www.ziarullumina.ro

Ziarul Lumina -

www.trinitastv.ro

Trinitas TV -

www.radiotrinitas.ro

Radio Trinitas -

www.radiorenasterea.ro

Radio Renaşterea -

www.ubbcluj.ro

Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca -


Hramul Manăstirii Bic

Miercuri, 29 august 2012, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

La slujbă au fost prezenţi mulţi credincioşi veniţi din toate colţurile judeţului şi nu numai. Răspunsurile la strană au fost date de corul de maici al Mănăstirii Govora.



Liturghie Arhierească la parohia Naşterea Maicii Domnului din Zalău

Duminică, 26 august 2012, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în demisolul bisericii cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" din cartierul Dumbrava Nord al Municipiului Zalău.

Din sobor au mai făcut parte Preacucernicul Părinte Ioan Ardelean, parohul bisericii şi consilier administrativ în cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Vasile Brete, slujitor la aceeaşi biserică, Preacucernicul Părinte Ioan Ghiuruţan, preot pensionar şi Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan de la parohia Recea Mică.



Sinaxa stareţilor şi a stareţelor din Episcopia Sălajului

În data de 23 august 2012, a avut loc la Centrul Eparhial din Zalău, sub conducerea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Sinaxa stareţilor şi a stareţelor din Episcopia noastră.
Au fost prezenţi toţi reprezentanţii celor şapte aşezăminte monahale din eparhie, care şi-au prezentat realizările sau neîmplinirile din locaşurile păstorite de dânşii.
Preasfinţitul Părinte Petroniu şi-a exprimat bucuria şi satisfacţia pentru faptul că în ciuda lipsei acute a personalului monahal şi a condiţiilor economice grele, viaţa duhovnicească şi gospodărească din mănăstiri evoluează foarte bine, iar aşezămintele monahale au devenit adevărate focare de viaţă duhovnicească.
În continuare, s-au dezbătut probleme administrative şi duhovniceşti, exprimându-se încrederea că pe viitor viaţa monahală va progresa spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor.



Resfinţirea bisericii din parohia Plesca

Astăzi, în Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv), biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din Parohia Plesca, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Lăcaşul de cult a fost, pentru câteva ore, o adevărată “catedrală”, întrucât Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Şimleului. Au fost prezenţi credincioşi din sat, dar şi din împrejurimi. Cu acest prilej a fost resfinţită biserica parohială, la finalizarea lucrărilor efectuate în ultimii ani, prin grija şi sârguinţa Preacucernicul Parinte Florin Botofan, care păstoreşte cu vrednicie în această parohie, de peste 10 ani.
Satul Plesca, comuna Cizer, judeţul Sălaj, este atestat documentar din anul 1471, luna mai, ziua 9, sub numele de Palyhcska, când este cerut de la rege de către Porlagi Mihai şi soţia sa, împotriva cărei cereri se opune Horvathy Ioan şi Andrei ( Petri Mór, Szilagy Varmegye monographiaja, vol. III, p. 197).
Numele vine, zice-se de la palecz, care în slavona veche înseamnă “deget” (paliczka = o nuia ce se poate ţine între două degete ). De-a lungul anilor denumirea localităţii va fi ortografiată în diverse moduri: 1481 - Paliycska, 1485 - Alspalizka, Felsewpalizka, 1487 - Alsopaliyzka, Felsopalyzka, 1847 - Policza, Plesca, Pleszka, 1850 - Plexzka, 1854 - Paliszka, Pletca.
În iunie 1476, regele Matyas a însărcinat conducerea din Mănăşturul Clujului să pună noi pietre de hotar acestei moşii. În 1481 Banffi Andrei, marele presbiter din Baci, dă în zălog şi această moşie a satului Plesca lui Losonczi Mihai. În 1533, iobagii lui Peres Gaspar au trebuit să plătească impozit pentru două porţi, în schimb iobagii lui Peres Pal numai pentru o poartă. În afară de aceste trei porţi existau în sat o casă a primarului, 11 ale săracilor, o casă de servitor şi 4 case noi.
Din anul 1554 până la începutul secolului al XIX-lea acest sat nu este pomenit decât în conscripţia Bucov (1760-1762) când aici figurau 18 familii româneşti ortodoxe (Virgil Ciobanu, Statistica românilor ardeleni între anii 1760-1762, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, Cluj, 1926, p. 618). În anul 1805, sunt 23 de moşii cu iobagi, iar în 1847 erau 192 de suflete, având o biserică de lemn (Petri Mór, op. cit. pag. 197).
Recensămintele populaţiei efectuate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea consemnau pentru localitatea Plesca, următoarele date: anul 1850 - 163 locuitori şi 31 de case; anul 1857 - 164 locuitori şi 34 de case; anul 1880 - 163 locuitori şi 37 de case; anul 1880 - 203 locuitori; anul 1900 - 193 locuitori şi 36 de case.
La 1 Decembrie 1918, printre cei 1228 de delegaţi sosiţi la Alba Iulia din toate colţurile Transilvaniei, cu dorinţa şi hotărârea fermă de a se sfărâma graniţele vitrege care i-au separat de fraţii lor de peste Carpaţi, s-au aflat 44 de delegaţi cu drept de vot din Sălaj. Din comuna Cizer au participat, conform Raportului Notariatului Cercual Cizer din 14 ianuarie 1922: „o delegaţie din Cizer, alcătuită din 3 persoane, condusă de preotul Coriolan Ossian; o delegaţie din Pria, care cuprindea 4 persoane, sub conducerea învăţătorului Matei Vasile; o delegaţie din Boian, formată din 2 persoane şi o delegaţie din Plesca formată din 2 locuitori” (Paul Abrudan, Documente privind Sălajul în anul 1918, A.M.P., Zalău 1981, p. 495). Dintre participanţi sunt numiţi: Paul Gaga, Lupuţ Crăciun, Nicorici Teodor, Caraba Nicolae, Pop Gheorghe, Ţârlea Crăciun al Porcului şi Gaidoş Nicolae (Comandantul Gărzii Naţionale Pria, care a dus steagul tricolor ascuns sub haină).
Ca o curiozitate, menţionăm că numele de localitate Plesca este unicat în nomenclatorul localităţilor României.
Biserica La sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea plescanii şi-au construit o biserică de lemn pe dealul de lângă Mesteceni. Aceasta n-a rezistat timpurilor şi în locul ei, în 1926, sătenii şi-au ridicat o biserică de cărămidă, care există şi astăzi.
Între anii 1985-1987 s-au făcut reparaţii interioare şi exterioare sub păstorirea preotului paroh Vasile Trifan. În anul 1988 prin jertfelnicia bunilor credincioşi, zugrăvitu-s-a această biserică de pictorul Mihai Covaciu din Baia Mare.
Până în anul 1998 Plesca a fost filie, iar din acest an a devenit parohie de sine stătătoare, având ca întâi paroh pe părintele Petru Ardelean (1998-2002),care a început construcţia casei parohiale, urmat de actualul părinte paroh Florin Botofan, care a definitivat construcţia casei parohiale şi a realizat lucrări de modernizare şi înfrumuseţare a Bisericii parohiale, atât în interior, cât şi în exteriorul sfântului locaş, amenajând curtea bisericii şi construind un frumos altar de vară.
Pentru rodnica activitate a Preacucernicului Părinte Florin Botofan, precum şi pentru strădania şi jertfelnicia celor 47 familii de credincioşi ortodocşi ai Parohiei Plesca, Preasfinţitul Părinte Petroniu a încununat eforturile tuturor, oferind părintelui paroh distincţia de iconom.

Pr. Dan Haiduc, protopop
Pr. Florin Botofan, paroh



Hramul Mănăstirii Bălan

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bălan, în prezenţa a câteva sute de pelerini.

Dumnezeiasca Liturghie a fost precedată de sfinţirea altarului de vară al mănăstirii şi a unei icoane a Maicii Domnului.



Liturghie Arhierească la Capela Spitalului de Urgenţă din Zalău

În Duminica a X–a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Capela Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău.

La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba parastasului în memoria celui care a fost vrednicul şi neobositul rugător către Dumnezeu, părintele Florin Crecan, cel ce între anii 1972 şi 1994 a păstorit parohia Badon, apoi din 1994 până în 2008 a vegheat la căpătâiul bolnavilor, fiind preot la Spitalul Judeţean, iar din 2008 până în 2010 a fost consilier pe probleme de asistenţă socială la Episcopia Sălajului şi preot îmbisericit la parohia „Sfânta Treime” din Zalău.

Astăzi s-a împlinit un an de când părintele Florin liturghiseşte în ceruri împreună cu îngerii.

Din 2008 şi până în prezent munca părintelui Florin la sfântul altar în capela spitalului este continuată cu succes de către părintele Călin Crecan, fiul vrednicului de pomenire, părintele Florin.


Preot
Cătălin Lucaci



Hramul Mănăstirii Voivodeni

Luni, 6 august 2012, la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, Mănăstirea Voivodeni s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal.

Sfânta Liturghie a fost săvărşită cu această ocazie de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, aflat în fruntea unui sobor de 31 de preoţi şi diaconi.

Un mare prilej de bucurie duhovnicească a fost aducerea, cu acest prilej, de la mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea, a moaştelor Sfântului Grigore Decapolitul. Racla cu sfintele moaşte a fost însoţită de o delegaţie de monahi şi monahii în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului şi stareţ al Mănăstirii Cozia şi Preacuvioasa Maică Mihaela Tamaş, stareţa Mănăstirii Bistriţa.



Liturghie Arhierească la parohia Aluniş

În data de 5 august 2012, Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Aluniş din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. La Sfânta Liturghie a participat şi un mare număr de credincioşi.
Satul Aluniş este aşezat pe Valea Someşului, fiind înconjurat de satele Inău, Horoatul Cehului, Biuşa, Benesat, iar peste Someş de satele Cheud şi Năpradea. Administrativ aparţine comunei Benesat. Prin sat trece drumul naţional, ce leagă satul de oraşele Jibou, Cehu Silvaniei şi Baia Mare. Pe lângă sat trece linia ferată principală Baia Mare – Bucureşti. Satul are un relief variat de deal şi şes. La nord este străjuit de dealul numit ,,Ciocârlău”; la sud de dealul numit,,Ciuhă”, iar la răsărit de sat se află râul Someş la aproximativ 1800m. Dealurile sunt acoperite cu păduri şi păşuni, iar şesul satului cuprinde lunca Someşului, care reprezintă de fapt şi cea mai mare parte a terenului arabil. Se presupune că în vechime râul Someş trecea foarte aproape de sat având albia pe vatra actuală a satului chiar pe locul unde era clădită biserica veche, loc ocupat astăzi de cimitirul vechi (numit cimitirul de pe ,,Zonă”). Treptat râul şi-a mutat albia depărtându-se de sat şi apropiindu-se de satul Cheud (ameninţat la un moment dat cu surparea malurilor). Pe locul vechii albii a rămas un teren fertil prielnic pentru agricultură, dar foarte uşor inundabil, fiind foarte jos şi foarte aproape de Someş. Dintre inundaţiile care au afectat puternic şesul Someşului putem aminti: cea din 1932 care a acoperit tot şesul; în 1933, de o amploare mai mică şi în 1970 cea mai mare inundaţie (pe un număr de case inundate găsindu-se tăbliţe ce indică înălţimea la care a ajuns apa). Peste dealul ,,Ciocârlău” se afla un teren numit ,,Ogrăzi” (actualmente păşune) teren care înainte era arabil şi se presupune că ar fi fost vatra vechiului sat, când Someşul era foarte aproape de sat. Dovezile ce atestă că râul Someş trecea printr-o parte a satului sunt urmele de fostă vegetaţie (ulm şi stejar carbonizaţi ce dovedesc că satul este înconjurat de păduri), precum şi vegetaţie rămasă la adâncimea de 12-13m. În partea de vest a dealului ,,Ciocârlău” spre locul numit ,,Pietriş”, se presupune că se găsea un cimitir vechi, iar în locul numit ,,Sărături” un castel nobiliar. Pe vârful dealului s-au găsit mai multe brăţări din bronz, iar pe râpa situată între ,,Vârful Sărăturii” şi locul numit ,,Temeteu” s-au găsit un gen de cosoare sau seceri tot din bronz. În partea dinspre Apusul satului se află un loc arabil străjuit de o pădure cu mulţi aluni (loc numit aluniş), satul primind şi el denumirea acestei păduri. Satul Aluniş e atestat documentar de prin secolul al XIII-lea, mai precis anul 1200. În vechime satul se numea Someş-Săplac (prescurtat apoi în Săplac), apoi a primit denumirea de Aluniş, nume ce-l poartă şi astăzi. Din satul Aluniş au fost participanţi la Revoluţia de la 1848, iar cetăţeanul Paşca Vasile (zis ,,Piri”) a făcut parte din armata lui Avram Iancu, cetăţean care după înăbuşirea revoluţiei a stat ascuns împreună cu soţia sa şi cei 7 copii în locul numit ,,Buha” până la venirea unui armistiţiu. În Primul şi al Doilea Război Mondial au fost mobilizaţi foarte mulţi locuitori ai satului (aproape că n-au mai rămas bărbaţi în sat), unii au căzut eroi. Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când armata română şi rusă s-a apropiat de sat, dintr-o greşeală de aviaţie a fost bombardată gara din satul vecin Benesat. În gară staţionau trenuri cu materiale, alimente şi băuturi abandonate de armatele germane şi maghiare în retragere. Familii de refugiaţi maghiari, cât şi familii din Aluniş şi satele vecine au mers în gară să-şi ia făină sau alte alimente, fiind astfel surprinşi şi omorâţi de către aviaţie. Printre persoanele din sat ce şi-au sfârşit viaţa aici a fost şi o femeie de care au rămas 6 copii orfani, bărbatul fiindu-i plecat pe front.
Biserica. Din cele aflate de la locuitorii mai bătrâni ai satului, se cunoaşte că a existat o biserică mai veche, aşezată peste drum de actuala biserică. Acest loc a fost marcat de o cruce (răstignire) ridicată de credincioşii satului, pentru însemnarea locului unde a fost biserica. Ulterior, prin anul 1933, această cruce a fost renovată şi mutată în hotarul satului. Altă biserică de care se ştie a fost biserica din lemn donată de către credincioşii satului Chelinţa în jurul anului 1859. Biserica a fost acoperită cu şindrilă şi a avut două clopote aşezate în turn, cântărind fiecare aproximativ 100 kg. Între anii 1937-1942 biserica cea veche a fost scoasă din uz, mai târziu demolată, lemnul din ea fiind folosit la padimentarea bisericii noi. Locul vechii biserici e marcat în prezent printr-o cruce de fier fixată pe un piedestal de piatră şi printr-o criptă aşezată lângă fosta poartă de intrare în curtea bisericii, criptă construită de către familia preotului Laurenţiu Bran care este înmormântat lângă ea împreună cu întreaga sa familie. După demolare, sub temelia vechii biserici s-au găsit cruci mai vechi din piatră cioplită, una reprezentând soarele iar cealaltă fiind tăiată în cerc. Aceste cruci au fost ridicate şi aşezate lângă zidul noii biserici de o parte şi de alta a intrării în biserică. După demolarea bisericii vechi, săpându-se un mormânt pe locul acesteia s-a găsit un vas de lut ce conţinea monede din aramă cu inscripţia ,,Pro Libertate”. Data turnării lor nu e consemnată. În jurul vechii biserici era şi cimitirul satului, cimitir existent şi astăzi. Biserica actuală poartă hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a fost construită de către preotul paroh de atunci Augustin Podoabă. Biserica are la bază piatră cioplită (fundaţia), iar pereţii sunt din cărămidă arsă. Acoperişul era din ţiglă (până în anul 1983 când a fost schimbat cu tablă galvanizată). Biserica are un singur turn-clopotniţă. Arhitectura e în stil bizantin, în formă de cruce înscrisă cu două abside şi naos pronunţat. Cheltuielile construcţiei au fost suportate numai de credincioşii satului.
Meşterul care a construit biserica a fost Wecel Titto din localitatea Jibou. Iconostasul are scheletul din lemn de tei sculptat, fiind construit şi pictat de meşterul Ziber din Satu Mare şi cuprinde 41 de icoane. În anul 1959 s-a pictat biserica de către pictorul Mureşan Aurel din Satu Mare. Aceasta nu este o pictură propriu-zisă, ci o zugrăveală cuprinzând câteva medalioane pe pereţi, pe cupolă şi în altar. Pictura nu reprezintă valoare artistică. În 1971 în timpul păstoririi preotului Manec Vasile s-au făcut unele reparaţii interioare şi exterioare la biserică în vederea târnosirii. În anul 1971, vrednicul de pomenire Episcopul Vasile al Oradiei, în prezenţa unui sobor de preoţi a săvârşit târnosirea. În anul 1983, cu aportul preotului paroh Mureşan Horea, vechiul acoperiş din ţiglă a fost schimbat cu tablă galvanizată. Ca slujitori bisericeşti care se cunosc prin tradiţia orală, amintim: prin anul 1879 este cunoscut ca slujitor preotul Demetrie Merce sub pastoraţia căruia s-a pictat biserica veche; între anii 1900-1930 activitatea pastorală a fost continuată de preotul Laurenţiu Bran. A fost un om literat, a activat şi pe plan politic , presupunându-se că a făcut parte dintre memorandişti. A dispus de o monografie a satului şi se pare că se găseşte astăzi la Arvihele Statului din municipiul Zalău; a urmat ginerele preotului Bran, preotul Augustin Podoabă, sub pastoraţia căruia s-a ridicat şi locaşul noii biserici (1937-1942); a urmat preotul Popa Vasile, care a păstorit puţină vreme, în timpul păstoririi sale punându-se bazele casei parohiale; a urmat o perioadă în care parohia nu a avut preot, fiind administrată de către preotul din Someş-Guruslău; a urmat ca preot titular Manec Vasile, originar din Bucovina. A păstorit între anii 1970-1982, iar în timpul păstoririi sale s-a terminat casa parohială, s-au construit anexele şi alte lucrări; începând cu 1 aprilie 1982 a urmat preotul Mureşan Horea. Sub pastoraţia sa biserica a fost acoperită cu tablă galvanizată, s-au montat în biserică scaune sculptate şi bănci, s-a înfrumuseţat biserica cu prapori noi şi alte obiecte de podoabă, veşminte liturgice noi, s-a dotat biserica cu o staţie de sonorizare, s-a realizat încălzirea bisericii, s-au schimbat geamurile cu altele pe profil termopan, s-a construit pridvorul de la intrarea în sfânta biserică, care s-a pictat în frescă, s-a reparat biserica în exterior şi s-a stropit în terasit etc.. Tot acum s-a împrejmuit grădina parohială, s-au turnat trotuare şi s-au revizuit anexele casei parohiale, s-a introdus apa şi s-a amenajat o baie la casa parohială.
Şcoala. Şcoala confesională datează din anul 1896. Prin 1924 a trecut sub conducerea statului, fiind o clădire din lemn pe temelie de piatră acoperită cu şindrilă. A fiinţat până în 1950 când s-a construit noua şcoală, cu opt clase, unde funcţionau 12 cadre didactice. Până în 1970 şcoala veche a fost folosită ca şi cămin cultural (după aceea s-a demolat). Învăţătorii de stat cu pregătire cunoscuţi au fost: Popa Marin, Ghiurco Viorica, Ponoram (fiind şi cantor docent), Sava Gheorghe, Băieşu Vasile cu soţia Eleonora, Mureşan Vasile cu soţia Ecaterina, ultimele două familii remarcându-se printr-o vastă activitate cultural-artistică, înfiinţând un cor pe patru voci şi o echipă de teatru şi dansatori. Au condus şi lucrările de construcţie a noii şcoli, Mureşan Vasile fiind şi cantor bisericesc, ulterior renunţînd.
Astăzi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia duminicii, umblarea pe mare – una din minunile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra naturii înconjurătoare, apoi l-a felicitat pe părintele paroh Horea Mureşan la împlinirea a 30 de ani de pastoraţie în această parohie. La rândul său, Preacucernicul părinte paroh a mulţumit Preasfinţitului Petroniu pentru vizită, pentru cuvântul de învăţătură şi a făgăduit că va înfrumuseţa biserica cu o pictură bizantină în frescă, îndemnându-i pe credincioşi la această lucrare.

Protopop Dan Dregan
Preot Paroh Horea Mureşan



Moaștele Sfinților Grigorie Decapolitul și Andrei Șaguna la catedrala episcopală din Zalău

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu, vineri 3 august au ajuns la catedrala episcopală din Zalău moaștele Sfinților Grigorie Decapolitul și Andrei Șaguna.

Racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolittul a fost adusă de la mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea și a fost însoțită de un grup de călugărițe în frunte cu stareța mănăstirii, stavrofora Mihaela.

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut la sfârşitul secolului VIII, în jurul anului 790. A dus o viaţă monahală exemplară şi a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul icoanelor. A murit într-o mănăstire din Constantinopol, în ziua de 20 noiembrie 842.Cinstitele sale moaşte au fost aduse la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea de către ctitorul acestei mănăstiriri Barbu Craiovescu, în jurul anului 1496. În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea sa fiind pe 20 noiembrie.
Sfântul Grigorie se bucură de o cinstire deosebită mai ales datorită minunilor pe care le trăiesc cei care se ating cu evlavie de moaștele sale și cer mijlocirea sa către Dumnezeu.
Cu aceeași ocazie în catedrala episcopală va fi depusă spre închinare și racla cu o părticică din moaștele Sfântului Andrei Șaguna.

Sfântul Andrei Șaguna a păstorit Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei între anii 1846-1873 și fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2011. Părticica din moaștele sale care va rămâne în catedrala episcolală „Înălțarea Domnului” din Zalău.

Sâmbătă în jurul orei 10.00 racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul va porni spre Mănăstirea Piatra Craiului din Arhiepiscopia Clujului.

Credincioșii din Episcopia Sălajului vor avea ocazia să se roage din nou la Sfântul Grigorie începând de duminică după amiază când racla cu sfintele sale moaște va ajunge la Mănăstirea Voivodeni unde vor rămâne până luni, 6 august.



Liturghie Arhierească la parohia Ciocmani

În data de 15 iulie 2012 (Duminica a 6-a după Rusalii), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a poposit în parohia Ciocmani din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a săvârşit Liturghia Arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. A fost prezent un mare număr de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Teodor Iacob a fost hirotesit iconom – stavrofor, iar apoi s-a săvârşit slujba de sfinţire a casei parohiale.

Satul Ciocmani este aşezat în partea de NE a judeţului Sălaj, la o distanţă de 15 km de oraşul Jibou. Este străbătut de paralela de 45°15’ latitudine nordică şi meridianul de 23°15’ longitudine estică şi face parte din comuna Băbeni. Din punct de vedere geografic, satul este situat în culoarul platformei someşene, iar dintre bogăţiile subsolului, o mare importanţă economică o reprezintă alabastrul, exploatat încă de la anul 1815. Începuturile istorice ale satului Ciocmani se pierd în negura vremurilor îndepărtate ale istoriei. Cadrul natural deosebit de pitoresc şi favorabil a creat condiţii prielnice omului de a se aşeza şi trăi aici, încă din cele mai vechi timpuri. Izvoarele numismatice din perioada romană pe teritoriul satului sunt puţine, dar nu lipsesc cu desăvârşire. Astfel, în partea de hotar “făget” s-a descoperit un dinar din vremea lui Vespasian. La Ciocmani a fost semnalată o aşezare prefeudală pe terasa pleistocenă a Someşului. De aici au fost culese fragmente ceramice prefeudale şi diferite bucăţi de chirpic. Satul a fost atestat documentar în anul 1461 cu denumirea de Chokman, apoi a avut următoarele denumiri: Cokman (1475), Csokmany (1566), Cziokmany (1609), Czokman (1631), Csokmany (1733) şi Ciocmani (1880). În ceea ce priveşte numele satului, deşi J. Kadar îi arată obârşia în termenul “Şocmanus”, care înseamnă arendaş, înclinăm să credem verosimilă legenda, păstrată din generaţie în generaţie, potrivit căreia localitatea şi-ar avea denumirea în numele unei fete de păstor – Cioc Maria, înecată în apele lacului aflat, până nu demult, în centrul intravilanului. Urbariile şi conscripţiile medievale, protocoalele şi matricolele parohiale, şematismele episcopale, statisticile şi recensămintele oficiale efectuate oferă date preţioase cu privire la evoluţia factorului demografic. Primele informaţii scrise cu privire la populaţia moşiei ni le oferă conscripţia întocmită în comitatul Solnocul de Mijloc în anul 1549. Potrivit acestei conscripţii erau recenzate în satul Ciocmani un număr de cinci familii de iobagi. Gospodăria iobăgească deţinea casa, grajdul, coteţul, ocolul pentru vite, şopronul pentru car, jug, grapă şi alte unelte, şura unde se depozitau cerealele şi furajele. Este de presupus că numărul populaţiei în prima jumătate a secolului al XVI-lea să fi fost mult mai mare, dar epidemiile distrugătoare din anii 1504 şi 1510, gravitatea ciumei din anul 1530 denumită “horibilis pesta”, ravagiile foametei cumplite din anii 1535 – 1536, când, după documentele vremii, “oamenii şi-au pierdut minţile de foame şi se hrăneau cu iarbă” au redus considerabil sporul natural de populaţie. Pustiirea Chioarului de către tătari, în anul 1602, a avut repercusiuni dintre cele mai grave pentru populaţia satului. Urbariul Cetăţii de piatră (Chioar) din decembrie 1603 arată că în satul Ciocmani au fost arse, distruse sau jefuite de tătari 28 de case. Satul Ciocmani a fost distrus în aşa măsură încât, după invazia tătară din acel an au mai rămas numai trei familii de iobagi în tot atâtea case. În Evul Mediu, Someşul a constituit o importantă cale de navigaţie pentru plutărit şi transportul sării de la Dej la Baia Mare. La 19 ianuarie 1700, împăratul Leopold a dat un rescript cu privire la navigabilitatea râului. Drept urmare, la 31 august 1733, la Dej s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a executa ordinul împărătesc. Din dispoziţiile acestei comisii, iobagii satelor (printre care şi cei din Ciocmani) aveau obligaţia de a asigura navigabilitatea râului. Conscripţia din 1750 număra 463 de suflete la Ciocmani, iar statistica românilor din Ardeal, întocmită de administraţia austriacă între anii 1760 – 1762, vorbeşte de existenţa unui număr de 128 familii în sat. Primul recensământ general al populaţiei din Transilvania efectuat de către împăratul Iosif al II-lea între anii 1784 – 1787 atestă la Ciocmani un număr de 124 de case, 146 de familii, 789 locuitori din care 401 bărbaţi şi 388 femei. Foarte important pentru cunoaşterea populaţiei la mijlocul veacului al XIX-lea este recensământul din 1857, unde apare o populaţie de 807 persoane în satul Ciocmani. În anul 1872 a avut loc o epidemie de holeră, care a făcut mari pierderi de vieţi omeneşti în toate satele Chioarului. În satul Ciocmani, cu toată strădania membrilor comisiei holerei, boala a răpus un mare număr de locuitori. Populaţia acestui sat a scăzut de la 933 în 1869 la 830 în 1877. Nivelul de trai scăzut al ţăranilor ciocmăreni, lipsa asistenţei medicale au făcut ca în anul 1912, în mai puţin de două săptămâni, să se înregistreze un număr de 52 decese, din care 33 au aparţinut copiilor în vârstă de până la 5 ani, morţi din cauza “tusei şi vărsatului”. Cea mai puternică epidemie care a avut loc în secolul trecut este cunoscută, pe teritoriul satului Ciocmani, în anul 1918. Gripa spaniolă, începută la 12 octombrie, va răpune, până la sfârşitul anului, în această localitate, 125 de vieţi omeneşti. Din punct de vedere a compoziţiei naţionale, populaţia satelor ce alcătuiesc comuna Băbeni este aproape în totalitate o populaţie românească. În tabelele de impozitare sunt înscrise, în prima jumătate a sec. al XIX-lea, numai familii româneşti. Anii Primului Război Mondial (1914 – 1918) aveau să aducă mari suferinţe şi nenorociri pentru toţi locuitorii satului Ciocmani. Un număr de 42 de mobilizaţi nu s-au mai întors în sânul familiilor lor, căzând pe front, departe de casă, pentru interese străine neamului. Clopotele de la biserica din Ciocmani au fost ridicate pentru nevoile războiului.
Biserica. Biserica actuală din Ciocmani a fost construită între anii 1900 – 1904, în timpul preotului Dumitru Coste. A urmat preotul Dumitru Sav, care a înfrumuseţat-o cu o pictură simplă în “tempera” în anul 1927. Între anii 1930 – 1979 parohia a fost păstorită de preotul Alexandru Avram, în timpul căruia s-a învelit, în 1948, turla bisericii cu tablă zincată (era din şindrilă), iar în 1962 s-a introdus lumina electrică. Între anii 1979 – 2010 a slujit ca preot la Ciocmani Preacucernicul Părinte Adrian Mureşan, în timpul căruia a fost pictată biserica. Sfinţirea s-a făcut de către vrednicul de pomenire episcop al Oradiei Vasile Coman în data de 5 iunie 1983. Din 2010 până în momentul de faţă slujeşte Preacucernicul Părinte Teodor Iacob. În aceşti doi ani de păstorire, Preacucernicul Părinte paroh, ajutat de membrii Consiliului Parohial şi de credincioşi, a realizat lucrări de reparaţii capitale la casa parohială. Pentru aceste lucrări şi altele pe plan duhovnicesc înfăptuite în parohiile Ciocmani şi cele anterioare – Valea Loznei şi Cernuc, Preacucernicul Părinte a fost hirotesit iconom – stavrofor.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Petroniu a tâlcuit Evanghelia duminicii cu vindecarea slăbănogului din Capernaum, una dintre primele minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos în activitatea Sa pământească şi i-a felicitat pe părintele paroh şi pe credincioşii care au contribuit la lucrările de la casa parohială. „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi care aţi jertfit pentru casa parohială…” au fost cuvintele Preasfinţiei Sale.

Preacucernicul Părinte Paroh a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţa la Liturghia Arhierească după numai doi ani de la o liturghie săvârşită în parohie, pentru cuvântul de învăţătură, pentru binecuvântarea lucrărilor săvârşite şi pentru distincţia acordată.
Protopop Dan Dregan şi Preot Paroh Teodor Iacob




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro