www.ziarullumina.ro

Ziarul Lumina -

www.trinitastv.ro

Trinitas TV -

www.radiotrinitas.ro

Radio Trinitas -

www.radiorenasterea.ro

Radio Renaşterea -

www.ubbcluj.ro

Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca -


Liturghie Arhierească la parohia Chendrea

În Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina), Preasfinţitul Părinte Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia Chendrea din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. A fost prezent un mare număr de credincioşi.
Satul Chendrea este aşezat în partea de sud-est a judeţului Sălaj, la sud de satul Bălan, de-a lungul văii râului Almaş pe o lungime de circa doi kilometri. Localitatea Chendrea se învecinează la est cu satul Trestia, la nord-vest cu satul Gălpâia, la nord cu satul Bălan şi la sud cu satul Racâş, înşirându-se cele peste 260 de case zvelte, de-a lungul Văii Almaşului şi a şoselei naţionale Cluj Napoca – Hida – Jibou – Baia Mare şi a altor câteva uliţe mai mici. Satul Chendrea aparţine comunei Bălan, de care se află la o distanţă de aproape doi kilometri. De ambele părţi, atât la răsărit, cât şi la apus, satul este încadrat de dealuri înalte, unele împădurite, iar altele plantate cu pomi fructiferi şi vii. Prin tradiţie se spune că prima aşezare a satului Chendrea ar fi fost pe dealul “Dosul Tinii” şi numai prin anii 1700 – 1715 s-ar fi coborât oamenii şi s-au aşezat pe lângă Valea Almaşului. Şi astăzi, când localnicii ară primăvara şi toamna, pe acel deal se mai găsesc cărămizi. Chendrea, aşa cum se păstrează prin tradiţie, ar fi cel mai vechi sat de pe Valea Almaşului, cu o vechime poate întocmai cu a râului Almaş. Aşezămintele umane de la Răstolţul Mare, Buciumi, Zăuan, Borla, Dragu şi Chendrea au privilegiul să fi fost populate încă din epoca neoliticului. În primăvara anului 1980, cu ocazia săpării unei fântâni, la o adâncime de trei - patru metri, au fost găsite fragmente ceramice, oase de animale şi chirpici. Materialul ceramic descoperit aparţine epocii neolitice, cultura Criş târzie. Din lucrarea “Mihai Viteazul şi Sălajul”, Zalău, 1976, pagina 390, satul Chendrea este atestat documentar în anul 1350, sub denumirea de Kendurmezu, iar după o hartă topografică reiese că în anul 1012, satul se numea Cănepioara sau Câmpul Cânepii, iar primele familii care s-au aşezat aici au purtat numele de Petreanu, Lucaci şi Gal. Petri Mor afirma că “Hotarul satului Chendrea ţinea până la Tihău, fiind aşezat în partea de răsărit a Văii Almaşului, pe lângă o şosea foarte circulată” (Monografia judeţului Sălaj, vol. III, pag. 636 – 639). Aşa se păstrează şi în tradiţia localnicilor, că în trecut, pe vremea voievodului Gelu, satul Chendrea se învecina cu satul Sânmihaiul Almaşului la sud, cu satul Tihău la nord, cu Buciumi şi Romita la apus. În anul 1469, satul purta numele unguresc de Kendermezew, în 1610 Keder – Mezeo, iar în anul 1773 Kedra, Kendria sau Tyendrja. Hodor scria, pe la 1837, că, în urma unei hotărâri din 4 iulie 1715, satul, care era aşezat pe deal, la răsărit de râul Almaş, s-a coborât în vale şi şi-au întemeiat casele într-o poieniţă frumoasă ce se găsea la apus de râul Almaş. Locuit din timpuri străvechi, satul Chendrea a fost martor ocular şi participant la evenimente de tristă amintire. Gelu a dat bătălii crâncene împotriva invadatorilor unguri la porţile Meseşului, apoi pe râul Almaş (nu este exclus faptul ca luptele să se fi dat chiar la hotarele Chendrei, în apropiere de Tihău sau Hida). În cele din urmă, în lipsa unor iscoade care să-l poată înştiinţa la timp despre venirea invadatorilor şi din lipsa unei colaborări strânse cu voievozii vecini, cu toate eforturile oştenilor săi, înarmaţi doar cu arcuri şi săgeţi, voievodul Gelu este învins, iar voievodatul său cade în stăpânirea ungurilor. Nobilii maghiari, în frunte cu Ladislau Csaky, voievodul Transilvaniei şi comandantul armatei nobiliare, îşi aminteau că, încă din secolul al IX-lea, din vremea lui Gelu, românii de pe Valea Almaşului au luptat pentru libertatea Transilvaniei, de aceea îi supuneau la o dublă exploatare: una socială, pentru că erau ţărani şi nu nobili şi alta naţională, fiindcă erau români şi nu unguri. Ţăranii iobagi din Chendrea şi din satele învecinate, într-un iunie fierbinte al anului 1437, se găseau adunaţi cu securi, furci, topoare, coase şi lănci pe dealul Bobâlna. Între cei care purtau în sufletele lor aceste idealuri comune, pe lângă miile de iobagi, se găseau în fruntea lor şi căpetenii, dintre care amintim pe Gal Ioan din Chendrea. Dar furtuna ţăranilor iobagi din Chendrea şi satele învecinate, nu a putut fi înfrântă. În luna februarie 1775, un număr însemnat de ţărani iobagi din satele de pe văile râurilor Almaş şi Agrij s-au ridicat, având loc o puternică mişcare împotriva nedreptăţilor feudale. Cu doi ani înainte de a avea loc această răscoală a iobagilor sălăjeni din 1775, prin lunile august - octombrie ale anului 1773, locuitorii din cele 22 de aşezări sălăjene, printre care se numărau şi satele Chendrea, Gâlgău, Gârbou, întocmesc un amplu memoriu însumând 46 de pagini, pe care-l adresează coregentului Iosif al II-lea al Imperiului Habsburgic. În acest memoriu erau acuzaţi nobilii şi autorităţile de nenumărate abuzuri, de uzurpare a unor drepturi străvechi, datorită cărora românii au ajuns în cea mai neagră mizerie. Flăcările Revoluţiei lui Horea, Cloşca şi Crişan din ţinuturile Munţilor Apuseni s-au extins şi în părţile Sălajului. Horea era un meşter iscusit de biserici şi avea legături cu mulţi locuitori necăjiţi şi asupriţi ai Sălajului. Se ştie, din tradiţia localnicilor, că, pe dealul numit “Dâmbul Şurii”, situat la sud de satul Chendrea, se ridicau spânzurătorile pentru iobagii care nu se supuneau poruncilor nobililor maghiari sau cei care fugeau de pe moşia lor fără să fie învoiţi. La judecata şi tortura lor asistau sute, poate mii de iobagi şi ţărani aduşi cu forţa de prin toate satele de pe văile Almaşului şi Agrijului de către jandarmii unguri. Trupurile celor spânzuraţi erau păzite, însă, cu bani, se cumpărau de la paznici şi noaptea erau slobozite şi îngropate, cu pietate, de creştinii din Chendrea (conform D. Bârjac, “Locuri şi monumente istorice din Sălaj”). La Revoluţia română din Transilvania din anii 1848-1849, a acţionat, ca un adevărat tribun al poporului, Ioanichie Druhora din Baica sau Chendrea. El a fost unul din agitatori, care, de fapt, a şi organizat mişcarea revoluţionară de pe Valea Almaşului. El este prins şi rănit, ferecat în lanţuri, plimbat prin satele Văii Almaşului şi executat pe drumul dintre Chendrea şi Racâş. Aşa cum se păstrează în tradiţia locală, eroul Ioanichie Druhora ar fi avut legături cu Craiul munţilor, Avram Iancu, încă dinainte de a începe Revoluţia din Transilvania. În timpul revoluţiei, el ar fi comandat un corp de armată al Iancului şi anume corpul Lăncierilor. Deci ar fi avut un rol de căpitan sau general. Tot prin tradiţia locală se spune că, după înfrângerea revoluţiei, Avram Iancu, fiind urmărit de autorităţile imperiale, şi-ar fi găsit refugiu la unii dintre prietenii şi tovarăşii de luptă de la Valea Almaşului. Ar fi stat câteva luni în satul Trestia, ascuns la preotul Popa Oanea, care era venit din părţile Munţilor Apuseni. În satul Chendrea, Avram Iancu ar fi stat ascuns în casa parohială veche, care s-ar fi dărâmat în anul 1910. Această casă avea sub ea pivniţa unde stătea ascuns Avram Iancu în timpul zilei. În vremea de atunci, era preot în Chendrea Pintea Vasile, care era un aprig luptător pentru cucerirea drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania. Un alt erou al satului Chendrea care a plătit scump, cu preţul vieţii, fiindcă a cerut drepturile naţiunii române, este Varga Toma a Luchii, un ţăran mai răsărit care cunoştea scrierea şi cititul. A fost prins de autorităţile imperiale, predat jandarmilor maghiari şi austrieci, iar în drum spre închisoare, a fost executat prin împuşcare în cap, în hotarul comunei Gârbou. La mişcarea memorandistă din 1892 a participat şi învăţătorul Varga Dănilă din Chendrea. În timpul Primului Război Mondial, din satul Chendrea au murit pe câmpurile de luptă un număr de peste 30 de fii ai satului, iar în cel de-al Doilea, 19.
Biserica. În anul 1773, parohia Chendrea număra 150 de suflete şi existau o biserică de lemn cu hramul “Sfinţii Arhangheli” şi casa parohială. Dr. Dionisie Stoica menţionează, în “Schiţa monografică a Sălajului” din 1908, pag. 226, că “biserica este din lemn, nu se ştie anul când s-a construit…”. Dacă satul Chendrea este cel mai vechi sat de pe valea râului Almaş, desigur, se poate presupune că a avut biserică chiar de la formarea sa. Planul construcţiei bisericii era dreptunghiular, absida decrosată pătrată. Ar fi fost construită de meşteri localnici, care, pe vremea aceea, erau renumiţi în prelucrarea lemnului. Biserica avea o lungime de circa 15-18 metri, o lăţime de 5-6 metri, o înălţime de circa 3-4 metri şi avea un turn de la foişor sub formă de corn ce se termina întocmai ca o săgeată, în vârful căruia străjuia Sfânta Cruce. Biserica era acoperită cu şindrilă. În timpul preotului Sestraş Virgil, cam pe la anii 1935 – 1936, crescând numărul populaţiei satului Chendrea, credincioşii nu încăpeau toţi în biserică. Biserica era mică, neîncăpătoare, în raport cu populaţia care depăşea numărul de 750 – 800 de suflete. Atunci s-a propus să se construiască o altă biserică mai spaţioasă şi corespunzătoare, dar aceasta nu s-a pus în practică decât după 20 de ani. La 16 august 1958, într-o duminică, în prezenţa credincioşilor din Chendrea, Trestia şi din celelalte sate din raza comunelor Bălan şi Hida, s-a făcut sfinţirea bisericii din Chendrea, de către Î.P.S. Teofil Herineanul, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, la rugămintea P.S. Valerian Zaharia, Episcopul Oradiei, care nu a putut veni deoarece era bolnav. Prin sfinţire, biserica din Chendrea a primit ca hram “Buna Vestire”. În 1973, în timpul preotului Sâia Ghiorghe s-a acoperit biserica cu tablă zincată şi s-au făcut lucrări de pictură. La 8 septembrie 1975, P.S. Dr. Vasile Coman, Episcopul Oradiei, a binecuvântat lucrările executate la biserica din Chendrea. Biserica din Chendrea este construită în stilul bizantin, sub formă de cruce. Ca plan arhitectural, este o navă cu absida în semicerc la răsărit ca altar şi alte două abside semicirculare laterale la nord şi la sud în naos. La apus are un turn pătrat până la un punct şi, după aceea, turnul se prelungeşte, sub formă de octogon, peste care este pusă cupola turnului. Turnul atinge înălţimea de aproximativ 20 de metri. Biserica este precedată la intrare şi de un pridvor sprijinit pe patru stâlpi frumos lucraţi din beton armat. Biserica are două intrări, una pe sub turn, în partea de apus, iar cealaltă, în absidă semicirculară sudică. Biserica nu are cupolă ci numai turn clopotniţă, potrivit stilului autohton al Transilvaniei. Bolta în naos şi pronaos este sub formă de arc de cerc, iar absidele de la nord şi sud din naos au câte o jumătate de calotă sferică. Biserica este zidită din cărămidă plasată pe fundaţie din piatră brută, armată cu beton. În pronaos se găseşte şi cafasul (podul) care este sprijinit pe grinzi de beton armat legate de centurile zidurilor. Lungimea bisericii este de circa 25 de metri, lăţimea în pronaos este de 7 metri, iar în naos de 12 – 13 metri. Înălţimea turnului, cu crucea fixată deasupra lui, atinge 23 – 24 de metri. Cel dintâi preot cunoscut la Chendrea în anul 1773 era popa Gavrilă cu 30 de familii româneşti. Sematismul de la Blaj menţionează pe la 1825 pe preotul Vasile Pintea, care a păstorit parohia până în anul 1850, când a murit. Timp de cinci ani, parohia Chendrea a fost adminstrată de preoţii din Chechiş, Gâlgăul Almaşului, Gârbou. Din anul 1855 funcţionează ca preot paroh, până în anul 1900, Daniil Coste Horvath. Din anul 1900 vine ca preot Sestraş Vasile, până în anul 1924. Între anii 1925 – 1939 preot paroh în Chendrea şi Trestia a fost Virgil Sestraş. În perioada anilor 1939 – 1940, parohia este administrată de preoţii din parohiile vecine. Urmează preotul Augustin Olteanu până în 1946, apoi preotul Paul Romulus, până în 1956. Între anii 1956 – 1968, slujeşte ca preot în Chendrea Zamfirescu Constantin. Între 1968 – 1969, parohia este administrată de preotul paroh Ştefan Preoteasa din parohia Racâş. La 21 decembrie 1969 este numit preot în parohia Chendrea Sâia Ghiorghe care slujeşte până la pensionare, la 1 martie 2007. De la această dată şi până în prezent, slujeşte ca paroh la Chendrea Preacucernicul Părinte Dan – Marian Uţă.
În aceşti aproape cinci de păstorire, s-au realizat lucrări importante la biserică, dintre care amintim: confecţionarea unui iconostas nou, înlocuirea geamurilor şi uşilor cu altele pe profil termopan, padimentarea, refacerea instalaţiilor electrice şi termice şi dotarea cu toate cele necesare. De asemenea, s-au realizat şi anumite lucrări exterioare la biserică, iar casa parohială s-a renovat în totalitate. Pentru toate aceste realizări, Preasfinţitul Petroniu l-a hirotesit pe Preacucernicul Părinte Dan – Marian iconom, cu drept de a burta brâu roşu. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul nostru Episcop Petroniu l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Mina Pletosu pentru schitul Bobota. În această duminică s-a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul declarării anului 2011 ca an omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Tainei Sfintei Cununii. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa şi-a exprimat mulţumirea de a sluji Sfânta Liturghie în parohia Chendrea, a evidenţiat activitatea părintelui paroh şi a credincioşilor şi i-a îndemnat să înceapă lucrările de pictură, ca în urma lor să se poată face resfinţirea bisericii.
La final, Preacucernicul Părinte a adus mulţumiri Preasfinţiei Sale pentru săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti şi pentru distincţia acordată şi a amintit donatorii mai importanţi. Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit apoi slujba de sfinţire a casei parohiale.


Protopop Dan Dregan
Preot Paroh Dan – Marian Uţă



Liturghie Arhierească la parohia Hereclean

În data de 30 octombrie 2011 (Duminica a 22-a după Rusalii), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Hereclean din Protopopiatul Zalău.
Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, fiind prezenți un mare număr de credincioşi. Aceștia au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, protectoarea Zalăului.
Localitatea Hereclean este aşezată în partea centrală a judeţului Sălaj în apropierea municipiului Zalău, fiind atestată documentar la 13 noiembrie 1415, în Szilágy vármegye monographiája (Monografia Comitatului Sălaj) a lui Petri Mór.
Începutul secolului XVII aduce pe aceste locuri pe gloriosul voievod Mihai Viteazul, cel care a unit pentru prima dată Țările Române. La 3 august 1601 câştigă răsunătoarea bătălie de la Guruslău, împotriva lui Sigismund Bathory.
La susţinerea Memorandumului Sălăjean din 1861 împotriva unirii comitatelor Solnocul de Mijloc, Crasna şi Districtul Chioar la Ungaria, a participat un fiu al satului - protopopul George Stanciu, preot în Năpradea.
Despre dinamica vieții religioase la Hereclean, dă mărturie, în secolul XVIII, o însemnare făcută pe Manuscrisul de la Șamșud - Sălaj, al Cazaniei lui Varlaam. Cartea a fost copiată de către diacul copist Tănăsie în anul 1695. Documentul se păstrează în Fondul Bibliotecii Mitropoliei Ardealului, Sibiu, manuscrisul 228. Pe carte este menționat textul: „Această carte o am dat eu Simion fecior(u)lui (meu) …* Solomon lui Popa …* răptu Timoftie di(n) Here(clean) cu 30 florinți să n-aibă altă seminție nime(ni) fără frate(le) meu …*”.
Conscripţia ordonată de Episcopul unit Ioan Miku Klain în anul 1733, menționează existența unei biserici cu domeniu parohial precum și numele preotului - Ikné (Ignat).
La 1743 era preot la Hereclean Popa Petru. Acesta a făcut o însemnare pe Liturghierul copiat de el pentru biserica din Sâg (Sălaj), azi aflându-se în colecţiile Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, următoarele: „Pis<=a scris> pop Petre de a Hereclean. Şi cine veţi ceti pre aceasta Leturghie şi veţi sluji şi veţi afla mintela să nu blăstamaț pentru că şi noi suntem cu gânduri omineşti. Şi să mă pomeniţi la sfnţiile voastre Dmnul Hs sf<în>ția sa. Vă leat 1743, msta mai 25” şi „Această proscomidie s-au izvodit de pe Izvodul de la Belgrad 1743 msta nrtie 16 zil Popa Petre”.
Actuala biserică are forma de navă cu absida spre răsărit, cu turn din corpul clădirii având puternici contraforţi exteriori. Stilul construcţiei este o îmbinare între stilul romanic şi cel românesc autohton din Ardeal, dar şi cu puţine influențe gotice. Are o lungime de 25,6 m în interior şi o lăţime de 8 m, înălţime de 9 m, iar a pereţilor de 7 m. Lucrările au durat timp de 19 ani, din 1948 până în 1967.
Târnosirea bisericii a fost oficiată în 12 noiembrie 1967, de către episcopul Valerian Zaharia al Oradiei. Biserica primeşte Hramul Sfântului Nichita Romanul, după numele preotului paroh Nichita Feier.
În anul 1970 s-au cumpărat clopote noi de la Patriarhia din Bucureşti, care au fost sfinţite la 5 aprilie 1970 de către Preafericitul Teoctist Arăpaşu fostul Patriarh al României, pe atunci episcop al Aradului şi administrator interimar al Oradiei.
În perioada 1973- 1994, parohia este păstorită de preotul Cocian Ştefan. În anul 1978 a început construcţia noii case parohiale. Tot în timpul păstoririi sale s-a acoperit biserica cu tablă și s-a refăcut crucea din turnul bisericii.
Din anul 1994, este preot paroh Boha Silviu. Acum s-au construit din temelie anexele parohiale, s-au făcut reparaţii capitale la biserică și la casa parohială care au fost dotate cu cele necesare. Tot acum s-a reparat şi revopsit turnul şi acoperişul bisericii, iar interiorul pictat în tehnica frescă.
Biserica a fost sfinţită la data de 8 septembrie 2001 de către Preasfințitul Episcop Petroniu, înconjurat de un mare sobor de preoţi şi diaconi primind hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Lucrările de înfrumusețare n-au încetat: s-a introdus încălzire pe bază de gaz butan, s-au cumpărat scaune noi, s-a acoperit dușumeaua cu mochetă, s-a instalat sonorizarea.
În această perioadă, un accent deosebit s-a pus pe activitățile desfășurate cu tinerii și copiii organizându-se în vacanțele de vară ateliere de pictură pe sticlă (începând cu anul 2003), pelerinaje, realizarea buletinului parohial ”Cuvânt pentru suflet” etc.
Prezenţa Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Petroniu Florea în parohia Hereclean a făcut ca astăzi bucuria să fie deplină pentru întreaga comunitate parohială.


Inspector pentru catehizare parohială,
Pr. Silviu Boha



Liturghie Arhierească la parohia Cheud

În data de 23 octombrie 2011 (Duminica a 23-a după Rusalii), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Cheud din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. A fost prezent un mare număr de credincioşi.
Satul Cheud este aşezat în partea de răsărit a judeţului Sălaj, pe malul drept al Someşului şi în apropierea Strâmtorii Ţicăului, la poalele Codrului din Dealul Mare. În vecinătate se găsesc satele: Năpradea, Benesat, Chelinţa şi Fericea. Primele comunităţi de oameni, menţionate de istorie, în această zonă, sunt dacii, teritoriul comunei încadrându-se în graniţele statului dac întemeiat de Burebista. Informaţii privind existenţa satului din apropierea cetăţii din “Poarta Someşului” menţionate în documente, există abia după năvălirea tătarilor din anii 1241 – 1242, când, atât cetatea cât şi mănăstirea benedictină care a fost ridicată în secolul al XII-lea în apropierea cetăţii, au fost distruse de tătari. Cetatea respectivă a fost revitalizată cu ajutorul nobilimii străine, apoi româneşti, primind numele de Cetatea Aurie, după numele “pârâul care poartă aur”, însă mănăstirea benedictină nu a mai fost refăcută. Printre stăpânii Cetăţii Aurii, cu întregul domeniu nobiliar format în jurul acesteia, s-au aflat, începând din anul 1832, Balica, Drag şi Ioan Românul, nepoţii lui Dragoş, care au devenit, astfel, voievozi ai Sălajului. Pentru cetatea şi domeniul respectiv s-au războit, în timp, mai multe familii româneşti intrate în marea nobilime ungară prin catolicizare. Izvoarele istorice spun despre satul Cheud că acest sat românesc, situat în apropierea Cetăţii Aurii, a fost menţionat în anul 1475 sub forma Kew (în germană = piatră). Satul Cheud a trecut prin multe stăpâniri, fiind pomenit cu ocazia diferitelor conflicte de proprietate şi transcris sub diferite forme, precum: Kewd, Keud, Keod, Köd (în maghiară = ceaţă – adică “loc ceţos, posomorât”). În pofida ofensivei catolice, susţinută de regii Ungariei, apoi a celei calvine, susţinută de către principii Transilvaniei, cheudenii au păstrat credinţa creştină, străveche, în anul 1550 fiind menţionată, în satul Cheud, o biserică din lemn, deci o biserică ortodoxă, reuşind să menţină organizarea străveche, având în frunte voievozi până în Evul Mediu târziu. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, principii Transilvaniei au refăcut cetatea din “Poarta Someşului”, cu ajutorul nobililor români, înproprietăriţi în hotarul satului, care a primit numele de “Cetatea Cheud”.
Biserica din satul Cheud a fost construită, din cămăridă, în anul 1894. Are formă de navă, cu lungimea de 30 m, lăţimea de 16 m, iar înălţimea din partea turnului de 27 m. La început a fost acoperită cu şindrilă, iar ulterior, în anul 1930, a fost acoperită cu tablă. Între timp, pereţii laterali au început să se deplaseze în afară. Spre a împiedica surparea lor, au fost legaţi, jur împrejur, cu drugi de fier, în anul 1954. În anul 1968 s-a introdus iluminatul electric în biserică, iar patru ani mai târziu, în anul 1972, s-a executat reparaţia capitală în exterior, tencuiala veche a zidurilor fiind înlocuită cu una nouă, în terasit de lungă durabilitate. Între anii 1975 – 1977, biserica s-a împodobit cu o frumoasă pictură, în stil neobizantin, executată în frescă de către pictorul Constatin Năchescu din Bucureşti. Biserica a fost sfinţită în anul 1977, în ziua de 28 august, în Duminica a 13-a după Rusalii, de către vrednicul de pomenire, Episcopul Vasile Coman al Oradiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, de faţă fiind un mare număr de credincioşi. Toate aceste lucrări amintite s-au făcut în timpul şi prin strădania harnicului păstor sufletesc, preotul Ioan Havaşi, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului parohial şi de către bunii credincioşi. Amintim câteva lucrări realizate de actualul preot, Preacucernicul Părinte Paulin Ianc, în cei aproape şapte ani de păstorire: încălzirea în biserică, renovarea acoperişului acesteia şi vopsirea tablei, renovarea gardului din faţa bisericii, construirea gardului în jurul casei parohiale, lucrări interioare la casa parohială şi amenajarea unei băi, ridicarea monumentului eroilor din cele două Războaie Mondiale etc.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia Duminicii – vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor şi şi-a exprimat bucuria de a sluji în această parohie.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu pentru prezenţa Preasfinţiei Sale şi pentru Liturghia arhierească săvârşită.


Preot Dan Dregan - Protopop
Preot Paulin Ianc – Paroh



Moment aniversar la Catedrala Episcopală din municipiul Zalău

Marți, 18 octombrie 2011, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Zalău a fost oficiată slujba de Te-Deum cu ocazia aniversării a patru ani de la înființarea Episcopiei Sălajului.
La 18 octombrie 2007, în același loc, în prezența vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, a Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie, Episcopul Oradiei, Bihorului și Sălajului și a Preasfințitului Părinte Petroniu, la acea vreme arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, a autorităților locale, a preoților și a unui număr însemnat de credincioși, la finalul Sfintei Liturghii, s-a desfășurat ședința extraordinară a Adunării Eparhiale a Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.
În acest context au fost invocate argumentele de ordin teologic, canonic, istoric, misionar, pastoral, administrativ, cultural şi economic care pledează pentru înființarea Episcopiei Sălajului şi a fost reafirmată convingerea că prezenţa unui episcop ortodox în Sălaj ar fi un adevărat balsam pentru rănile istoriei noastre.
În unanimitate, spre bucuria tuturor celor care au participat la aceată ședință, Adunarea Eparhială a decis înființarea Episcopiei Sălajului.
La propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Bartolomeu, subiectul înfiinţării unei Episcopii în Sălaj a fost înscris pe ordinea de zi a sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 22-24 octombrie 2007. După o minuţioasă analiză a întregului material documentar şi după o profundă dezbatere a argumentelor invocate în favoarea unei astfel de decizii, Sfântul Sinod, în şedinţa din 22 octombrie 2007, constatând faptul că sunt îndeplinite toate condiţiile formale şi de fond, a aprobat tot în unanimitate înfiinţarea Episcopiei Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău, ca sufragană a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Cu ocazia acestui moment aniversar Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a mulțumit tuturor celor care au făcut ca ceea ce se spera la întrunirea din urmă cu patru ani să devină realitate.



Sfințirea pietrei de temelie pentru biserica din Bizușa

În data de 16 octombrie 2011 (Duminica a 21-a după Rusalii), Preasfințitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a pus piatra de temelie pentru biserica din Bizușa, Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a participat un mare număr de credincioși. A urmat, apoi, Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în biserica din filia Dăbâceni, parohia Luminișu.
Satele Bizușa și Dăbâceni aparțin, din punct de vedere administrativ, de comuna Ileanda, atestată documentar la 1465, sub denumirea de “Ilonda”. Prima atestare documentară a localității Dabâceni are loc in 1543, când localitatea este menționată ca făcând parte din moșia Cetății Ciceului, iar din 1546 ca proprietate – alături de satele Dolheni, Șasa și Săcătura – a familiei Dragffy, urmași lui Dragoș Vodă. În timp, a apărut și “s-a întărit” o nouă cetate – Cetatea de Piatră sau a Chioarului – care apăra unul din drumurile cele mai importante de pătrundere în Transilvania și care a primit ca moșie și aceste sate. La începutul lui octombrie 1595, locuitori din aceste zone au participat, ca parte a căpitănatului din Cetatea Chioarului, sub conducerea lui Mihai Viteazul, la recucerirea Târgoviștei, a Bucureștiului și a Giurgiului din mâna lui Sinan Pașa. Au luat ca prizonier pe Ali Pașa. În anul 1603, ca urmare a jafurilor săvârșite de trupele generalului Basta, foarte mulți din locuitori s-au refugiat în păduri, în vreme ce satele lor erau incendiate. În anul 1571, satul Dăbâceni este proprietatea voievodului Keneze Ignat, apoi a familiei Banffy, până în 1609, când apare ca proprietar familia Haller, care, împreună cu urmașii, o dețin până în 1898, când trece în posesia familiei Rotschild.
Bizușa a aparținut mai multor feudali de-a lungul timpului: regina Isabella Bathory, Gheorghe Bathory și unii români: Ignațiu Ștefan și Gheorghe Bene. Situația locuitorilor de aici a fost una deosebit de grea, expuși fiind atacurilor turcilor, care, pe la 1700, cuceresc zona. Marea majoritate a populației erau iobagi pe pământurile moșierilor și, din când în când, numai pentru servicii de arme, li se dădeau proprietate o casă și o grădină. Biserica a jucat un rol însemnat în acele timpuri, în ce privește culturalizarea țăranilor iobagi. Au existat și sate care-și plăteau învățătorul, cum a fost de exemplu Dăbâceni, unde, la 1870, funcționa o școală împreună cu satul Glod. Bizușa este cunoscută din anul 1564 sub numele de Budospataka, nume primit de la izvorul fiero-sulfuros ce se află aici. Comunitatea Bizușa a fost înființată în 1553 de către voievodul Toma Hossu și este descrisă ca fiind vestită printr-un izvor fiero-sulfuros care izvorăște dintr-o splendidă vale dintre înălțimile împădurite. Despre acest izvor scria Dr. Henko Volmos următoarele: “Acest izvor este cunoscut încă din vremuri foarte vechi. Apa lui este atât de abundentă încât, pe la 1870, mâna o moară. În toată valea este simțit mirosul de hidrogen sulfurat ce a îndemnat pe locuitorii din satele vecine, care sufereau de afecțiuni reumatice, să folosească aceste ape și, cu toate că izvorul se varsă într-o mică vale alăturată și astfel valoarea terapeutică a apei din izvor scade în mare măsură prin amestec, totuși, populația îi atribuie o putere miraculoasă de vindecare”. Stațiunea este relativ izolată de satul cu același nume, ocupând traseul inferior al Văii Luminișului (Săcăturii). Înconjurată de culmile deluroase Dreahota și Osoi, intrarea este străjuită de un defileu cheie și o alee umbrită de arbori impunători (fagi, castani, pini). Apa are o valoare terapeutică mare și este indicată în toate afecțiunile cronice ale aparatului locomotor, reumatism cronic, poliartrită, spondiloză, artroză, în afecțiunile ginecologice, dermatologice și neuropsihice sub formă de băi calde. În cura internă este indicată în afecțiunile biliare, în special cele litiazice, în afecțiunile renale și colită.
Din nefericire, localitatea Bizușa, dat fiind și numărul mic de locuitori (cca. 20 de familii), nu a avut niciodată un locaș de cult pentru credincioșii ei ortodocși. De aceea, bucuria lor este cu atât mai mare, cu cât, astăzi, Preasfințitul nostru Episcop Petroniu a pus început zidirii unei biserici cu hramul “Sfântul Pantelimon”, ca, în viitor, acest “doctor fără de arginți” să vindece bolile sufletești și trupești ale credincioșilor de aici și ale bolnavilor care vin la băi.

Preot Dan Dregan – protopop
Preot Mihai Bâlc – paroh



Liturghie Arhierească la biserica din Cehu Silvaniei

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat vineri, 14 octombrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a oficiat Sfânta Liturghie, cu ocazia sărbătorii, ”Sfintei Cuvioase Parascheva”.
Orașul Cehu Silvaniei, situat la intersecția județelor Sălaj, Maramureș și Satu Mare, este așezat pe marginea Văii Sălajului și are în vecinătate satele: Ulciug, Horoatu-Cehului, Nadiș, Giurtelecu Hododului și Motiș.
Începuturile istorice ale acestui oraș se pierd în antichitatea daco-romană, de unde chiar și numele orașului, care ne amintește de ”Țara Silvaniei/Terra Silvanorum”, de odinioară, bogată în codrii seculari.
Documentar, localitatea este amintită în anul 1318, la acea dată fiind cetate de lemn. În anul 1405 este amintit ca sat românesc (villae olachales), cu numele ”Chechy”. Prin anii 1566-1569 este amintit ca centru urban. În epoca modernă, orașul este Centru de Plasă al zonei de ”Sub Codru”, Centru de Raion (1950-1968), iar odată cu reforma administrativ-teritorială a țării (1968), Cehu Silvaniei este declarat oraș, ajungând până la 10000 de locuitori. În prezent orașul are aproximativ 7000 de locuitori, proporția fiind de 30% români și 70% maghiari.
Parohia din Cehu Silvaniei ia ființă în anul 1922, odată cu numirea preotului Ilie Călăuz, care păstorește între anii 1922-1952. În anul 1932 este numit protopop al Districtului Silvaniei. Între anii 1953-1957 protopop al Raionului Cehu Silvaniei, regiunea Baia Mare, Episcopia Oradiei este preotul Petru Pop. Între 1958-1961 protopopiatul este condus de preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 octombrie 1961 până în 30 martie 1968, protopop este preotul Andrei Măntăluță. La această dată este pusă în aplicare noua organizare administrativă a țării, Protopopiatul Cehu este desființat și rămâne parohie, cu filia Nadiș, aparținând de Protopopiatul Zalău. Între 1 aprilie 1968 și 1 decembrie 1980 revine, de această dată ca paroh, preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 ianuarie 1981 până la 1 septembrie 2001 paroh la Cehu Silvaniei este preotul Ștefan Vădeanu. Cu data de 1 aprilie 2000 se înființează și postul de preot slujitor prin numirea părintelui Ioan Șandor. Actualul paroh, Radu Marius Barbor și-a început activitatea cu data de 1 noiembrie 2001.
În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit cu acest prilej Preasfințitul Petroniu a arătat importanța sfinților pentru fiecare creștin în parte, dar și pentru comunități și a recomandat viitoarelor mame să-și boteze copiii cu nume de sfinți pentru a-i avea ca ocrotitori. Mai departe episcopul Sălajului a prezentat viața Sfintei Cuvioase Parascheva și importanța ei deosebită pentru țara noastră, și și-a manifestat bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor din Cehu Silvaniei.
Cuvinte de mulțumire adresate ierarhului și credincioșilor participanți au fost rostite în încheiere de părintele paroh Radu-Marius Barbor.


Pr. Radu-Marius Barbor



Sfinţirea pietrei de temelie la o nouă biserică în filia Vădurele, parohia Traniş

În ziua de 9 octombrie 2011, Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), Preasfinţitul Părinte Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa unui mare număr de credincioşi, a pus piatra de temelie la noua biserică din filia Vădurele, parohia Traniş, Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a săvârşit, apoi, Sfânta Liturhgie Arhierească în biserica cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Traniş.
Satul Vădurele este uşor izolat spre marginea de Est a localităţii Traniş, într-o zonă pitorească, la poalele Dealului Poieniţei. În apropierea satului s-au găsit fragmente ceramice aparţinând unor aşezări care datează din epoca bronzului şi cea a fierului. A fost întotdeauna mic ca număr de locuitori, păstrând însă cel mai bine elemente din satul arhaic. Prima menţiune scrisă despre sat apare la 1543 sub numele de Debreczen, iar în 1733 apare sub numele Vădurele. Numele satului ar putea proveni de la diminutivul cuvântului comun “Vad”.
Biserica din lemn de stejar este aşezată pe una din colinele din centrul satului, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice în anul 1974. Astăzi este singura biserică din Sălaj cu plan dreptunghiular şi cu absidă decrosată poligonală. Începuturile bisericii coboară foarte probabil în secolul al XVI-lea, ţinând seama de dimensiunile reduse (10x4,85m) şi de unele particularităţi arhitectonice. De cine este construită şi numele arhitectului nu se cunosc. Are formă de corabie având pereţii laterali drepţi şi altarul în formă de semicerc. La altar sunt două ferestre având dimensiunea de 30/20 cm. La strana dreaptă se află o fereastră de 1/0,80 m, la stânga se află o fereastră de 30/20 cm. Are trei încăperi: naos, pronaos şi altar. Altarul este despărţit de pronaos prin catapeteasmă, care are scheletul din scânduri de stejar groase cu două uşi laterale. În rând cu uşile laterale, se află trei icoane împărăteşti, detaşându-se, prin deosebita lor valoare artistică, pictura bizantină, reprezentând pe Iisus Hristos, Maica Domnului şi Arhanghelul Mihail. Între proanos şi naos există o nişă dintr-o singură bucată de lemn, având un orificiu prin care femeile pot să privească în naos şi să asculte slujba. Pereţii interiori au fost pictaţi în anul 1832 de Rus Macavei, pictura fiind autentic populară, dar deteriorată de timp. Învelişul original era din şindrilă cu o clopotniţă semeaţă, iar în anul 1906 a fost învelită cu tablă. Biserica din lemn reprezintă o atracţie pentru numeroşi iubitori de tradiţii şi valori culturale, aceştia trecându-i adesea pragul, fiind interesaţi de istoricul şi frumuseţea ei. Valoarea spirituală a acestei biserici o dă faptul că a fost şi este în cult şi astăzi, în ea săvârşindu-se Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi alte servicii religioase.
Din punct de vedere administrativ bisericesc, satul Vădurele este afiliat parohiei Traniş.
La marginea judeţului Sălaj, înspre Nord, pe malul de răsărit al răului Someş, la poala culmei Prisnelului este aşezat satul Traniş. Localitatea este atestată documentar la 1475 sub numele de Guruslăul Mic (Kisgoroszlo). Abia pe la anul 1808 apare sub numele de Tranişul Mic pentru ca, pe la anul 1850, să apară sub numele de Traniş. Se consideră că numele satului vine de la pădurile de luncă formate din arini, în zona pârâielor ce se numeau în vatra satului “într-ariniş-traniş”. Până în secolul XIX, localitatea era departe de Someş, aproape de pădure, pe locul numit azi Hanora, având doar 30 de fumuri, ca mai apoi, apropiindu-se de Someş, să aibă 113 fumuri şi 1600 de iugăre. Este învecinat tot cu sate româneşti: la 2 km spre Est se află satul Vădurele, la 3 km spre Nord se află comuna Năpradea, la 2 km spre Sud satul Someş Guruslău, iar la 3 km spre Vest comuna Someş Odorhei.
Biserica s-a născut odată cu comunitatea, devenind nu numai un loc de închinare, dar şi de instruire şi educaţie. Preoţii şi cantorii erau slujitori ai bisericii, dar în acelaşi timp, au fost şi primii învăţători ai satului. Cea mai veche ştire despre existenţa bisericii din Traniş o avem din anul 1747, aceasta fiind construită din lemn, aşa cum erau aproape toate bisericile din Ţara Silvaniei. Abia în anul 1912, pe locul acesteia, credincioşii, în frunte cu preotul lor de atunci, Simion Meciu şi a cantorului învăţător Vasile Dobocan, ridică actuala biserică cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica este aşezată în centrul satului. Este construită din piatră şi cărămidă, fiind acoperită cu tablă zincată, având o lungime de 23 m, o lăţime de 10 m şi o înălţime de 24 m. Este în formă de corabie, având pereţii drepţi şi altarul în formă de semicerc, înclinând spre stilul bizantin. Are trei încăperi: naos, pronaos şi altar. Altarul este despărţit de naos prin iconostas. Iconostasul are scheletul din lemn de stejar, golurile fiind acoperite cu scândură de brad. Pe iconostas nu au fost picturi originale, doar câteva icoane fără importanţă istorică sau artistică, drept pentru care acesta s-a înnoit. În anul 1974 biserica a fost împrejmuită cu gard de plăci prefabricate din beton. În anul 1976 a fost introdus curentul electric, prin contribuţia credincioşilor. În anul 1977 geamurile, care erau de lemn de brad, au fost înlocuite cu ferestre de metal, tot prin contribuţia credincioşilor. În anul 1988, datorită faptului că pereţii exteriori se aflau într-o stare deplorabilă, biserica a fost renovată, prin munca şi jertfelnicia credincioşilor, iar între anii 1999 şi 2002, a fost pictată.
Numele preoţilor care au păstorit după anul 1902 sunt: Simion Meciu, Cornel Lonjin, Vasile Bota, Arhim. Simion Drahnea, Iulian Coman, Gavril Gavriş, Ioan - Dănilă Mureşan şi, în prezent, Ioan – Gabriel Moldovan.
Prezenţa Preasfinţitului Petroniu a însemnat, pentru credincioşii prezenţi la slujbele săvârşite, o revigorare sufletească, fiind primit şi ascultat cu deosebită dragoste. După slujba de sfinţire a pietrei de temelie de la Vădurele, Preasfinţia Sa a arătat, în cuvântul de învăţătură, importanţa momentului. “… Dumnezeu v-a dat gând bun de a ridica un Sion Domnului…, Dumnezeu şi Maica Domnului – ocrotitoarea acestui sfânt locaş - să vă păzească să duceţi la bun sfârşit lucrarea începută…”, sunt cuvintele Preasfinţitului rostite aici, iar după Sfânta Liturghie, săvârşită la Traniş, Preasfinţia Sa a scos în evidenţă, de asemenea, importanţa acestui moment şi apoi a tâlcuit Evanghelia duminicii, dezvoltând ideea învierii.

Protopop Dan Dregan
Paroh Ioan – Gabriel Moldovan



Târnosirea bisericii din localitatea Badon

Duminică, 2 octombrie 2011, Preasfinţitul Părinte Petroniu, în mijlocul unui impresionant număr de preoţi, diacomi şi credincioşi a târnosit biserica din parohia Badon, protopopiatul Zalău şi a săvârşit Sfânta Liturghie. La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Daniel Tarba a fost hirotesit iconom.
Satul Badon este aşezat pe două coline în partea stângă a Văii Zalăului, aflându-se la o depărtare de 11 km de oraşul Zalău, încadrându-se ca un sat de mărime medie a judeţului Sălaj.
Pe teritoriul satului Badon, descoperirile arheologice, şi nu numai, se întind până în perioada dacică. Din datele pe care le avem, în hotarele "Nove" şi "Pietriş" au fost descoperite vestigii arheologice care demonstrează că zona satului a fost locuită din vremuri foarte vechi. Se afirmă că această arie geografică a fost locuită chiar de triburile tracice, strămoşii dacilor. Odată cu formarea poporului român, locuitorii de aici şi-au ridicat în continuare locuinţe cam în aceleaşi locuri menţionate în toate manuscrisele vechi, "Nove" şi "Doaşte".
Prima atestare documentară o găsim la anul 1323, satul aparţinând Comitatului Crasna, atunci amintindu-se de satul „Baldun”, denumirea localităţii derivând de la numele fostului moşier, Balduni Guch, proprietar a 1000 iugăre de teren. Pomenirea satului la această dată se face cu ocazia unui "jurământ al magistratului Ioachim împreună cu cei 49 cojucători, în procesul cu comitele Imbre". Unul dintre cei care depun jurământul este şi nobilul Lucaciu, fiul lui Iacob de Badon. În documentul original, redactat în limba latină, pentru denumirea localităţii se foloseşte termenul de "Baldum" (Iacobus Baldum 1323).
Acest Iacobus Baldum trebuie să-şi fi luat numele de la denumirea localităţii - Baldum. Cu numele de „Boldun” este pomenit satul la 29 septembrie 1341, apoi la 18 octombrie 1344, când se aminteşte despre o sesie din moşia lui Baldun.
Un alt document care vorbeşte despre satul Baldun, este diploma doamnei Ecaterina, care dăruieşte partea sa din moşia Baldun, bisericii "Sfântului Mihail din Transilvania".
Cât priveşte celelalte denumiri ale satului cităm din Dr. Petri Mor "Szilagy Varmegye Monographiaja - 1902" :
1344 -Baldun
1428 - Nag Boldun, Felse Baldon
1452 - Nag- Baldon
1523 - Pwztha - Baldon
1596-Badok
1760-1762-Badon
1850 - Badon, Badok 1854 - Badon, Badon

Terminologia localităţii, aşa după cum rezultă şi din vestigiile arheologice localizate în hotarul "Doaşte", ar proveni şi de la cuvântul "badum-cut" (fântâna Badonului). Din mărturiile oamenilor mai în vârstă, aflăm că în vechime pe dealul din dreapta Văii Zalăului, sub locul unde s-a înălţat monumentul închinat domnitorului Mihai Viteazul, s-au găsit urmele unui sat format din români. După luptele lui Mihai, satul se pare că s-a mutat pe amplasamentul unde este astăzi aşezarea localităţii Badon. O parte dintre românii refugiaţi din faţa generalului Basta, care de altfel a intrat peste români în timpul Sfintei Liturghii, în filia Guruslău, luând ostatici şi omorând oameni, s-a retras şi la Badon şi la Borla.
Aflăm că în 1533 proprietari la Badon erau mici nobili unguri, fiind pomenite 4 părţi iobăgeşti, 5 săraci, 2 servitori si o casă nouă.
În ceea ce priveşte Biserica, primele informaţii le aflăm în 1733. Ni se aminteşte acum atât de Dr. Petri Mor, cât şi de D. Stoica şi I.P. Lazăr că în Badon existau 9 familii de români iobagi, care aveau şi un preot ,"pe popa Irimie". In conscripţia din 1715-1720 nu se face nici o menţiune despre aceşti iobagi români aflaţi desigur pe moşia boierului Balduni Guch.
Aşa cum am găsit în toate înscrisurile parohiei, vechea biserică a fost ridicată de către răzeşii moşierului Balduni Guch, în jurul anului 1726. Se menţionează în manuscrisele parohiei că acest moşier Balduni, mai bine zis urmaşii lui, s-au judecat pentru o anumită moştenire. Câştigând procesul, moşierul respectiv, în sens de mulţumire adusă lui Dumnezeu, a donat pentru răzeşii lui 3 ha de teren, atât pentru Biserică cât şi pentru cimitir, şcoală şi locul casei parohiale.
Din mărturiile credincioşilor, aflăm că biserica veche, a fost construită atunci din piatră adusă din hotarul "Serhechi", aflat şi astăzi în aria geografică a comunei.
Cu privire la apartenenţa religioasă, aşa după cum rezultă din înscrisurile parohiei, credincioşii noştri au fost ortodocşi până în jurul anului 1800, aparţinând de Episcopia Vadului şi Feleacului. În jurul anului 1800, prin impunere forţată s-a trecut la uniaţie. În legătură cu această impunere, trecerea la unirea cu Roma, profesorul dr. Mircea Păcurariu menţionează următoarele: "toate cele 515 biserici date uniţilor erau zidite de ortodocşi şi atribuite în mod arbitrar uniţilor. Chiar şi în satele în care era un număr infim de credincioşi uniţi, biserica le era atribuită lor, iar ortodocşii siliţi să-şi ridice o biserică nouă".
Unirea "s-a semnat sau nu" între 1698-1701, dar fară contribuţia împărătesei Maria Tereza prin trimisul ei special, generalul Bukow şi fară celelalte cauze politice şi sociale, atragerea românilor la unirea cu Roma, probabil nu s-ar fi realizat niciodată. În conştiinţa românilor, iobagi sau preoţi forţaţi şi ademeniţi de interese materiale, această unire n-a putut fi înfăptuită niciodată, ei semnând să nu-şi schimbe obiceiurile, practicile liturgice, tradiţiile, limba şi credinţa în care s-au născut.
Şi în ceea ce ne priveşte, putem considera că Biserica Ortodoxă nu şi-a pierdut autoritatea morală pentru fraţii ei de sânge şi nici chiar pe cea patrimonială ,odată cu aşa zisul document de la 1698-1701 în Transilvania. Tot părintele profesor Mircea Păcurariu, ne arată şi când şi la ce moment s-a produs uniaţia în Sălaj: "episcopul Grigore Maior (1772-1782) a trecut prin toate satele din Sălaj - însoţit de doi comisari unguri - declarându-le unite".În 1948, credincioşii noştri au revenit în sânul Bisericii Ortodoxe, de care sufleteşte nu s-au despărţit niciodată.
După transferul pr.Daniel Tarba la 01 martie 2004 în Parohia Ortodoxă Badon, cea mai mare dorinţă a credincioşilor a fost aceea de a avea o biserică nouă, încăpătoare, corespunzătoare numeric pentru întreaga comunitate. Noua biserică parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului ”, a luat fiinţă în urma demersurilor făcute de Consiliul Parohial în anul 2006 către Episcopia Oradiei, Bihorului şi Sălajului, de atunci. Biserica veche prezenta numeroase fisuri în elevaţii şi pereţi, igrasie şi spaţiu neadecvat bunei desfăşurări a serviciilor religioase, de aceea s-a decis că cea mai bună soluţie, este ridicarea noii biserici pe amplasamentul celei vechi.
După ce s-au obţinut avizele necesare construcţiei, la 12 noiembrie 2006, a fost pusă piatra de temelie. Dăruirea credincioşilor a fost una exemplară şi jertfelnică, încât la 25 noiembrie 2007 prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Petroniu, s-a slujit pentru prima dată Sfînta Liturghie în interior, edificiul fiind ridicat până la nivelul boltelor din beton.
Proiectul Sfintei Biserici “ Adormirea Maicii Domnului “din Badon, a fost realizat de domnul arhitect Viorel Raţiu, comportând un stil brâncovenesc cu influenţe moldoveneşti, construcţia fiind în formă de cruce greacă înscrisă cu abside laterale, de dimensiuni apreciabile ( 9-14 m lăţime x 25 m lungime x 30 m înălţimea clopotniţei principale, două cafasuri foarte impunătoare şi un pridvor tradiţional ortodox ).
În anul 2008 cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Maicii Sfinte, hărnicia credincioşilor, demersurile făcute de preotul paroh pe lângă autorităţile locale, judeţene, sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, s-a reuşit finalizarea acoperişului Bisericii cu tablă lindab şi tencuirea pereţilor din interior. Tot în 2008 prin jertfa familiei prim epitropului Bisericii, s-a executat un nou iconostas sculptat din lem de tei, confecţiondandu-se şi cele patru uşi ale lăcaşului de cult.
În 2009 lucrările noii Biserici au continuat cu introducerea curentului electric, şi realizarea unui modern sistem de încălzire, amenajându-se în spatele lăcaşului de cult anexa pentru centrala termică.
În anul 2010 s-a realizat izolaţia cu polistiren necesară pereţilor Bisericii şi s-a tencuit exteriorul Bisericii în tehnica terasit, iar ocniţele şi brîul decorativ realizate de jur – înprejurul Bisericii, reprezintă elementele distincte ale arhitecturii exterioare.
Pentru a pune în evidenţă edificiul pe timp de noapte s-a montat un sistem de iluminat prin proiectoare electrice, şi în interior, spaţiul liturgic, a fost dotat cu o instalaţie de sonorizare.
În 2011 s-a construit în stil octogonal o anexă pentru lumânări, fundaţia Bisericii a fost decorată cu piatră brută şi şlefuită, deasemenea s-au executat şi lucrările de drenare a apei pluviale, turnându-se şi trotuare din beton armat. În altar, Sfânta Masă confecţionată din marmură albă a fost pregătită pentru târnosire, fiind amenajat şi spaţiul proscomidiarului şi cel al veşmântarului. Locaşul de cult a fost înzestrat cu toate odoarele bisericeşti necesare, fiind pregătit pentru începerea lucrărilor de pictură.
Valoare estimativă a lucrărilor realizate la noua Biserică parohială se apropie de suma de 800.000 lei. În localitatea Badon sunt înregistrate astăzi, aproximativ 200 de familii, care aparţin cultului ortodox.



Liturghie Arhierească la parohia Călacea

Preasfințitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a oficiat, în data de 25 septembrie 2011 (Duminica a 18-a după Rusalii), Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Călacea din Protopopiatul Jibou.
Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți din care nu a lipsit Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a sfințit casa parohială.



Vizita delegaţiei Episcopiei Sălajului la Diakonia, Neuendettelsau. Germania

În perioada 18-22 septembrie o delegaţie a Episcopei Sălajului condusă de Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Petroniu Florea, la invitaţia domnului rector, prof. Dr.h.c. Herman Schonauer, a efectuat o vizită în Germania la Diakonia din Neuendettelsau.
Vizita se înscrie în seria contactelor între Episcopia Sălajului şi una dintre cele mai importante structuri socio-filantropice din Germania.
Cu această ocazie a fost evaluat stadiul cooperării dintre cele două instituţii, s-au discutat priorităţile şi coordonatele pe care se vor dezvolta în continuare relaţiile. De asemenea, s-au conturat arii noi de colaborare, cea mai importantă zonă vizând pregătirea teoretică şi practică de personal care să poată creşte standardele de calitate a serviciilor sociale oferite de Biserica Ortodoxă în România.
Au fost vizitate mai multe centre sociale şi medicale ale fundaţiei Diakonia din Neuendettelsau.
Marţi, 20 septembrie, delegaţia Episcopiei Sălajului a participat la o conferinţă preoţească ecumenică în cadrul căreia s-au prezentat comunicări ştiintifice menite să faciliteze o mai bună cunoaştere a identităţii, a învăţăturii de credinţă, a istoriei şi spiritualităţii partenerilor de dialog, respectiv a Bisericii Luterane Evanghelice şi a Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul acestei conferinţe, partea română a susţinut următoarele comunicări: Preasfinţitul Părinte Episcop dr. Petroniu Florea, - De la Eden la paradis: traseul spiritual al omului; PC Pr. lect. dr. Gabriel-Viorel Gârdan, Consilier Cultural - Paternitatea duhovnicească în spiritualitatea răsăriteană; PC Pr. drd. Ionuţ Pop, Inspector Eparhial - O introducere în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
În vederea identificării oportunităţilor de finanţare a proiectelor comune a avut loc o întâlnire şi cu preprezentanţi ai Camerei de Industrie din Ansbach.
Delegaţia a avut, de asemenea, o întâlnire cu ÎPS Serafim, Mitropolitul Germaniei şi cu PC Pr. Teofil Herineanu preot paroh în Nurenberg, în timpul căreia s-au discutat aspecte legate de misiunea preoţilor ortodocşi în Germania, precum şi despre evoluţia relaţiilor dintre Biserica Luterană şi Biserica Ortodoxă.
În ultima zi a fost vizitată Facultatea de Teologie Augustana din Neuendettelsau. În cadrul întâlnirii cu prof.dr. Markus Buntfuß, rectorul acestei instituţii de învăţământ teologic, a fost prezentată oferta educaţională a Facultăţii, sistemul de învăţământ patronat de Biserică, direcţiile majore de cercetare şi oportunităţile de colaborare. Au fost vizitate capela, campusul şi biblioteca.




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro