Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Vineri, 3 mai 2019, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Rus, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria - Rus”, s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit sute de credincioși, atât din împrejurimi, cât și din alte localități mai îndepărtate, pentru a-și găsi liniștea sufletească și pentru a cere în rugăciune ajutorul Fecioarei Maria.

Cu acest prilej, așezământul monahal a fost însuflețit de atmosfera de sărbătoare creată de prezența Preasfinţitului Părinte Petroniu, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

Comuna Rus este situată în partea nord-estică a județului Sălaj, pe valea Someșului, la o distanță de 34 de kilometri de orașul Dej, 60 de kilometri de orașul Baia Mare și 70 de kilometri de orașul Zalău, mănăstirea fiind așezată chiar pe una din terasele din dreapta Someșului, cu acces din șoseaua națională, în partea de hotar numită Răfeni.

Mănăstirea „Sfânta Maria-Rus” a fost ctitorită din temelie, începând din anul 1997, sub coordonarea Preacuvioasei Maici Maria Terheș, stareța mănăstirii. În anul 2006, a fost sfințită și piatra de temelie pentru biserica de zid, ale cărei lucrări de edificare au fost finalizate, lăcașul de cult urmând a primi cât mai curând și podoaba picturii.

În prezent, în cadrul așezământului monahal se jertfește doar maica stareță, împreună cu părintele duhovnic Alexandru Tiță.




Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicii Părinți protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei Sălajului.

La final, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Sub coordonarea Preacucernicului Părinte paroh Vasile Boșca, Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” desfășoară o bogată activitate social-filantropică, majoritatea acestor activități desfășurându-se în Complexul social al parohiei.

În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult a fost inaugurat noul Centru Social Multifuncțional „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, centru care a fost proiectat să asigure asistență unui număr de aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Astfel, se încearcă crearea unui mediu adecvat pentru activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, oferindu-se, totodată, sprijin în efectuarea temelor și asimilarea tehnicilor de învățare cognitivă, precum și servicii de evaluare și consiliere socială și psihologică pentru copil și familie.

În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare și dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde.





Prezență Arhierească în orașul Jibou

Luni, 29 aprilie 2019, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La slujbă au participat numeroși credincioși obișnuiți deja ca, an de an, în cea de-a doua zi de Paști, Ierarhul să fie alături de ei în rugăciune.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Protopopiatului Jibou, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.






Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu preoții slujitori ai Catedralei și în prezența unui impresionant număr de credincioși.

Dimineața, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar la finalul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a dat citire Pastoralei la praznicul Învierii Domnului.



Descarcare document
PS Petroniu - Pastorala la Invierea Domnului, 2019.pdf

Denia Prohodului Domnului în Parohia Ortelec

Vineri, 26 aprilie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul zălăuan Ortelec, Protopopiatul Zalău, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Potrivit tradiției, după cântarea Prohodului Domnului a avut loc procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. În continuare, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult. Ulterior, acesta a fost depus pe Masa Sfântului Altar, unde va rămâne până în miercurea de dinaintea sărbătorii Înălțării Domnului.

La finalul slujbei, după rostirea cuvântului de învățătură de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Preacucernicul Părinte paroh Nicolae Gudea a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul credincioșilor acestei parohii, precum și enoriașilor pentru suportul constant pe care îl oferă parohiei.

Satul Ortelec a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1411, sub numele de „Varteleke”, astăzi fiind înglobat în oraşul Zalău, sub formă de cartier, ca urmare a dezvoltării urbane. Cu toate acestea, din descoperirile arheologice reiese faptul că Ortelecul este o localitate mult mai veche. Astfel, în anul 1962 a fost descoperită o figură zoomorfă din bronz, înfăţişând un capricorn - emblema corpului de trupă XIII - Gemina, întrucât satul este situat la doar câțiva kilometri de cetatea romană „Porolissum” - Moigrad.

În Ortelec se remarcă locul unui vechi castru pe locul numit „Cetate”, zonă unde a fost ridicată bisericuţa „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Se presupune că din ruinele acestui castru s-a ridicat, în anul 1840, acest lăcaș de cult, motiv pentru care acest loc este numit, până în ziua de astăzi, „Cetate”.

De-a lungul timpului, această bisericuţă a devenit neîncăpătoare, credincioşii dorindu-și un lăcaș de cult mai mare. Astfel, în anul 2006 Părintele paroh Nicolae Gudea a purces la ridicarea noii biserici. Lucrările de edificare au fost finalizate în anul 2013, când a avut loc și sfințirea lăcașului de cult. Cu acel prilej, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Preacucernicului Părinte Nicolae Gudea distincția „Crucea Sălăjană pentru clerici”.

De asemenea, în anul 2015, Preasfinția Sa i-a oferit părintelui Nicolae, pentru întreaga activitate desfășurată și în semn de prețuire pentru ajutorul acordat la ridicarea Sediului Eparhial al Episcopiei Sălajului, o diplomă de Ctitor al Centrului Eparhial și o machetă a acestui edificiu.




Liturghia din Joia Mare și Sfințirea Marelui Mir

Joi, 25 aprilie 2019, Patriarhul României a oficiat, împreună cu membrii Sfântului Sinod între care s-a numărat și Preasfințitul Părinte Petroniu, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia a avut loc sfințirea Marelui Mir.

În acest context, Preafericirea Sa a vorbit în Catedrala Patriarhală despre însemnătatea şi întrebuinţarea Sfântului şi Marelui Mir, „temelia şi izvorul sfinţirii vieţii Bisericii”.

La Liturghia oficiată în Joia Mare a fost sfințit un Sfânt Agneț special, care va fi uscat și apoi sfărâmat în a treia zi de Paști. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

www.basilica.ro



PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI Zalău, 2019 - Partea I

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!


„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!” (Psalmul 117,24), grăieşte psalmistul David, iar aceste cuvinte au fost preluate în cultul Bisericii, fiind rostite atât în noaptea Sfintelor Paşti, cât şi pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, la începutul Sfintei Liturghii, când preotul înconjoară şi tămâiază Sfânta Masă, exprimând, prin aceasta, bucuria întregii comunităţi creştine pentru biruinţa vieţii asupra morţii.

Cu toate că Domnul Hristos a fost arestat, condamnat la moarte şi răstignit pe neaşteptate, El nu a fost luat prin surprindere de evenimentele petrecute în Ierusalim, pentru că a suferit moartea de bunăvoie, iar în decursul activităţii Sale publice şi-a anunţat de mai multe ori patimile şi învierea, pentru a-i pregăti pe Sfinţii Apostoli în vederea celor ce se vor petrece cu El.

Astfel, înaintea schimbării la faţă în Muntele Taborului, „Iisus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: «Fie-ţi milă de Tine, Doamne! Asta să nu Ţi se întâmple!». Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: «Mergi înapoia Mea, Satano! Piatră de poticnire Îmi eşti, că nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!»” (Matei 16,21-23).

Sfântul Evanghelist Matei scrie despre a doua vestire a patimilor că, „întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus ucenicilor Săi: «Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia»” (Matei 17,22-23).

La cea de-a treia anunţare a patimilor, Domnul Hristos le prezintă Sfinţilor Apostoli cu lux de amănunte cele ce I se vor întâmpla, spunându-le: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi a cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10,33-34).

Chiar şi conducătorii evreilor ştiau că Domnul Hristos îşi vestise patimile şi învierea, pentru că după ce trupul Mântuitorului a murit pe cruce şi a fost îngropat, „arhiereii şi fariseii s-au adunat la Pilat, zicând: «Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus încă de pe când era în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie ţinut sub pază până a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii Lui, să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi; şi să fie rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi». Pilat le-a zis: «Aveţi strajă; mergeţi şi păziţi-l cum ştiţi». Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra şi au întărit cu strajă paza mormântului” (Matei 27,62-66).

Domnul Hristos a acceptat, de bunăvoie, arestarea şi condamnarea Sa la moarte, pentru că Îşi încheiase misiunea de Mântuitor al lumii, după cum I-a mărturisit lui Dumnezeu Tatăl în timpul rugăciunii din Ghetsimani, după Cina cea de Taină: „Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17,4-5).

Când agonia Domnului Hristos pe cruce s-a încheiat, Acesta „a zis: «Săvârşitu-s-a!». Şi, plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat, şi ieşind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate şi s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei care-L păzeau pe Iisus împreună cu el, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: «Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!»” (Ioan 19,30 şi Matei 27,51-54). Din ultimele cuvinte rostite de Mântuitorul pe cruce constatăm că opera de răscumpărare a lumii, care a început odată cu naşterea Lui ca om din Sfânta Fecioară Maria, a culminat prin moartea Sa pe cruce.

În urma morţii Domnului Hristos, trupul Acestuia a rămas pe cruce, iar sufletul I-a coborât la iad, pentru a elibera de acolo sufletele drepţilor Vechiului Testament.

Moartea Mântuitorului pe cruce este manifestarea iubirii neţărmurite a lui Dumnezeu faţă de om, pentru „că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul. Întru aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu pentru noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru ca noi să viem printr-Însul. Întru aceasta este iubirea: nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (Ioan 3,16-17 şi I Ioan 4,9-10).

Moartea Domnului Hristos făcea parte din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii şi de biruire a Satanei, fiindcă „pentru aceasta S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3,8).

Moartea Mântuitorului a avut mai multe scopuri.

Întrucât în Grădina Edenului Adam şi Eva s-au lăsat amăgiţi de cuvintele diavolului, căzând în neascultare faţă de Dumnezeu, primul scop al jertfei Domnului Hristos pe cruce a fost acela al împăcării oamenilor cu Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel a scris în acest sens că Domnul Hristos a murit pentru oameni, ca „prin cruce să-i împace cu Dumnezeu” (Efeseni 2,16), fiindcă noi „avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Romani 5,1).

Prin neascultarea faţă de Dumnezeu, oamenii au intrat de bunăvoie în robia diavolului, tiran de neînvins, care ne stăpânea după legea celui mai tare. Apostolul neamurilor a afirmat că Mântuitorul a murit pe cruce, „pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2,14), realizându-se prin aceasta cel de-al doilea scop al jertfei Domnului Hristos.

Prin biruirea diavolului a fost şters zapisul prin care acesta ne ţinea în robie. Sfântul Apostol Pavel le-a scris în acest sens colosenilor: „Iar pe voi, cei ce eraţi morţi în greşelile voastre şi în netăierea împrejur a trupului vostru, Iisus v-a făcut vii împreună cu El, iertându-vă toate greşelile, ştergând zapisul ce era asupra noastră, potrivnic nouă prin opreliştile lui, pe care ni l-a luat din cale pironindu-l pe cruce; prin care a biruit începătoriile şi stăpâniile” (Coloseni 2,13-15).

Cel de-al treilea scop al morţii Mântuitorului pe cruce a fost restaurarea firii umane căzute şi alterate de păcat. Astfel, în cartea profetului Isaia citim că Domnul Hristos „a purtat păcatele noastre şi pentru noi a răbdat durere. Şi noi socoteam că de la Dumnezeu se află El întru durere, chinuri şi necaz. El însă pentru păcatele noastre a fost rănit şi pentru fărădelegile noastre a pătimit. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53,4-5). Sfântul Apostol Petru reia cele afirmate de „Evanghelistul Vechiului Testament”, spunând că Mântuitorul „a purtat în trupul Său păcatele noastre, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii; El, cu a Cărui rană v-aţi vindecat” (I Petru 2,24). Sfântul Vasile cel Mare a scris şi el că „toate au fost create de Dumnezeu Cuvântul, Care S-a întrupat pentru ca prin jertfa Sa pe cruce să recreeze umanitatea decăzută”. De asemenea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a afirmat că „scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu este mântuirea omului şi, prin intermediul acestuia, a întregului univers. Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, prin moartea şi Învierea Sa, natura umană a fost smulsă de sub puterea păcatului şi a morţii, care erau urmarea căderii în păcat. Mişcarea prin care lumea se îndrepta spre pierzanie a fost oprită de Dumnezeu Însuşi şi întoarsă spre scopul său iniţial. Firea omenească a fost ridicată din propria decădere şi eliberată din robia păcatului. Ea a fost vindecată de rănile cauzate de păcat şi, prin enipostazierea ei în persoana Fiului lui Dumnezeu, a redevenit stăpână peste sine însăşi”.

Diavolul l-a amăgit pe om în Grădina Edenului, deci, tot un om trebuia să-l învingă pe vrăjmaşul, de aceea, Domnul Hristos l-a biruit pe diavol ca om, iar nu ca Dumnezeu. Dacă Mântuitorul nu ar fi fost om, vrăjmaşul nu ar fi fost învins pe drept. Diavolul l-a înşelat pe om în rai, însă el însuşi a fost înşelat de forma umană a Domnului Hristos, pentru că aruncându-se ca o fiară asupra Lui, spre a-l supune împărăţiei sale şi morţii, a căzut înfrânt, orgoliul şi lăcomia fiindu-i pedepsite. Sfântul Chiril al Ierusalimului a afirmat că „Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, pentru a-l da ca o momeală demonului, dar în loc să-l sfâşie, cum gândea vrăjmaşul, a trebuit să-i verse şi pe cei pe care-i înghiţise deja”. Sfântul Ioan Gură de Aur a scris şi el că „în urma căderii omului în păcat, diavolul a primit de la Dumnezeu puterea de a-i da pe oameni morţii, din cauza păcatelor lor, dar, atacându-l pe Domnul Hristos, care era lipsit de păcat, şi-a depăşit în mod grav drepturile, deci pe bună dreptate Dumnezeu l-a lipsit de captivii săi din iad, pentru acest abuz de putere”.

După ce l-a creat pe om şi l-a aşezat în Grădina Edenului, „Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă şi i-a zis: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!»” (Facere 2,16-17). La îndemnul diavolului, Adam şi Eva au nesocotit porunca lui Dumnezeu şi au mâncat din rodul pomului oprit, săvârşind păcatul strămoşesc, pentru care au fost alungaţi din rai. Iar, „precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, tot astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5,12).

De vreme ce „păcatul, odată săvârşit, aduce moarte, fiindcă plata păcatului este moartea” (Iacob 1,15 şi Romani 6,23), iar „pe pământ nu este un om drept care să facă binele şi să nu păcătuiască” (Ecclesiast 7,20), la toţi oamenii moartea este o consecinţă a păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale. Întrucât Domnul Hristos „nu a săvârşit niciun păcat” (I Petru 2,22) El nu era dator să moară, de aceea moartea Lui nu a fost o consecinţă a păcătoşeniei, ci un scop, iar urmarea ei a fost învierea, care nu doar a biruit moartea, ci a depăşit-o cu mult. Sfântul Apostol Pavel a scris în acest sens: „Aşa este şi cu învierea morţilor: Se seamănă trupul întru stricăciune, învie întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, învie întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, învie întru putere; se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc” (I Corinteni 15,42-44).

Evenimentul învierii Mântuitorului este atât de măreţ şi tainic, în acelaşi timp, încât copleşeşte raţiunea umană. Până la Domnul Hristos, dar şi după El, nimeni nu a văzut un mort să învie. Prorocul Ilie a readus la viaţă pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17,17-22), la fel a făcut şi Mântuitorul cu fiica lui Iair (Marcu 5,41-42), cu fiul văduvei din Nain (Luca 7,14-15) şi cu prietenul său, Lazăr (Ioan 11,43-44), precum şi Sfântul Apostol Petru cu Tavita (Faptele Apostolilor 9,40), dar cei morţi au fost chemaţi la viaţă de un om viu. Un om mort însă, care să învie prin propria lui putere, asemenea Domnului Hristos, nu mai există. Toate cele cinci persoane din paginile Sfintei Scripturi, care au fost menţionate, au fost readuse la viaţă şi au reluat modul de existenţă pe care l-au avut înainte de a muri. Au revenit la o viaţă tot aşa de supusă bolilor, trebuinţelor naturale şi morţii, ca şi cea dinainte. Ei au mai trăit o perioadă de timp, după care au murit. Domnul nostru Iisus Hristos însă, prin înviere, a intrat într-o dimensiune de viaţă cu totul deosebită de cea anterioară, de cea istorică, pe care o trăim cu toţii, supuşi stihiilor acestei lumi, la o viaţă fără boli, fără moarte. Astfel, învierea Mântuitorului nu înseamnă simpla revenire a timpului pierdut prin moarte. Prin înviere Domnul Hristos nu revine la o viaţă muritoare, la suferinţele ei actuale, pentru a relua pelerinajul unei vechi condiţii. Învierea nu este reîntoarcere, ci trecere dincolo de moarte, biruire a ei. În Mântuitorul se întâmplă ceva cu moartea, ceva cu totul neobişnuit, ceva care nu aparţine acestei lumi, ceva cu totul nou, care înseamnă simplu: moartea morţii, anularea ei definitivă în existenţa primului-născut din morţi, Domnul Hristos, deci anularea tragicului. Învierea nu este din lumea aceasta, dar este pentru lumea aceasta. Este un dar de sus care depăşeşte infinit structurile acestei lumi. Învierea este o revelaţie, o revărsare a harului, care nu desfiinţează natura umană, ci o transfigurează. Ea apare ca o erupţie, dând o nouă existenţă şi faţă firii noastre.

Prin opera Sa de răscumpărare a lumii, Mântuitorul l-a biruit pe diavol şi l-a readus pe om la starea sa dintru început. Cu toate acestea, lucrarea Domnului Hristos este mai mult decât o simplă restaurare a stării de dinaintea căderii în păcat, căci firea omenească, prin enipostazierea ei în persoana Fiului lui Dumnezeu, prin moartea şi învierea Acestuia, se naşte la un nou mod de viaţă, se îmbogăţeşte şi se umple de slava nesfârşită a dumnezeirii. Odată cu crearea ei, din nou, în Domnul Hristos, omenirea ajunge la o stare pe care nu o cunoscuse la prima ei creare, este vorba despre îndumnezeire.

Îndumnezeirea firii omeneşti în Domnul nostru Iisus Hristos constă în înălţarea acesteia, prin har, şi pătrunderea ei de către energiile dumnezeieşti necreate; ori în faptul că Duhul Sfânt, Care Se odihneşte din veci asupra Fiului lui Dumnezeu, Se odihneşte de acum şi asupra omenităţii Sale.

Prin înălţarea Lui cu trupul la cer, care a avut loc la patruzeci de zile după învierea Sa din morţi, Mântuitorul i-a adăugat firii Sale omeneşti slavă peste slavă şi cinste peste cinste, ridicând-o mai presus de îngeri şi fixând-o în sânul Sfintei Treimi, izvorul ultim al îndumnezeirii definitive, care este iubirea veşnică dintre Persoanele Sfintei Treimi.

Prin întreaga Lui viaţă şi activitate, de la naşterea din pântecele preacurat al Sfintei Fecioare Maria şi până la înălţarea cu trupul la cer, Fiul lui Dumnezeu întrupat s-a supus întru totul voii lui Dumnezeu Tatăl. Dintre toate evenimentele vieţii Domnului Hristos, cel mai greu a fost cel al morţii. Însă, fiindcă Mântuitorul „S-a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce, pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume, pentru ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2,8-11).



PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI Zalău, 2019 - Partea a II - a

Iubiţi fii sufleteşti,

Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a născut, nu a murit, nu a înviat şi nici nu S-a înălţat cu trupul la cer pentru Sine, ci pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Aşa cum El a înviat, cu toţii vom învia, la a doua Lui venire, când vom fi judecaţi pentru gândurile, cuvintele şi faptele noastre, în funcţie de care vom primi răsplată sau pedeapsă veşnică. Drept aceea, să împlinim poruncile lui Dumnezeu, străduindu-ne, pe cât ne stă în putinţă, să ne ferim de păcat şi să împlinim cât mai multe fapte bune, pentru a auzi la judecata de apoi cuvintele Dreptului Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?». Şi răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut»” (Matei 25,34-40).

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului


Descarcare document
PS Petroniu - Pastorala la Invierea Domnului, 2019.pdf

Duminica Floriilor în Parohia Stâna

Duminică, 21 aprilie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Stâna, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Eugen Nerțan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Localitatea Stâna aparține, din punct de vedere administrativ, de Municipiul Zalău, fiind despărțit de acesta prin Măgura Stânii, vârf ce face parte din Munții Meseș şi care a fost atestat documentar încă din anul 1438.

Primul lăcaș de cult din Stâna, despre care avem informații, a fost biserica de lemn datată în anul 1670, aceasta fiind probabil dărâmată de autorităţile habsburgice sau distrusă din alte motive. Abia în anul 1778 aflăm că localnicilor li s-a construit un lăcaș de cult din lemn, pe o stâncă. Biserica era formată dintr-o clopotniţă scundă, cu foişor pe patru arcade, fleşă ascuţită ca un vârf de săgeată, un acoperiş din şindrilă în patru ape și nişte pereţi care erau de trei ori mai scunzi decât acoperişul. Construcţia avea planul dreptunghiular, cu absidă decroşată. Acest lăcaș de cult a rămas în sat până în primăvara anului 1997, când a fost mutat la Mănăstirea Bic, unde se află și în prezent.

Lucrările la biserica actuală a localității au fost demarate în anul 1993 și au fost finalizate în anul 2004, când, în data de 12 septembrie, lăcașul de cult a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Începând cu anul 1994, Preacucernicul Părinte Eugen Nerțan a fost numit preot al Parohiei Stâna, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau edificarea și înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.






Vizita frățească în Paris a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 5-9 aprilie 2019, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat într-o vizită frățească în Paris, fiind însoțit de Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului. Cu acest prilej, duminică, 7 aprilie 2019, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris.

Cu ocazia acestui eveniment deosebit, în după amiaza aceleiași zile, Preasfințitul Părinte Petroniu a susținut, în Catedrala Mitropolitană din Paris, o conferință cu tema „Virtuțile la Sfinții Părinți”, la care au participat clerici și credincioși cărora acest subiect le-a stârnit interesul.

La finalul prelegerii, Preasfinția Sa a răspuns cu obiectivitate întrebărilor adresate, captivând auditoriul.



În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, au săvârșit slujba Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos în bazilica din Argenteuil, unde se găsește cămașa Domnului Hristos.




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro