www.ziarullumina.ro

Ziarul Lumina -

www.trinitastv.ro

Trinitas TV -

www.radiotrinitas.ro

Radio Trinitas -

www.radiorenasterea.ro

Radio Renaşterea -

www.ubbcluj.ro

Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca -


Maica Domnului - Protectoarea Municipiului Zalău

Maica Domnului a fost proclamată oficial astăzi, 11 septembrie 2011, ocrotitoarea Municipiului Zalău. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, pe platoul din faţa Prefecturii, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, alături de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşii,. Cu această ocazie a fost sfinţită icoana „Maica Domnului protectoarea Zalăului”, iar la finalul Sfintei Liturghii Fecioara Maria a fost proclamată solemn ca ocrotitoare a municipiului Zalău.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi-a exprimat bucuria de a participa la un astfel de moment şi convingerea că toţi cei prezenţi la acest eveniment unic în viaţa unei cetăţi şi, de asemenea, toţi locuitorii Zalăului se vor bucura din plin de ocrotirea şi mijlocirea Maicii Domnului.

Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a explicat celor prezenţi care este motivaţia alegerii Maicii Domnului ca protectoare a Zalăului: „Dumnezeu cunoaşte puterea limitată a oamenilor în comparaţie cu cea a îngerilor căzuţi, precum şi lupta aprigă a vrăjmaşului împotriva oamenilor, şi de aceea a rânduit fiecărui om câte un înger păzitor, pentru a-l călăuzi şi spijini în eforturile sale duhovniceşti, dar şi pentru a-l feri de rău. Din acelaşi motiv, Dumnezeu a rânduit fiecărui popor câte un înger care să le poartă de grijă. Astfel, poporul ales îl avea ca protector pe Sfântul Arhanghel Mihail. În cartea proorocului Daniel citim despre îngerul păzitor al Persiei (Daniel 10,13), precum şi despre cel al Greciei (Daniel 10,20). Pe lângă sfinţii îngeri rânduiţi de Dumnezeu ca ocrotitori, este bine să ne alegem şi noi câte un sfânt care să ne poarte de grijă în viaţă, să ne ajute la împlinirea binelui şi să ne ferească de rău.

De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat că foarte multe ţări din lume au un sfânt ocrotitor: „Aşa cum părinţii aleg pentru copiii lor nume de sfinţi, care să vegheze asupra acestora, tot aşa au procedat oamenii cu frică de Dumnezeu şi în privinţa unor oraşe, ţări sau chiar continente. Astfel, Europa îl are ca protector pe Sfântul Benedict, Australia pe Sfântul Evanghelist Marcu, iar America Latină o doreşte de ocrotitoare pe Sfânta Maria de Guadalupe. România, Rusia, Scoţia şi Ucraina îl au ca protector pe Sfântul Apostol Andrei. Alte ţări, printre care Anglia, Bulgaria, Georgia, Grecia şi Rusia, îl au ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Cipru îl are ca oblăduitor pe Sfântul Barnaba.Unele ţări, precum Grecia şi Rusia, au chiar mai mulţi sfinţi ocrotitori. Bucureştiul îl are ca protector pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi. Oraşul Rio de Janeiro din Brazilia stă sub oblăduirea Sfântului Mucenic Sebastian. Bologna, oraşul italian, în care a fost fondată în anul 1088 prima Universitate din lume, îl are ca protector pe Sfântul Petroniu”.

Totodată Chiriarhul eparhiei Sălajului a arătat de ce Maica Domnului a fost aleasă ocrotitoarea Zalăului: „Până acum Zalăul nu a avut desemnat un sfânt protector, ceea ce nu înseamnă că a fost vreodată lipsit de purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Cu toate acestea, este deosebit de important ca pe lângă ajutorul primit de sus, prin voinţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor, pe care de cele mai multe ori noi nu îl conştientizăm, să ne căutăm şi noi un ocrotitor puternic, care să vegheze în permanenţă asupra oraşului nostru şi a locuitorilor lui, indiferent de limba pe care o vorbesc şi de credinţa pe care o împărtăşesc. Zalăul a aşteptat destul ca să aibă un protector spiritual, încât socotesc că acum a sosit plinirea vremii ca să-şi aleagă ocrotitorul. După o analiză îndelungată, atentă şi riguroasă, Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, ţinând cont de faptul că poporul nostru are o evlavie deosebită la Sfânta Fecioară Maria, iar Transilvania este considerată o adevărată grădină a acesteia, a hotărât ca Maica Domnului să fie proclamată ocrotitoarea Zalăului”.

Referindu-se la semnificaţia icoanei „Maica Domnului protectoarea Zalăului”, Preasfinţia Sa, Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a spus: „Fondul, ca la orice icoană autentică, este auriu, pentru că reprezintă împărăţia lui Dumnezeu, unde „drepţii strălucesc ca soarele” (Matei 13,43). Spre deosebire de icoanele Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul în braţe, în care este scos în evidenţă faptul că aceasta a născut pe Fiul lui Dumnezeu, în icoana noastră Maica Domnului este reprezentată ca „orantă”, adică rugătoare şi mijlocitoare pentru noi pe lângă Fiul ei preaiubit. Nu relaţia maternă dintre Sfânta Fecioară şi Fiul ei primează aici, ci rolul ei de mijlocitoare a noastră pe lângă Fiul ei. Veşmintele Maicii Domnului, ca în orice icoană, sunt de culoare roşie sau apropiată de aceasta şi albastră. Roşul indică faptul că Sfânta Fecioară este om, iar albastrul arată că ea a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Cele trei stele, de pe fruntea şi umerii Maicii Domnului, reprezintă pururea fecioria acesteia, adică faptul că ea a fost fecioară înainte de naştere, în timpul acesteia, precum şi după naştere. Perna de sub picioarele Sfintei Fecioare arată separaţia ei de lumea aceasta, pentru că ea se găseşte acum în împărăţia lui Dumnezeu, de unde mijloceşte pentru cei de pe pământ pe lângă Fiul ei, în cazul nostru pentru oraşul Zalău cu locuitorii lui. La dreapta picioarelor Maicii Domnului este reprezentat Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, aflat încă în construcţie, care va cuprinde paraclisul Sfântului evanghelist Luca. La stânga se află catedrala episcopală, cea mai reprezentativă biserică din oraş, care este situată în centrul acestuia. În partea de jos sunt pictate bisericile de la cele patru intrări în Zalău, care veghează asupra celor care intră şi sălăşluiesc în oraşul nostru: biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe strada Crasnei, care este şi necropolă chiriarhală, biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Dumbrava Nord, biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Porolissum şi biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Brădet”.

Credincioşii au avut posibilitatea să se închine icoanei Maica Domnului protectoarea Zalăului, precum şi icoanelor făcătoare de minuni de la Mănăstirile Strâmba şi Bic, aduse în mod special pentru acest eveniment. Icoana Maica Domnului va fi depusă apoi spre închinare în catedrala episcopală Înălţarea Domnului, și ulterior în toate bisericile din oraș.



Hramul bisericii "Naşterea Maicii Domnului" din Zalău

Joi, 8 septembrie 2011, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica "Naşterea Maicii Domnului" din municipiul Zalău, cu prilejul hramului acestui locaş de rugăciune.

Credincioşii acestei parohii, prezenţi în număr mare la slujbă, sunt păstoriţi de către Preacucernicul Părinte Consilier Ioan Ardelean şi Preacucernicul Părinte Vasile Brete.



Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii din localitatea Husia

Duminică, 4 septembrie 2011, Preasfinţitul Părinte Petroniu a sfinţit piatra de temelie a bisericii din localitatea Husia, filie a parohiei Someş Guruslău.

După sfinţirea pietrei de temelie, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia Someş Guruslău, iar la finalul sfintei slujbe, Preacucernicului Părinte paroh Marcel Criste i-a fost acordată distincţia de iconom stavrofor.



Hramul mănăstirii Bic din Episcopia Sălajului

Praznicul Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare din anul bisericesc, a adunat mii de credincioşi dornici să participe la hramul Mănăstirii Bic, ctitorită din evlavia şi jertfelnicia creştinilor din depresiunea Şimleului. Slujbele au debutat de seara, prin oficierea privegherii şi au fost încununate în ziua praznicului prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul nostru a arătat faptul că Ioan Botezătorul este un precursor al monahismului şi un ocrotitor al tuturor monahilor, prin viaţa sa ascetică, caracterizată prin post, rugăciune şi înfrânare, el fiind pildă călugărilor. De asemenea, Preasfinţitul Petroniu a mulţumit tuturor pelerinilor poposiţi la acest aşezământ monahal pentru dragostea şi răbdarea de care au dat dovadă, mulţi dintre ei fiind veniţi de cu seară.
Străveche vatră de locuire românească, depresiunea Şimleu adăposteşte urme de aşezări omeneşti şi de cetăţi de apărare a plaiurilor sălăjene, datând încă de pe vremea dacilor. Cu secole în urmă, pe aceste meleaguri s-a înfiripat şi dezvoltat treptat o adâncă spiritualitate. Uniţi în credinţa ortodoxă, locuitorii acestor meleaguri au ridicat locaşuri de cult pentru nevoile lor spirituale. Plini de evlavie, locuitorii au simţit nevoia de a avea în spaţiul natal vetre monahale. În secolele XV-XVIII în judeţul Sălaj au existat numeroase schituri şi mănăstiri.
Vicistitudinile istoriei au lăsat în timp doar urme de ziduri ca mărturie a existenţei sfintelor locaşuri. La aceste ruine veneau în pelerinaj preoţii şi credincioşii sălăjeni, rugându-se pentru vremuri mai bune.
Amintirea acestor sfinte locaşuri s-a păstrat în toponimia şi tradiţiile locurilor. Credincioşii nu le-au uitat, în adâncul sufletului, ei au păstrat poveştile din bătrâni despre sfintele locaşuri şi despre monahii care s-au dovedit a fi buni duhovnici.
În perioada urgiei comuniste în tot Sălajul n-a mai existat nici o mănăstire, credincioşii mergând la alte ctitorii din ţară. Prima mănăstire construită după evenimentele din decembrie 1989 în judeţul Sălaj este Mănăstirea Bic.
Primăria oraşului Şimleu Silvaniei a atribuit, în vederea ridicării mănăstirii, un teren cu o suprafaţă de 10 ha, în Poiana Stejarului din satul Bic. Inspectoratul şcolar al judeţului Sălaj a cedat mănăstirii clădirea fostei şcoli a satului Bic, un cătun cu doar 7 familii şi populaţie îmbătrânită care nu avea drum, curent electric sau telefon. Părăsită din lipsa elevilor, şcoala, fără uşi şi ferestre, era în paragină. Reparându-se clădirea, şcoala veche a fost prima locuinţă pentru maicile care au început să vină la mănăstire.
Primele slujbe s-au ţinut în biserica satului şi ajutate de preoţii din zonă, maicile au început lucrările de ridicare a mănăstirii. Astfel, în anul 1996 s-a pus piatra de temelie a noului aşezământ monahal, la prima sfântă liturghie, ţinută sub un stejar participând mii de credincioşi veniţi în procesiune din toate colţurile Sălajului.
În aminitirea străvechilor tradiţii ortodoxe împământenite în această zonă, s-a adus aici o biserică de lemn, declarată monument istoric, din localitatea Stâna, judeţul Sălaj, care datează din anul 1720. Această bisericuţă modestă a devenit mama viitoarei mănăstiri din Bic.
Astăzi, Mănăstirea Bic este una dintre cele mai cunoscute şi frecventate mănăstiri din această zonă, credincioşii fiind atraşi de liniştea pădurii, frumuseţea miilor de flori şi de sfintele slujbe oficiate aici. Mănăstirea este păstorită de Maica Stareţă Marina Lupou şi are o obşte de 10 vieţuitoare.
Maicile de la Bic au înţeles că astăzi monahul trebuie să îşi dezvolte şi latura misionară şi socială, de aceea au deschis un azil pentru bătrâni şi un Centru social pentru copiii săraci şi orfani care oferă şcolarizare şi adăpost pentru 25 de copii.
Iată câteva dintre motivele pentru care credincioşii aleargă la această mănăstire: descoperă file de pateric din istoria veche a acestor locuri, se încarcă duhovniceşte prin participarea la sfintele slujbe şi fac cunoştinţă cu monahii implicate în problemele curente ale societăţii contemporane. Tot atâtea motive pentru a vă determina, pe cei ce nu aţi făcut-o, să vizitaţi Mănăstirea Bic.

Protos. Antonie Pinţa



Liturghie Arhierească la parohia Noţig

Preasfințitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a oficiat, în data de 28 august 2011 (Duminica a XI-a după Rusalii), Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Noțig din Protopopiatul Jibou.
Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți din care nu a lipsit Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului. În această parohie n-a mai fost săvârșită o Sfântă Liturghie arhierească de la resfințirea bisericii, din anul 1974.Cu această ocazie, Preasfinția Sa a sfințit casa parohială, în urma unor ample lucrări de renovare. Pentru rodnica activitate, în cei 19 ani de pastorație în parohia Cormeniș și în actuala parohie, Preacucernicul Părinte Victor Mureșan a fost hirotesit iconom stavrofor.



Târnosirea bisericii de lemn din parohia Zimbor

În Duminica a X – a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia Zimbor, Protopopiatul Zalău, ocazie cu care a resfinţit sfântul locaş, ca urmare a lucrărilor de reparaţii, pictură şi înfrumuseţare pe care le-au făcut vrednicii credincioşi din localitate în frunte cu părintele paroh Rusalim Durnea.
Localitatea Zimbor este situată în partea de Sud-Est a judeţului Sălaj, la o distanţă de 35 km de oraşul Zalău şi 50 km de oraşul Cluj Napoca, la 34 km de oraşul Jibou şi la 25 km de Huedin, ocupând o suprafaţă de 74 km2 .
Teritoriul satului are un relief deluros şi este brăzdat de râul Valea Almaşului şi pârâul Dolului. Actualmente Zimborul este centru de comună ce cuprinde satele Chendremal, Dolu, Sâncraiu Almaşului şi Sutor.
Condiţiile prielnice oferite de aşezare şi accesul lesnicios la principalele artere de comunicaţie au făcut ca aceste ţinuturi să fie locuite din cele mai vechi timpuri. Legătura comunei cu reşedinţa judeţului este asigurată prin drumul naţional Cluj-Zalău, iar la 25 km se află gara Huedin care asigură legătura cu oraşele Cluj Napoca şi Oradea. În partea de sud-est comuna Zimbor este limitată de judeţul Cluj, la sud se învecinează cu satele Mierţa, Bozolnic şi Cuzăplac, toate aparţinând comunei Cuzăplac. La nord-vest se învecinează cu satul Bercea şi Sânmihaiu-Almaşului aparţinând comunei Sânmihaiu-Almaşului, iar la vest se învecinează cu Agrij.
Microgeografic unitatea de relief în care se încadrează satul Zimbor, este depresiunea Almaş-Agrij de origine tectonică şi caracterizată prin relief deluros în proporţie de 85% cu atitudini între 300-350 m, iar zona de luncă este în proporţie de 15%. Valea Almaşului care curge prin centrul localităţii Zimbor străbate o distanţă de aproximativ 14 km primind ca afluenţi pârâurile Sâncraiu, Dolu şi alte pâraie lipsite de importanţă, debitul depinzând de regimul precipitaţiilor care provoacă adeseori inundaţii fiind necesare lucrări de regularizare periodică a cursului lor.
Pe parcursul anilor populaţia Zimborului a cunoscut evoluţii şi inevoluţii alături de românii majoritari fiind antrenaţi şi locuitorii maghiari, iar din secolul al XIX-lea tot mai mulţi evrei comercianţi. Astfel dacă în 1857 erau la Zimbor pe lângă 627 români 47 evrei şi 251 maghiari, în 1937 numărul evreilor ajunge la 140, iar al maghiarilor la 111.
Într-un document datat 23 octombrie 1889 găsim informaţii referitoare la numărul credincioşilor din Zimbor în număr de 525.
Evoluţia populaţiei ascendentă după primul război mondial a fost apoi frânată de cel de-al doilea război care a dus la pieirea unui număr mare de bărbaţi (24) şi a altor 7 luaţi prizonieri în Rusia.
După cel de-al doilea război mondial între anii 1948-1970, se constată o creştere semnificativă a numărului de locuitori de la 652 în 1948, la 981 în 1970. După acest an se constată o scădere de la an la an a populaţiei prin migrarea ei din sat spre centrele urbane, datorită lipsei de activitate industrială. De asemenea sporul natural scăzut se explică prin faptul că în general cei ce părăsesc satul sunt aproape în totalitate tineri, ceea ce face ca numărul familiilor nou întemeiate să fie foarte scăzut.
Nici după 1990 situaţia nu se schimbă semnificativ. Cei veniţi în sat sunt oameni vârstnici retraşi la pensie pentru a-şi petrece bătrâneţea la casele părinteşti ceea ce va determina o mortalitate ridicată cauzată de bătrâneţe.
Din punct de vedere al compoziţiei naţionale, comuna Zimbor are populaţia aproape în exclusivitate românească. În urma recensământului din 2003 populaţia se prezintă astfel; 561 români, 28 maghiari şi 16 romi.
Documente despre începuturile vieţii bisericeşti în satul Zimbor nu există, sau dacă au existat vitregiile vremurilor au făcut ca acestea să dispară sau să fie dosite în colţurile unei biblioteci. Spuneau bătrânii că au auzit de la părinţii şi moşii lor că satul acesta în vremurile de demult nu a fost aici ci în partea de hotar numit Zălţa (Chizelţa, Kiş Zelen) şi că acolo era o biserică din ,,îngrădele” ale cărei tălpi de stejar au fost apoi transportate la biserica pe care şi-au construit-o la anul 1643 pe dealul din mijlocul noii vetre a satului. După ce s-au construit case în partea de vest s-a mutat şi biserica şi din lemnul vechi al bisericii şi alt lemn nou s-a construit actuala biserică, monument istoric cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Dacă până la anul 1800 documente referitoare la începuturile vieţii bisericeşti şi alte date despre istoria satului sunt sărace, începând cu acel an istoria satului şi a parohiei sunt redate de vrednicul preot Gavril Mureşan care ne-a lăsat o cronică (condică) a evenimentelorpetrecute în satul Zimbor în sec. XIX. Demn este de remarcat testamentul acestei cronici: ,,…iar ţie frate într-u Hristos ce vei urma să slujeşti la acest sfânt şi de viaţă făcător altar şi vei găsi această condicăpornită din bătrâni îţi leg de suflet s-o păstrezi cu cinste şi întreagă s-o dai urmaşilor. Nu precupeţi câteva ore de muncă dintr-un an sau la vreme potrivită, ci aşterne pe hârtie evenimentele ce au găzduit prin satul nostru. Din treizeci în treizeci de ani să completezi un tablou asemănător cu cel ce-l vei găsi la mine, legând cu cifre bărbaţii în linie genealogică ( pe familie )şi de la fată la băiat în caz de căsătorie, ca în felul acesta urmaşii să-şi poată găsi străbunii cu toată vrednicia lor. Apoi toate câte vei vedea că au făcut alţii şi le crezi de bune fă-le, ca şi condica noastră să nu fie mai prejos de a altora.”
Din această condică aflăm date despre câţiva preoţi care au păstorit credincioşii din parohia Zimbor şi sunt amintite câteva matricole pe care părintele Mureşan le-a găsit la venirea sa în parohie.
În registrul decedaţilor din 1795 este înregistrat primul deces, Maria Palaghie, iar în 1809 aprilie 15 este înregistrat decesul preotului Ioan. Aşadar primul preot cunoscut al Zimborului a fost popa Ioan decedat la anul 1809, fără însă a şti când şi-a început misiunea pastorală.
Dintre evenimentele de seamă a parohiei este consemnată vizita canonică la 26 septembrie 1822 a episcopului Vasile Moga, în timpul păstoririi părintelui Grigorie Cămpeanu prilej cu care semnează toate cele trei registre matricole.
De remarcat este faptul că în matricolele decedaţilor erau înregistraţi şi credincioşi din satul vecin Sutor, cât şi cei din Chendremal.
În anul 1867 decembrie 2, este instalat în parohie preotul Mureşan Gavrilă, care va păstorii credincioşii acestui sat peste o jumătate de secol (54 ani), care în lunga sa activitate va reuşi să schimbe ,, moralul şi faţa locuitorilor satului “. Parohia Zimbor cuprindea aşadar şi filiile Sutor şi Chendremal, iar la …… filia Sutor a fost cedată parohiei Sâncraiu Almaşului, rămânând parohia Zimbor doar cu filia Chendremal.
Biserica parohială care se află azi în centrul satului a fost construită în anul 1938, iar în anul 1948 a fost târnosită de către P.S. Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului.
Încă înainte de anul 1643 în Zimbor a existat o biserică de lemn care a fost stricată şi în locul ei construită cea care se păstrează şi astăzi, fiind monument istoric şi are hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”.
Neexistând documente scrise despre ridicarea acestei biserici, anul construcţiei se poate determina de înscrisul de pe unul din stâlpii de la intrarea în cimitir, 1643, iar în tinda bisericii la intrare este înscris cu litere chirilice AYNN-1758, anul când biserica a fost pictată.
Biserica a fost construită din lemn de stejar, acoperită cu şindrilă. Elementele de construcţie, decorurile şi alte caracteristici fixează vechimea bisericii pe la sfârşitul secolului al XVI-lea sau începutul secolului al XVII-lea. Este după aceste elemente una din cele mai vechi biserici din Sălaj.
Planul e caracterizat prin dispunerea în lungime a celor trei componente, pronaos, naos şi altar. Planul absidei e poligonală, intrarea se află pe peretele de sud, unde a existat cândva şi prispa, astăzi demontată.
Biserica de lemn din deal a fost zugrăvită peste tot în interior, dar pictura pe pânză a fost distrusă de umezeală. Se mai distinge ceva în altar, pe bolta naosului şi în pronaos. În altar se poate vedea şi astăzi registrul Adormirea Maicii Domnului înconjurată de Sfinţii Apostoli, pictură decorativă cu un desen bun, probabil din 1759. Dintre motivele decorative cel mai frecvent motiv este spicul. Învelişul interior al pronaosului e un plafon de scânduri, cel al naosului este o boltă cilindrică sprijinită pe arcuri, nervuri pornind de pe mici console interioare. Altarul e acoperit de o cupolă formată din triunghiuri sferice. Se mai găsesc cioplituri interesante la grinzi, naos şi uşi.
În anul 1978 după aprobarea devizului de lucrări, biserica a fost acoperită parţial cu şindrilă nouă, dar datorită intemperiilor şi grabei cu care s-a lucrat atunci, acoperişul s-a degradat necesitând reparaţii capitale.
Dupa venirea în parohie a părintelui Rusalim Durnea în anul 2004 s-au început lucrările de restaurare ale sfântului locaş. Realizarea acestui obiectiv a fost posibilă prin buna colaborare şi sprijinul Departamentului Judeţean al Culturii şi Cultelor, Primăria şi Consiliul Local, împreună cu care s-a întocmit un proiect care prevedea realizarea unor lucrări de consolidare şi restaurare, fiind depus la Ministerul Culturii şi Cultelor, prin aprobarea căruia s-a obţinut valoarea lucrărilor de 334.771,23 lei. Lucrările au fost executate de S.C. Taina Lemnului S.R.L. în perioada 2008-2009, iar în 18 august 2009 la terminarea lucrărilor a avut loc recepţia finală.
În timpul lucrărilor s-au constatat anumite elemente distinctive: piciorul sfintei mese, în formă de potir, vatra unicat a bisericii şi şematismele de la geamurile din naos, care atestă vechimea locaşului de cult.
Biserica de lemn reprezintă o atracţie pentru numeroşi iubitori de tradiţii şi valori culturale care-i trec adesea pragul, fiind interesaţi de istoricul şi frumuseţea ei.
Valoarea spirituală a acestei biserici o dă faptul că a fost şi este în cult şi astăzi, în ea săvârşindu-se Sfânta Liturghie, Parastase, Paraclisul Maicii Domnului.
În Postul Adormirii Maicii Domnului, şi nu numai, biserica din deal răsună de glasurile creştinilor şi a nevinovaţilor copii care urcă dealul ca odinioară în cântări închinate Maicii Domnului căci: ,,Biserica străbună/ Cu dor şi drag adună/ Tot sufletul creştin/ Să laude din plin/ Pe Maica Preacurată/ Şi Pururea Fecioară
După primul război mondial, când situaţia politică şi socială a locuitorilor din Zimbor a devenit alta, primul lor gând a fost acela de a ridica un locaş nou din zid şi mai încăpător decât vechea bisericuţă de lemn. Această dorinţă s-a materializat în anul 1939, când noua biserică este gata în roşu şi acoperită cu ţiglă. În anul 1922 se aşează în satul Zimbor d-l Săulescu cumpărând castelul de la familia Szombori. Acesta împreună cu soţia Mariela, vor dona terenul în suprafaţă de două iughere bisericii şi totodată 120.000 de cărămizi. Având terenul şi cărămida, preotul Simion Curea a început ridicarea bisericii noi în 1938. Din jertfelnicia credincioşilor aceasta va fi ridicată şi acoperită la finele anului 1939.
În anul 1940, anul dictatului de la Viena, biserica nouă nu a putut fi redată cultului, credincioşii din Zimbor fiind nevoiţi să urce încă opt ani ,, la măicuţa lor cea bătrână de pe deal”. Lucările vor fi reluate în toamna anului 1946 prin venirea părintelui Ioan Pop care împreună cu credincioşii, vor reuşi să ducă la bun sfârşit aceste lucrări, iar în anul 1951 vor fi binecuvântate de P. S. Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului.
Pictura a fost executată în tehnică tempera de pictorul Ioan Demeter din Cluj Napoca. Biserica a fost înzestrată cu un iconostas executat la Şcoala de Arte şi Meserii din Cluj, picturile fiind executate de pictorul Ioan Constantinescu.
La biserica nouă, din cauza folosirii slabei calităţi a vopselelor folosite în 1949, cât şi a fumului lumânărilor folosite pentru iluminat, pictura a fost curăţată de un grup de studenţi din Cluj Napoca, dar în urma acestui proces pe anumite porţiuni pictura a început să se exfolieze. Din cauza umezelii şi a apei pluviale infiltrate prin acoperiş au cedat anumite porţiuni din tencuiala tavanului fiind necesare reparaţii şi totodată pictarea în tehnica frescă a locaşului de cult.
Între anii 2003-2004 biserica a fost retencuită în exterior în timpul păstoririi părintelui Stânean Alexandru, care începând cu data de 1 octombrie, 2004 se va transfera la o parohie din Zalău.
În anul 2005, în urma vânzării castelului de către Primăria Zimbor a fost alocată de către Consiliul Local, Parohiei Zimbor suma de 80.000 lei din care 65.000 pentru Zimbor, 15.000 pentru filia Chendremal. Din banii alocaţi s-au realizat o serie de lucrări şi reparaţii precum: înlocuirea acoperişului bisericii de ţiglă cu tablă de aluminiu, încălzire centrală, s-a amenajat platforma din dale în faţa bisericii şi s-a executat o cale de acces pe scări.
Lucrările de pictură au început în primăvara anului 2009, iar în anul 2010, luna august 15. Pictura este executată în tehnica frescă, în stil bizantin de către pictorul Taloş Adriean din Zalău- Brebi.
Ca o apreciere din partea Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru munca depusă şi pentru vrednicia de care a dat dovadă, Preacucernicului Părinte Durnea Rusalim i-a fost oferită distincţia de iconom .

Preot Cătălin Lucaci



Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

Marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost sărbătorit în chip deosebit la Mănăstirea Strâmba, străveche vatră monahală atestată documentar încă din anul 1461.
Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat fiind de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de pelerini.
Tot în această zi de aleasă sărbătoare a fost inaugurat Centrul duhovnicesc „Sf. Pahomie de la Gledin”, numit astfel în amintirea faptului că sfântul ierarh a popsit la această mănăstire. Acest centru adăposteşte biblioteca mănăstirii şi săli de conferinţe folosite pentru manifestări culturale şi duhovniceşti.
Bucuria obştii monahale şi a ostenitorilor sfintei mănăstiri a fost întregită de faptul că Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotonit întru ierodiacon un vieţuitor al acestui aşezământ călugăresc, monahul Achachie Irimia, iar Preacuviosul Părinte Grighentie Oţelea, stareţul Mănăstirii Strâmba, a fost hirotesit arhimandrit, în urma aprobării date de către Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Petroniu şi-a exprimat bucuria deosebită pentru mulţimea credincioşilor prezenţi la această mănăstire şi a arătat faptul că ardelenii o cinstesc în mod deosebit pe Maica Domnului, dovadă fiind creştinii prezenţi în număr foarte mare la hramurile aşezămintelor monahale din Ardeal.
De asemenea, l-a felicitat în mod deosebit pe părintele stareţ Grighentie pentru toate realizările efectuate de-a lungul timpului în ogorul duhovnicesc al mănăstirii pe care cu vrednicie o păstoreşte de mai bine de 15 ani, iar înalta distincţie oferită nu face decât să răsplătească jertfa şi osteneala preacuviosului părinte şi să se facă îndemn de perseverenţă şi susţinută lucrare pe mai departe.
La rândul său, Părintele Arhimandrit Grighentie a ţinut să mulţumească Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi tuturor membrilor Sfântului Sinod şi în mod special Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, pentru distincţia oferită şi să-şi arate recunoştinţa faţă de obştea pe care o păstoreşte şi faţă de credincioşii care i-au fost alături de-a lungul timpului şi l-au ajutat în demersurile de ridicare şi reconstrucţie ale acestui sfânt locaş.
Imediat după terminarea Sfintei Liturghii, în nou inauguratul Centru duhovnicesc „Sf. Pahomie de la Gledin”, au avut loc lucrările Sinaxei Stareţilor şi a Stareţelor din Episcopia Sălajului, în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de ordin administrativ şi duhovnicesc cu care se confruntă vieţuitorii celor şapte aşezăminte monahale din eparhia noastră.

Exarh: Protos. Antonie Pinţa



Târnosirea bisericii din localitatea Plopiş

Duminică, 14 august 2011, Preasfinţitul Părinte Petroniu a târnosit biserica din localitatea Plopiş, protopopiatul Şimleu Silvaniei. La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicului Părinte paroh Ionel Chira, pentru bogata sa activitate pastoral misionară, i-a fost acordată distincţia de iconom stavrofor.



Târnosirea bisericii monument istoric din Măgura

În Duminica a 8-a după Rusalii, Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a târnosit biserica monument istoric din filia Măgura, Parohia Poiana Blenchii, Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a săvârşit apoi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, fiind prezenţi, alături de cei doar cinci credincioşi care mai locuiesc în sat, şi un mare număr de credincioşi din satele învecinate.
Istoricul satului Măgura. Satul face parte din comuna Poiana Blenchii și este situat pe un deal între Poiana Blenchii și Gâlgău, spre nord-vest, la o distanță de 3 km de comuna de reședință. Are o așezare spre sud cu o foarte frumoasă priveliște spre Valea Someșului, care se vede până spre Dej și o alta, spre răsărit, văzându-se toată regiunea până spre Munții Țibleșului. Este înconjurat de satele: Poiana Blenchii la sud-est, Gâlgău la sud, Bârsău și Glod la sud-vest, Frânceni la vest, Bârsăuța la nord și Baba la nord-est. Fiind așezat pe deal, nu are nicio apă curgătoare, iar pentru nevoia de apă, se folosesc numai fântâni, care în verile secetoase, seacă aproape cu desăvârșire, fiind foarte mare lipsă de apă. La fel, drumurile spre sat sunt foarte greu accesibile. Cele mai bune sunt spre Poiana Blenchii și Frânceni-Glod, dar și acestea, în unele anotimpuri, în special primăvara și toamna, sunt inaccesibile pentru vehicule, putându-se merge numai pe jos. Din aceste cauze, satul nu s-a dezvoltat ci a rămas, întotdeauna, un sat mic. În toată existența sa, satul nu a depășit numărul de 60 de case, când a fost cea mai mare înflorire a sa.
După ocuparea Daciei de către romani, teritoriul satului era la periferia ținutului “dacilor liberi” și a celui ocupat de romani, pe Valea Someșului. Data întemeierii s-ar presupune a fi între anii 1571 – 1590 (după Dr. Kadar Ioszef în ,,Monografia comitatului Solnoc-Dobîca”). Într-adevăr, în conscripția satelor aparținând Cetății Ciceului la 1553, Măgura nu este scrisă, ceea ce denotă că satul nu era întemeiat la acea dată. La fel, nu apare în evidența apartenențelor Cetății Chioarului la 1567. La 1571, teritoriul acesta s-a anexat la Cetatea Chioarului, deci aici se dă ca dată a întemeierii satului mai sigură între 1571 – 1590, căci, la 1591, satul Măgura, împreună cu alte sate ca Poiana Blenchii, Gâlgăul și Bogățile este dat ca feudă de către principele Ardealului Sigismund Bathory nobilului român Raț Petru de Teiuș. Deci, la această dată, satul exista. În monografia sa, Dr. Kadar spune că la 1602, cu ocazia incursiunilor lui Basta, satul a fost distrus complet, locuitorii au fost uciși, iar casele le-au fost aprinse. După căderea lui Mihai Viteazul, nu se mai vorbește nimic de locuitorii iobagi care formau populația satului ci numai despre stăpânii de pământ, până după Revoluția din 1848, când, la 1866, sunt amintiți proprietarii români cu drept nobiliar din familiile Bohățel, Bogdan și Roman, familii care s-au menținut până în vremurile noastre.
Biserica. Întemeierea bisericii se pierde și ea, în negura veacurilor trecute, odată cu întemeierea satului. Tradiția satului spune că și satul și biserica au fost la început în “Măgurice”. Acolo se găsesc și acum niște pietre mari despre care se spune că au fost temelia bisericii. Tradiția spune că, din “Măgurice”, biserica a fost mutată pe “Poduri”(“Măgura mică”), iar de acolo a fost adusă pe locul actual. Este vorba de aceeași biserică existentă și astăzi, construită din bârne groase de stejar, la colțuri încheiată măiestrit în “coadă de rândunică”. Această biserică este mică, de 10 m lungime și 6 m lățime, cu numai două uși la altar. Ușa împărătească este sculptată în lemn, în figuri de ciorchin de struguri – simbol al vinului din care se face Sfânta Împărtășanie “Sângele Domnului”. La fel, în jurul ușii de la intrarea în biserică există sculpturi în figuri geometrice. Ușa de intrare în biserică este făcută din stejar masiv, cioplită numai din bardă și se închide după vechiul sistem, cu cheie și închizătoare de lemn. În ușa de la biserică se pot vedea trei lovituri de secure, despre care, tradiția satului spune că, pe vremea unei năvăliri tătare, toți locuitorii s-au ascuns și s-au închis în biserică. Tătarii, aflându-i acolo, au lovit de trei ori cu securea în ușă, și au mers mai departe. Acele lovituri se văd și astăzi și sunt foarte bine deslușite. Pe o bârnă din dreapta intrării în biserică este încrustată o inscripție cu litere chirilice, de mână, care acum, fiind tocită de vremi, nu se poate descifra. Se poate însă desluși bine anul 1707. Se spune că acesta ar fi anul când biserica a fost dusă pe locul actual. Biserica a fost zugrăvită în anul 1826 de către zugravul Petre Bode din Vima. Pictura este aplicată pe lemn, iar printre bârne, este lipită pânză de in și cânepă. Pictura este făcută și aranjată după toată rânduiala Bisericii Ortodoxe. Este acoperită cu șindrilă, așa cum a fost de la început. La 1826, când a fost pictată, probabil că a fost acoperită din nou, iar la 1878 a fost iarăși acoperită cu șindrilă. Pe o scândură din turnul bisericii a rămas scris de atunci “la 1878 a fost acoperită a doua oară”. Din cauză că nu a fost niciodată acoperită la timp, ci la intervale prea mari, a plouat în biserică și s-a deteriorat pictura, în special pe boltă, unde au putrezit și scândurile, care au trebuit înlocuite. În altar s-a păstrat pictura foarte bine. La 1968, la străduința preotului Gheorghe Munteanu, s-a reușit să se repare din nou biserica.
Ca toate satele românești din Transilvania, Măgura, de la început, a fost de religie ortodoxă română și, o dovadă grăitoare în acest sens, este faptul că, în această biserică, s-au păstrat cărți de cult vechi, din secolul al XVIII-lea, tipărite în Ardeal, Moldova și Țara Românească. Unirea cu Roma de la 1700 n-a avut accepțiune.
Cel mai vechi preot despre care se găsesc documente a fost Roman Teodor, după 1800. Acestuia i se păstrează singhelia de hirotonie, datată la 2 ianuarie 1801, în Arad, scrisă cu literele chirilice, de mână, pe hârtie pergament de un caligraf special și semnată de Episcopul Pavel Avacimovici, care atunci administra și Episcopia Sibiului, care era vacantă. Urmașul preotului Roman Teodor a fost fiul sau fratele său Roman Tănasie, care, la 1826, pictează biserica pe cheltuiala sa. Lui i-au urmat: Roman Iosif, Avram Tecar, Ghiran Grigore, Nemeș Anton, Filipan Valer, Filipan Emil, Ioan Mureșan, Gheorghe Munteanu, Mircea Both, Marius Sturz și Ciprian Câmpean.
Școala. Ca și în celelalte sate românești din Transilvania, școala a fost sub îngrijirea bisericii. Satul, însă, fiind mic și condițiile grele, și școala se făcea foarte dificil și cu mari întreruperi în învățământ, din cauza lipsei de învățători. Cei ce voiau să învețe carte mergeau în satele vecine: Poiana Blenchii, Gâlgău, Glod etc. De o școală puțin mai organizată se poate vorbi doar la sfârșitul secolului al XX-lea și atunci aveau școală împreună cu Frâncenii, plăteau un învățător comun, care făcea trei zile pe săptămână în Măgura și trei zile în Frânceni. Cel mai vechi învățător amintit este Onuț Ioan, până la 1899. De la înființarea școlii de stat în anul 1923 până în 1930, școala din Măgura a funcționat cu patru clase. Din 1930 până în 1948 a funcționat cu șapte clase, numindu-se școala primară de stat. Din 1948 funcționează, iarăși, cu patru clase. Astăzi, nu mai există niciun copil în sat.
Ziua de astăzi a fost, pentru cei cinci credincioși ai filiei Măgura, o zi memorabilă, Preasfințitul Părinte Petroniu încununând, prin slujba de târnosire a bisericii, lucrările efectuate aici în ultimul timp, sub păstorirea Preacucernicului Părinte Andrei Constatin Coste. Amintim unele din aceste lucrări: s-a padimentat biserica, s-au refăcut și schimbat piesele de lemn degradate, s-a refăcut bolta, s-a îndreptat Sfânta Masă, s-au confecționat tetrapoade pentru icoane etc. – la interior, iar la exterior s-a turnat fundație de beton armat până la nivelul solului pentru toată biserica, s-a făcut soclu din piatră zidită, s-au înlocuit tălpile și grinzile degradate din pereți, s-a schimbat structura de lemn pentru acoperiș și turn, s-a înlocuit șindrila, s-a refăcut tâmplăria de lemn degradată de la structura turnului, s-a montat paratrăsnet, etc. Valoarea lucrărilor este de 400.000 lei.
Preasfințitul Părinte Petroniu l-a hirotesit, cu aceastaă ocazie, pe părintele paroh Andrei-Constantin Coste întru iconom, cu drept de a purta brâu roșu.

Preot Dan Dregan
Protopopul Jiboului



Hramul Mănăstirii Voivodeni

În data de 6 august, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal, înconjurat fiind de un sobor de peste 20 de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi.
Satul Voivodeni a fost atestat documentar în urmă cu aproape 700 de ani, odată cu atestarea documentară a satului pomenindu-se despre aşezarea unui eremit în hotarele acestui sat. Locul în care s-a nevoit acesta nu a fost uitat, el numindu-se Râmeţ. Aici, în Râmeţ, tradiţia locului spune că ar fi funcţionat un schit, iar după ce acesta s-a desfiinţat aici s-ar fi stabilit vatra satului.
Pornind de la aceste tradiţii locale, cosemnate în toponimia locurilor, s-a pornit, în urmă cu 10 ani, iniţiativa ridicării unei mănăstiri. Dorinţa de a reînvia o veche vatră monahală, rămasă în conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri, a devenit realitate prin aprobarea acestui deziderat de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului în 27 noiembrie 2000.
Lucrările efective au debutat în anul 2002, imediat după punerea pietrei de temelie la biserica schitului de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Până acum au fost construite un altar de vară, corpul de chilii, bucătăria, trapeza, anexele gospodăreşti şi un paraclis cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” care este acum la faza de pictură.
Astăzi obştea sfintei mănăstiri numără 4 vieţuitori, stareţ al acestui aşezământ monahal fiind Preacuviosul Părinte Protosinghel Ghelasie Spătăcean. În duminici şi sărbători mulţime de credincioşi sălăjeni şi nu numai îşi găsesc odihna şi liniştea duhovnicească în acest colţ de Tabor.
Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, cu prilejul hramului, când au poposit la rugăciune sute de credincioşi. În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Petroniu şi-a exprimat bucuria pentru numărul mare de creştini prezenţi şi le-a transmis binecuvântarea şi preţuirea Sa, arătându-se în acelaşi timp bucuros pentru tot ceea ce s-a realizat la această mănăstire.

Protos. Antonie Pinţa




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro