www.ziarullumina.ro

Ziarul Lumina -

www.trinitastv.ro

Trinitas TV -

www.radiotrinitas.ro

Radio Trinitas -

www.radiorenasterea.ro

Radio Renaşterea -

www.ubbcluj.ro

Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca -


Liturghie Arhierească la parohia Ciocmani

În data de 15 iulie 2012 (Duminica a 6-a după Rusalii), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a poposit în parohia Ciocmani din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a săvârşit Liturghia Arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. A fost prezent un mare număr de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Teodor Iacob a fost hirotesit iconom – stavrofor, iar apoi s-a săvârşit slujba de sfinţire a casei parohiale.

Satul Ciocmani este aşezat în partea de NE a judeţului Sălaj, la o distanţă de 15 km de oraşul Jibou. Este străbătut de paralela de 45°15’ latitudine nordică şi meridianul de 23°15’ longitudine estică şi face parte din comuna Băbeni. Din punct de vedere geografic, satul este situat în culoarul platformei someşene, iar dintre bogăţiile subsolului, o mare importanţă economică o reprezintă alabastrul, exploatat încă de la anul 1815. Începuturile istorice ale satului Ciocmani se pierd în negura vremurilor îndepărtate ale istoriei. Cadrul natural deosebit de pitoresc şi favorabil a creat condiţii prielnice omului de a se aşeza şi trăi aici, încă din cele mai vechi timpuri. Izvoarele numismatice din perioada romană pe teritoriul satului sunt puţine, dar nu lipsesc cu desăvârşire. Astfel, în partea de hotar “făget” s-a descoperit un dinar din vremea lui Vespasian. La Ciocmani a fost semnalată o aşezare prefeudală pe terasa pleistocenă a Someşului. De aici au fost culese fragmente ceramice prefeudale şi diferite bucăţi de chirpic. Satul a fost atestat documentar în anul 1461 cu denumirea de Chokman, apoi a avut următoarele denumiri: Cokman (1475), Csokmany (1566), Cziokmany (1609), Czokman (1631), Csokmany (1733) şi Ciocmani (1880). În ceea ce priveşte numele satului, deşi J. Kadar îi arată obârşia în termenul “Şocmanus”, care înseamnă arendaş, înclinăm să credem verosimilă legenda, păstrată din generaţie în generaţie, potrivit căreia localitatea şi-ar avea denumirea în numele unei fete de păstor – Cioc Maria, înecată în apele lacului aflat, până nu demult, în centrul intravilanului. Urbariile şi conscripţiile medievale, protocoalele şi matricolele parohiale, şematismele episcopale, statisticile şi recensămintele oficiale efectuate oferă date preţioase cu privire la evoluţia factorului demografic. Primele informaţii scrise cu privire la populaţia moşiei ni le oferă conscripţia întocmită în comitatul Solnocul de Mijloc în anul 1549. Potrivit acestei conscripţii erau recenzate în satul Ciocmani un număr de cinci familii de iobagi. Gospodăria iobăgească deţinea casa, grajdul, coteţul, ocolul pentru vite, şopronul pentru car, jug, grapă şi alte unelte, şura unde se depozitau cerealele şi furajele. Este de presupus că numărul populaţiei în prima jumătate a secolului al XVI-lea să fi fost mult mai mare, dar epidemiile distrugătoare din anii 1504 şi 1510, gravitatea ciumei din anul 1530 denumită “horibilis pesta”, ravagiile foametei cumplite din anii 1535 – 1536, când, după documentele vremii, “oamenii şi-au pierdut minţile de foame şi se hrăneau cu iarbă” au redus considerabil sporul natural de populaţie. Pustiirea Chioarului de către tătari, în anul 1602, a avut repercusiuni dintre cele mai grave pentru populaţia satului. Urbariul Cetăţii de piatră (Chioar) din decembrie 1603 arată că în satul Ciocmani au fost arse, distruse sau jefuite de tătari 28 de case. Satul Ciocmani a fost distrus în aşa măsură încât, după invazia tătară din acel an au mai rămas numai trei familii de iobagi în tot atâtea case. În Evul Mediu, Someşul a constituit o importantă cale de navigaţie pentru plutărit şi transportul sării de la Dej la Baia Mare. La 19 ianuarie 1700, împăratul Leopold a dat un rescript cu privire la navigabilitatea râului. Drept urmare, la 31 august 1733, la Dej s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a executa ordinul împărătesc. Din dispoziţiile acestei comisii, iobagii satelor (printre care şi cei din Ciocmani) aveau obligaţia de a asigura navigabilitatea râului. Conscripţia din 1750 număra 463 de suflete la Ciocmani, iar statistica românilor din Ardeal, întocmită de administraţia austriacă între anii 1760 – 1762, vorbeşte de existenţa unui număr de 128 familii în sat. Primul recensământ general al populaţiei din Transilvania efectuat de către împăratul Iosif al II-lea între anii 1784 – 1787 atestă la Ciocmani un număr de 124 de case, 146 de familii, 789 locuitori din care 401 bărbaţi şi 388 femei. Foarte important pentru cunoaşterea populaţiei la mijlocul veacului al XIX-lea este recensământul din 1857, unde apare o populaţie de 807 persoane în satul Ciocmani. În anul 1872 a avut loc o epidemie de holeră, care a făcut mari pierderi de vieţi omeneşti în toate satele Chioarului. În satul Ciocmani, cu toată strădania membrilor comisiei holerei, boala a răpus un mare număr de locuitori. Populaţia acestui sat a scăzut de la 933 în 1869 la 830 în 1877. Nivelul de trai scăzut al ţăranilor ciocmăreni, lipsa asistenţei medicale au făcut ca în anul 1912, în mai puţin de două săptămâni, să se înregistreze un număr de 52 decese, din care 33 au aparţinut copiilor în vârstă de până la 5 ani, morţi din cauza “tusei şi vărsatului”. Cea mai puternică epidemie care a avut loc în secolul trecut este cunoscută, pe teritoriul satului Ciocmani, în anul 1918. Gripa spaniolă, începută la 12 octombrie, va răpune, până la sfârşitul anului, în această localitate, 125 de vieţi omeneşti. Din punct de vedere a compoziţiei naţionale, populaţia satelor ce alcătuiesc comuna Băbeni este aproape în totalitate o populaţie românească. În tabelele de impozitare sunt înscrise, în prima jumătate a sec. al XIX-lea, numai familii româneşti. Anii Primului Război Mondial (1914 – 1918) aveau să aducă mari suferinţe şi nenorociri pentru toţi locuitorii satului Ciocmani. Un număr de 42 de mobilizaţi nu s-au mai întors în sânul familiilor lor, căzând pe front, departe de casă, pentru interese străine neamului. Clopotele de la biserica din Ciocmani au fost ridicate pentru nevoile războiului.
Biserica. Biserica actuală din Ciocmani a fost construită între anii 1900 – 1904, în timpul preotului Dumitru Coste. A urmat preotul Dumitru Sav, care a înfrumuseţat-o cu o pictură simplă în “tempera” în anul 1927. Între anii 1930 – 1979 parohia a fost păstorită de preotul Alexandru Avram, în timpul căruia s-a învelit, în 1948, turla bisericii cu tablă zincată (era din şindrilă), iar în 1962 s-a introdus lumina electrică. Între anii 1979 – 2010 a slujit ca preot la Ciocmani Preacucernicul Părinte Adrian Mureşan, în timpul căruia a fost pictată biserica. Sfinţirea s-a făcut de către vrednicul de pomenire episcop al Oradiei Vasile Coman în data de 5 iunie 1983. Din 2010 până în momentul de faţă slujeşte Preacucernicul Părinte Teodor Iacob. În aceşti doi ani de păstorire, Preacucernicul Părinte paroh, ajutat de membrii Consiliului Parohial şi de credincioşi, a realizat lucrări de reparaţii capitale la casa parohială. Pentru aceste lucrări şi altele pe plan duhovnicesc înfăptuite în parohiile Ciocmani şi cele anterioare – Valea Loznei şi Cernuc, Preacucernicul Părinte a fost hirotesit iconom – stavrofor.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Petroniu a tâlcuit Evanghelia duminicii cu vindecarea slăbănogului din Capernaum, una dintre primele minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos în activitatea Sa pământească şi i-a felicitat pe părintele paroh şi pe credincioşii care au contribuit la lucrările de la casa parohială. „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi care aţi jertfit pentru casa parohială…” au fost cuvintele Preasfinţiei Sale.

Preacucernicul Părinte Paroh a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţa la Liturghia Arhierească după numai doi ani de la o liturghie săvârşită în parohie, pentru cuvântul de învăţătură, pentru binecuvântarea lucrărilor săvârşite şi pentru distincţia acordată.
Protopop Dan Dregan şi Preot Paroh Teodor Iacob



Resfinţirea bisericii din parohia Gălăşeni

În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Gălăşeni, ocazie cu care a fost resfinţit şi lăcaşul de cult. Cu această ocazie Preacucernicului Părinte paroh Nicolae-Ciprian Petrean i-a fost acordată distincţia de iconom.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia sa a hirotonit pe diaconul Ovidiu Bucşe întru preot pe seama parohiei Bodia, protopopiatul Zalău.

În ceea ce priveşte istoricul parohiei, cel mai vechi document descoperit în arhive care menţionează localitatea Gălăşeni (Totelec) datează din 1733, când comunitatea număra 95 de suflete, păstoriţi de preotul Simeon.

Satul avea o biserică din lemn, iar averea anuală a parohiei totaliza 274 coroane, un loc pentru arat de 4 iugare şi un loc cu iarba de 4 care de fân.

Unul dintre sătenii cu stare, pe nume Galoş a lui Simioan a contribuit la ridicarea bisericii din lemn cu 600 coroane (de două ori venitul anual al parohiei).

Actuala biserică, zidită din piatră, a fost terminată în anul 1878, iar turnul înalt şi ascuţit, a fost ridicat doi ani mai târziu, aşa cum rezultă în inscripţia de pe el.

Între anii 2009-2012 au fost realizate următoarele lucrări la locaşul de cult: în interior masa Sfântului Altar a fost reparată şi îmbrăcată cu piatră, s-a placat pardoseala cu parchet laminat, iar holul de intrare a fost placat cu gresie, în altar au fost montate lambriuri, băncile au fost tapiţate, s-a confecţionat întregul mobilier necesar, a fost restaurată pictura în locurile degradate şi au fost achiziţionate candelabre noi. În exterior pereţii bisericii au fost reparaţi şi vopsiţi, s-au turnat aleile de acces şi a fost ridicat un altar de vară. De asemenea, sfântul locaş a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Pr. Cătălin Lucaci



Târnosirea noii biserici de la Mănăstirea Bârsana

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat, astăzi, 30 iunie 2012, înconjurat de un sobor de 17 ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, slujba de sfinţire a noii biserici cu hramul ”Soborul celor doisprezece Apostoli” a Mănăstirii Bârsana, în prezența a peste 5 000 de credincioși.

La finalul slujbei de sfinţire, Patriarhul României a spus: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a săvârșit sfințirea acestei biserici noi, o biserică frumoasă și cu o pictură luminoasă care vrea să fie și o continuitate peste timp a bisericii care a fost cândva aici, însă din cauza vitregiilor vremii nu mai este aici. Deci, această biserică reînviată a fost sfințită și dedicată Soborului Sfinților 12 Apostoli”.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, intitulat Mănăstirea Bârsana - istorie, artă şi spiritualitate, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că sfinţirea bisericii reprezintă o nouă poartă a cerului deschisă pământenilor: ”Construirea şi sfinţirea unei noi biserici într-o mănăstire reprezintă o dovadă a credinţei vii şi jertfelnice mărturisită de o comunitate monahală duhovnicească și harnică, îndrumată de ierarhi înțelepți și misionari. Construită cu multă jertfă şi râvnă duhovnicească, noua biserică a mânăstirii Bârsana ne arată credința şi evlavia călugăriţelor acestei mănăstiri, a ctitorilor şi binefăcătorilor ei faţă de Mântuitorul Iisus Hristos şi de sfinţii Săi Apostoli. Sfinţirea noii biserici a Mănăstirii Bârsana este în acelaşi timp un act de cult şi de cultură a sufletului românesc. Este mai întâi un act de cult, pentru că se aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat. În acelaşi timp ea este revărsare a harului sfinţitor de la Dumnezeu pentru ca această lucrare - ofrandă a credincioşilor - să devină Casă a lui Dumnezeu şi Poartă a cerului. Sfinţirea acestei biserici mănăstirești este un act de cult şi pentru că facem pomenirea vechilor ei ctitori şi a tuturor celor ce s-au rugat, au donat şi au lucrat pentru rezidirea ei timp de 18 ani”.

Preafericirea Sa a vorbit şi despre arhitectura tradiţională maramureşeană: ”Arhitectura tradiţională românească din Maramureş impresionează prin supleţe şi armonie, încântă privirea atât prin proporţii, cât şi prin decor. Construcţiile sunt masive fără a fi greoaie, au siluete înalte, zvelte, datorate turlelor şi stâlpilor care subţiază volumele, dând construcţiei sobrietate şi eleganţă, fineţe şi dinamism. Aşezată pe înălţime, mănăstirea Bârsana reflectă principiile de armonie şi de măsură ale artei populare româneşti, o profundă sinteză artistică sculpturală care transformă materia într-o epifanie a spiritului, unind arhaicul şi actualul, veşnicia şi timpul”.

În continuare, Patriarhul României va oficia Sfânta Liturghie pe altarul de vară al Mănăstirii Bârsana înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Desfiinţată în 1791, Mănăstirea Bârsana a renăscut după căderea comunismului, în anii 90. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în anul 1993.

Sursa: Basilica.ro



Resfinţirea bisericii din parohia Gâlgău Almaşului

De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 29 iunie 2012, Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii din parohia Gâlgău Almaşului, Protopopiatul Jibou şi, apoi, Sfânta Liturghie Arhierească. Au fost prezenţi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan, un sobor de preoţi şi diaconi şi un mare număr de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii, Ovidiu Bucşe a fost hirotonit diacon.

Satul Gâlgău Almaşului este cel mai nordic sat al comunei şi se află în bazinul râului Almaş, la o depărtare de 4 km de vărsarea acestuia în râul Someş. În sat se află situată, în partea vestică, aşa numita „Grădina Zmeilor”, un peisaj natural de o rară frumuseţe. „Grădina Zmeilor” constituie un amplu fenomen de prăbuşire şi erodare distructivă, dezvoltat în gresia de Sânmihaiu. Aceasta este o gresie de vârstă miocen inferioară, relativ slab cimentată având intercalaţii de pietrişuri şi conglomerate, caracteristice pentru straturile de Sânmihaiu din bazinul Almaşului. Formaţiunile de aici au luat naştere prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de greii din masivul care constituie dealul Încheieturii (alt. max. 376 m) şi alunecarea lor pe argilele vineţii de la bază, spre firul pârâului Dosurilor. Ulterior prin denudaţie şi eroziune eoliană şi pluvială, s-au format cele mai bizare coloane, metereze, poduri, ciuperci etc., unele dintre ele având înălţimi de peste 10-12 m. În ansamblu, ele formează o îngrămădire haotică ciudată, care din fiecare punct din care o privim ne înfăţişează alte imagini dintre cele mai ciudate şi surprinzătoare, unele vag antropomorfe. În decursul timpului, prin interacţiunea aceloraşi factori erozionari, unele dintre formaţiuni şi-au modificat aspectul şi-au redus dimensiunile sau chiar au fost distruse. Tradiţia populară locală dă o explicaţie fantezistă, originală acestor formaţiuni interesante, după cum se poate deduce şi din denumirea pe care o poartă. Nu e de mirare că datorită acestor apariţii surprinzătoare, siluete de basm ce uimesc prin verticalitate şi masivitate, aducând ca nişte uriaşi ce străjuiesc tăcuţi împrejurimile ce se aştern la picioarele lor, s-au născut fermecătoare legende ce caută să explice geneza acestora. Astfel, bătrânii povestesc despre o perioadă pierdută în negura timpurilor când uriaşii trăiau pe aceste meleaguri, despre fete frumoase, despre blesteme ce transformau orice fiinţă în stană de piatră şi despre multe alte locuri misterioase. Cuvântul de la care derivă numele satului este de origine slavă Glog-Glogov „glag-glagov”-ce se traduce prin noroi, loc plin de apă. Un alt cuvânt este acela de „Gloto”-echivalentul cu turbărie, loc mlaştinos. Prima menţiune documentară despre satul Gâlgău Almaşului o avem din anul 1560 (Mihai Viteazul şi Sălajul ,1976. pag 391), iunie 3, când Somoloy Bator Istvan şi soţia înregistrează proprietatea Chalgo luată de la Bebek Ferenek, deci prima denumire apare Chalgo. Satul apare sub denumirea de Golgo de-a lungul secolelor XVII şi XVIII când s-au făcut o serie de statistici, conscripţii, 1733 Galgo, 1837 Gîlgo.

În 19 iulie 1600, într-un act de danie din partea lui Mihai Viteazul dat la Alba-Iulia, pentru recunoaşterea slujbelor sfetnicului său Ştefan Chiaky, dovedite mai cu seamă în expediţia din Moldova contra lui Ieremia Movilă Vodă, Mihai Viteazul îi dăruieşte castelul Aghireş cu cele 40 de sate care aparţin de el. Este menţionat şi satul Gâlgău Almaşului însă sub numele de Golgo. Documentul susmenţionat arată că satul Golgo împreună cu satele din jur fac parte din comitatul Dăbâca. Dar rămân puţin în proprietatea lui Ştefan Chiaky, numai peste 3 ani intră în stăpânirea lui Ratoti Gyulafi Lazlo. Tot din aceeaşi sursă aflăm că în anul 1630 Zakarias Istvanne Basti Anna şi copiii ce se vor naşte cu soţul ei stăpânesc şi vor stăpâni aceste locuri. Din sec. XVI şi XVII avem puţine date despre sat. În sec. XVIII datele documentare depăşesc simpla menţionare a satului. Acum apar cifre şi date despre locuitori, numărul lor şi despre confesiuni. Din timpul Sacţiei pragmatice 1720 (Populaţia maghiară în timpul Sacţiei Pragmatice, Budapesta 1896) care arată că în acest sat erau susţinătorii de familie din punct de vedere juridic grupaţi astfel: iobagi 10, zilieri 11, alte categorii 5, în total 26, că aveau în proprietate 105 holzi pământ arabil, 65 holzi rât şi 4 holzi vie. Numele localităţii apare şi aici de Golgo. Tot sub acest nume mai apare în 1733. În 1760-1762 urmează o statistică a românilor din Ardeal făcută de administraţia austriatică, numele satului fiind Golgo. Secolul XIX este destul de bogat în menţiuni documentare referitoare la Gâlgău Almaşului. Prima datează din anul 1830. Este dat numele satului atât în maghiară, de Golgo, cât şi în română Gâlgău. Începând din 1867 satul face parte din judeţul Sălaj şi se numea tot Golgo. Între anii 1784-1787, din ordinul împăratului Iosif al II lea se face o nouă statistică Gâlgău Almaşului este trecut la rangul de sat având 76 case şi 100 familii, populaţia era de 551 locuitori, din care bărbaţi 264, femei 287. În Gâlgău Almaşului la 1830, erau 431 locuitori, nu se specifică limba, este menţionată biserica şi apare denumirea românească a satului. Statistica din 1835 arată că numărul populaţiei era de 693, iar preot era Nicolaus Pop. În 1871 erau 1018 persoane în Gâlgău Almaşului, preot Vasiliu Pop şi învăţător Augustin Hodişu, de asemenea se aminteşte numărul şcolarilor 100. Statistica din 1896 ne arată un număr de 922 persoane în satul Gâlgău Almaşului. În 1906 erau în Gâlgău Almaşului 1002 persoane. Casele din acest sat erau construite din lemn, 212 acoperite cu trestie, 16 cu şindrilă şi 13 cu ţiglă.
Şcoala. Din istoricul şcolii Gâlgău Almaşului întocmit de dir. Octavian Cheţa desprindem dascălii şi efectivele şcolare. În 1871 învăţător era Augustin Hodişiu, 100 şcolari. În 1876 învăţător era Simion Robu, 99 şcolari, în 1880, Ioan Benţe, 63 şcolari, 1886 Cozma Bora, 63 şcolari, 1890 Teodor Pop, 75 şcolari, 37 băieţi, 38 fete.

Biserica. Din trecutul parohiei Gâlgău Almaşului se cunoaşte că pe timpul Conscripţiei Episcopului Klein, 1733, parohia număra 155 suflete, avea biserică, dar nu şi casă parohială, averea bisericii consta din loc arător de 1 iugăr şi cositor de 2 cară fân; preot era popa Costin. Biserica era din lemn şi acoperită cu paie după cum se menţionează în istoricul parohiei. Alte documente în legatură cu această biserică nu se găsesc. Biserica actuală a fost edificată în anul 1805 de către contesa Haller Rozalia (dintr-o familie ce îşi are originea în secolul al XV-lea Haller Vilmoş Wilhelm căpitan ce conducea 400 cavaleri nobili sub Henric al IV-lea). Se pare că această contesă a mai făcut încă 2 biserici ca drept efect a unei pedepse canonice. Biserica este zidită din piatră şi cărămidă cu turn înalt acoperit cu şindrilă, iar restul acoperişului este din ţiglă. Biserica este construită în formă de navă, din piatră şi cărămidă. Turnul este acoperit cu şindrilă având o înălţime de 28 m. El este susţinut de încă 4 turnuleţe mai mici. Primul preot cunoscut la Gâlgău, în 1733, este popa Costin. În 1835 este menţionat preotul Nicolaus Pop. Lui i-a urmat în 1848 preotul Teodor Pop, cel care a participat la mişcările revoluţionare din acest an. După Pop Teodor a venit Ioan Pop până în 1859. Din 1859 a funcţionat preotul Vasile Pop până în 1900. Semantismul din 1905 aminteşte ca preot tot pe Vasile Pop. Lui i-a urmat Aurel Pop până în 1941, fiul satului. Între 1941-1945 păstoreşte Vasile Hara din Sâmnihaiu Almaşului. În 1945 vine preotul Teofil Stir până în 1970. În timpul său s-a edificat casa parohială în 1947 şi reparaţii capitale la biserică între anii 1966-1969. Între anii 1970 - 2006 păstoreşte preotul Gheorghe Cornea, în timpul căruia, în 1973, s-a târnosit şi biserica.

Din 2004 până în prezent păstoreşte pe credincioşii din această parohie Preacucernicul Părinte Petru Lucăcel. De atunci şi până astăzi, ajutat fiind de membrii Consiliului Parohial şi de credincioşi, a realizat următoarele lucrări: padimentarea cu parchet a Sfântului Altar şi a pronaosului, refacerea instalaţiei electrice, montarea unei centrale termice şi a caloriferelor, sonorizarea în biserică, recondiţionarea iconostasului, achiziţionarea de veşminte, cărţi de cult, vase liturgice etc., revopsirea acoperişului bisericii şi tencuirea pereţilor în terasit, construirea unei terase în faţa bisericii, placarea cu gresie a pardoselii pridvorului, înlocuirea uşii principale şi a geamurilor cu altele pe profil termopan, aducţiunea apei potabile, construirea anexelor (lemnărie şi grup social), turnarea trotuarelor din beton la ambele intrări în biserică, amenajarea unui punct P.S.I. etc., lucrări ce se ridică la valoarea de 74800 lei.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Petroniu a arătat însemnătatea zilei, a prezentat viaţa celor doi Apostoli, Petru şi Pavel, cu îndemnuri către toţi cei de faţă şi l-a felicitat pe părintele paroh Petru Lucăcel pentru lucrările de la biserică şi de ziua onomastică.

Preacucernicul Părinte Paroh a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţă şi pentru binecuvântarea adusă tuturor. Ziua de astăzi a fost o zi de însemnată sărbătoare şi trăire duhovnicească pentru credincioşii din Gâlgău Almaşului.
Protopop Dan Dregan.
Preot Paroh Petru Lucăcel



Hramul schitului

În Duminica a III-a după Rusalii, zi care a coincis şi cu sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al schitului "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" - Bobota.

Sfânta Liturghie a fost precedată de sfinţirea bisericii schitului, precum şi a sfinţirii unei icoane a Maicii Domnului.



Dar de mare preț pentru Catedrala Episcopală din municipiul Zalău

Marți, 19 iunie 2012, la reședința mitropolitană din Sibiu, Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu i-a fost oferită de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, racla ce conține părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului. Darul de comuniune și binecuvântare pe care succesorul sfântului ierarh, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu l-a făcut deopotrivă Episcopului Sălajului și Catedralei Episcopale ”Înălțarea Domnului” din municipiul Zalău este expresia dorinței ca peste toți cei care vor cinsti aceste moaște să se reverse bucuria darului dumnezeiesc și a comuniunii în slujirea și cinstirea sfântului ierarh.
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a fost canonizat în anul 2011 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. El s-a impus în conștiința credincioșilor ca fiind eroul demnităţii româneşti; dar al lui Dumnezeu; începătorul a toate; dangăt de clopot uriaş care a trezit din amorţire conştiinţe şi destine, a redat speranţe şi vigoare; un om politic din creştet şi până-n tălpi; cel care a lovit în stâncă şi a deschis pe seama poporului său izvorul culturii intelectuale; spirit gigantic şi o voinţă neînduplecată; cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor; cutezător al înnoirilor; spirit diplomatic; Mesia ardelenilor; stea a speranţei românilor; Patriarhul tuturor românilor; prometeicul cârmuitor al românilor ardeleni în lupta lor pentru câştigarea drepturilor naţionale şi sociale; un popă frumos şi voinic; om aspru, dar cuminte, care ne-a deschis nouă românilor calea spre învăţătură; Regele românilo ; înțeleptul apărător al Ortodoxiei și vrednicul păstor al Bisericii neamului românesc; povățuitor iscusit al credincioșilor dreptmăritori, cei necăjiți și întristați; noul apostol al lui Hristos; piatră sfințită la temelia Bisericii dreptmăritoare a românilor ardeleni; izbăvitorul poporului român din pătimirile lui; harnic lucrător în via Domnului; luceafăr răsărit spre izbăvirea neamului românesc; ctitor de cultură românească; inspirat tâlcuitor și cunoscător al Sfintelor Scripturi; ctitor de biserici, de viață și de limbă românească; învățător copiilor; sprijinitor bătrânilor; părinte orfanilor; doctor bolnavilor; hrănitor săracilor; povățuitor dregătorilor; luminător preoților și călugărilor; izvor sfințit de Hristos, din care curge mierea învățăturii duhovnicești; far strălucitor, prin care Hristos trimite lumină pe pământ; dascăl inspirat; povățuitor iscusit; sfințit arhipăstor; cetățean al cerului; bucuria îngerilor și nădejdea credincioșilor; cunoscător și împlinitor al cuvintelor vieții; suflet încărcat de roade; om ceresc și cu suflet dumnezeiesc; auroră luminoasă care se întinde peste toate provinciile românești; veghetor asupra comorilor spirituale ale poporului român.

Pr. Gabriel-Viorel Gârdan
Consilier Cultural



Liturghie Arhierească la parohia Gâlgău Someş

În data de 17 iunie 2012, Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinţilor Români), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a poposit în biserica din parohia Gâlgău, protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, prezent fiind şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba de sfinţire a casei parohiale.
Satul Gâlgău este aşezat la confluenţa Someşului cu Valea Poienii, la 23 km distanţă de municipiul Dej, la 30 km de oraşul Târgu Lăpuş şi la 68 km faţă de Baia Mare. Aşezarea sa la intersecţia drumului european E58 Dej – Baia Mare cu drumul interjudeţean Gâlgău – Târgu Lăpuş, precum şi existenţa gării CFR Gâlgău, îi conferă satului o importanţă deosebită în viaţa social – economică a zonei. Relieful satului este terasat. O primă terasă o formează Şesul Someşului, principala zonă fertilă cu cel mai mare potenţial productiv. Pe a doua şi a treia terasă este aşezat satul, străjuit din toate părţile de dealuri acoperite cu păduri bogate de foioase. Reţeaua hidrografică este destul de bogată. Zona în care se află satul Gâlgău era la graniţa nordică a provinciei romane Dacia, deci şi a Imperiului Roman, în vecinătatea imediată a teritoriului ocupat de dacii liberi care reprezentau o reală şi permanentă primejdie pentru romani. De aceea, această zonă se impunea să fie bine păzită de ostaşii romani împotriva pericolului din afară. Urmele descoperite aici atestă preocuparea autorităţilor romane pentru apărarea graniţelor. S-au descoperit două turnuri romane situate la 14 m unul de celălalt, unul cu diametrul de 6,5 m, iar celălalt cu diametrul de 13 m, înconjurat de un şanţ. Săpăturile făcute au scos la iveală ceramică romană, oase de animale, fragmente de pământ ars etc.. Aceste turnuri de supraveghere şi apărare fac parte dintr-un lanţ sistematic de fortificaţii de apărare. Numele satului, Gâlgău, este de origine slavă, având ca bază cuvântul “glog”, care în vechea limbă slavă însemna “loc cu spini, mărăciniş şi tufe”. Satul este atestat documentar în anul 1405 cu numele Galgo, într-un document care menţionează trecerea satului Gâlgău din proprietatea Cetăţii Ciceului în proprietatea familiei Banffy de Losoncz. În acest document se mai menţionează că satul Gâlgău este un sat românesc. În anul 1467 satul trece în proprietatea lui Ioan şi Mihail Szerdahely Kiss, prin hotărârea regelui Matei Corvin. În 1484, Ştefan cel Mare primeşte, din partea regelui Matei Corvin, Cetatea de Baltă şi Cetatea Ciceului, împreună cu domeniile aparţinătoare. Cetatea Ciceului avea 60 de sate printre care era şi satul Gâlgău. Stăpânirea lui Ştefan a avut un rol binefăcător în plan economic şi mai ales religios şi cultural. În 1553, satul este în proprietatea Cetăţii Ciceului şi, în documentele vremii, sunt pomeniţi voievodul Maxim şi cneazul Luca Fodor drept conducători ai satului. Începând cu 1585 satul este în proprietatea lui Petru Racz. Acesta s-a căsătorit cu Logofăt Zamfira, fiică de boier. Se pare că poetul George Coşbus s-a inspirat în creaţia sa “Nunta Zamfirei” din povestea Zamfirei Logofăt, despre care se crede că a fost “mândră în toate cele”. Petru Racz n-a trăit mult şi i-a lăsat moştenire soţiei şi fiului său Adam mai multe sate, printre care şi satul Gâlgău. În continuare satul trece de la un proprietar la altul. Documentele vremii menţionează că majoritatea populaţiei o formează românii, ceilalţi fiind unguri şi evrei. Unii sunt zilieri, alţii se ocupau cu arderea varului, ocupaţie care a dăinuit până în zilele noastre. Alimentul de bază era mălaiul, consumat cu lapte, brânză şi legume. Îmbrăcămintea se confecţiona în casă, vara purtându-se cămaşă şi izmene largi de pânză de cânepă, iar iarna pieptar de oaie, zeche, cioareci şi opinci. Satul fiind în zona unui nod important de căi de comunicaţie, a fost, de multe ori, devastat de trupele beligerante ce au trecut pe aici. Conscripţia din 1603 menţionează că, în urma războaielor purtate în această zonă, satul a fost ras de pe faţa pământului şi nu a mai rămas niciun suflet şi nicio casă în sat. Astăzi există în parohie un număr de 160 familii.
Biserica. Viaţa bisericească a românilor din satul Gâlgău nu a fost deosebită de cea a tuturor românilor ardeleni. A fost o viaţă zbuciumată, cu o istorie plină de suferinţe, o luptă continuă pentru păstrarea credinţei şi limbii strămoşeşti. Desele valuri cotropitoare i-au obligat pe credincioşi să-şi mute vetrele din loc în loc, în văile şi pădurile zonei, pentru a se feri din calea năvălitorilor, întemeind bisericuţe provizorii de lemn, unde, păstoriţii, îndrumaţi de preoţii lor, îşi găseau liniştea sufletească şi se întăreau în nădejdea că viitorul va fi mai bun cu ei. Documentele istorice spun că pe la 1391 bisericile din nordul Ardealului, cele ce aparţineau Cetăţii Ciceului, erau subordonate mănăstirii ortodoxe din satul Peri din Maramureş. Mai târziu, prin anii 1400, când s-a înfiinţat Mitropolia Ortodoxă Română de la Suceava, bisericile ortodoxe ardelene se subordonau acestei mitropolii, care se ocupa şi de pregătirea şi hirotonirea preoţilor necesari bisericilor din Ardeal. În 1475 Ştefan cel Mare înfiinţează, în satul Vad, o episcopie ortodoxă. Urmează o perioadă de întărire şi libertate pentru credincioşii ardeleni care încep a-şi construi biserici de lemn, unele adevărate opere arhitecturale, biserici care le-au fost nu numai loc de închinăciune ci şi adăpost în vreme de urgie. Satul Gâlgău, credincioşii şi biserica lor, nu au fost scutiţi de frământările ce au zguduit Biserica Ortodoxă din Ardeal, dar a rămas o “insulă ortodoxă” între atâtea sate greco – catolice. Tradiţia spune că satul a avut locaş de cult din timpuri vechi. Prima biserică, de lemn, a fost în locul numit “Pe Faţă”, în vechea vatră a satului. Când satul s-a mutat “pe dealul lui Toader”, s-a construit o altă bisericuţă, tot de lemn, în anul 1700, pictată de Vasile Moldovan, probabil în anul 1718. În 1715, bisericuţa a fost mutată pe dealul Gârdii (în cimitirul de jos de astăzi), având hramul Arhanghelul Mihail. Creşterea populaţiei a făcut necesară construcţia unei biserici mai mari. Aceasta a început în anul 1930 şi s-a finalizat în anul 1937, când a fost sfinţită cu hramul “Pogorârea Sfântului Duh”. Ulterior, biserica din Gâlgău a cunoscut două lucrări de renovare, urmate fiecare de slujbe de sfinţire, cu participarea episcopului de Cluj (1960) şi a episcopului Oradiei (2000). În anul 1939 biserica de lemn din Gâlgău a fost strămutată la Breaza, pe Valea Prahovei, la Centrul Strejăresc, iar în anul 1951, în satul Şuieşti, judeţul Vâlcea, satul natal al Patriarhului Justinian Marina. Dintre preoţii care au păstorit parohia Gâlgău, primul cunoscut este Petru Jurca (1793 – 1795), în vremea căruia s-a construit biserica de lemn din cimitirul de jos şi care a păstorit şi în satul Bârsău, în acelaşi timp. Despre acest preot există, în biserica de lemn din Bârsău, o însemnare în altar, cu litere chirilice: “Acest altar s-a zugrăvit din cheltuiala mai micului...din ceata preoţească, popa Petru Jurcă, parohul Bârsăului şi Gâlgăului...să facă pomenire pentru sufletul meu şi soţia me Voica”. În anul 1800 este amintit preotul Dumitru Engheş, iar între anii 1810 – 1837, satul a fost păstorit de Simion Birtaş, venit din Poiana Blenchii. Acesta a fost urmat de Dumitru Căpâlna, între anii 1837 – 1848. Între anii 1852 – 1907 vine la cârma parohiei preotul Vasile Goron, în vremea şi sub conducerea căruia s-a construit, în 1886, o şcoală de lemn. În perioada 1907 – 1918 preotul bisericii este Gavril Micu. Urmează preotul Ioan Goron, care mai apoi pleacă la Cluj şi este ales consilier eparhial al episcopului Nicolae Colan şi devine profesor la Academia Teologică, fiind şi scriitor. În anul 1928 a fost numit preot în Gâlgău Teodor Perhaiţa, care a încetat din viaţă în anul 1995. Parohia a fost preluată în anul 1973 de preotul Traian Şomcutean care a păstorit până la pensionare, în anul 2009. Actualul preot, Paul – Iulian Chiroban, păstoreşte în această parohie de trei ani, timp în care a achiziţionat o casă parohială şi a renovat-o, a vopsit tabla pe biserică, a încoluit jgheaburile şi burlanele de la biserică şi casă parohială. A mai slujit în parohia Dobrocina unde, de asemenea, a achiziţionat o casă parohială şi a renovat-o, a restaurat pictura şi a înzestrat biserica cu cele necesare, a vopsit tabla pe biserică şi a împrejmuit biserica cu gard. În filia Căpâlna a început lucrările de construcţie a unei noi biserici, iar în filia Chizeni a pregătit biserica în vederea pictării acesteia. Pentru toate aceste lucrări şi altele pe plan pastoral – misionar, cultural şi social, Preasfinţitul Părinte Petroniu l-a hirotesit iconom stavrofor pe Preacucernicul Părinte Paul.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a scos în evidenţă importanţa duminicii – a tuturor sfinţilor români cunoscuţi şi necunoscuţi şi a vorbit despre sfinţenie. Ne-a îndemnat ca sfinţii să ne fie modele de urmat în viaţă. La final, i-a felicitat pe părintele şi pe credincioşi pentru jertfelnicia lor.
Preacucernicul Părinte Paroh a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţă, pentru cuvântul de învăţătură şi pentru distincţie, care este deopotrivă şi meritul credincioşilor.
Bucuria credincioşilor din parohia Gâlgău a fost mai deplină prin slujba de sfinţire a casei parohiale.




Protopop Dan Dregan
Preot Paroh Paul – Iulian Chiroban



Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a premiat elevii din Episcopia Sălajului

Marţi, 12 iunie, la catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din municipiul Zalău a fost organizată o festivitate de premiere a elevilor din Episcopia Sălajului.
La această festivitate au participat alături de Preasfinţitul Părinte Petroniu, elevi, părinţi, cadre didactice, preoţi, protopopi şi membri ai permanenţei consiliului eparhial.
Au fost premiaţi elevii care au participat la Olimpiada de religie şi la următoarele concursuri: "În lumina lui Hristos" - concurs judeţean de cunoştinţe religioase; "Cultură şi spiritualitate", Concursul naţional "Biserica locaş de închinare", "Copilul învaţă iubirea lui Hristos". Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a acordat diplome de excelenţă pentru implicarea şi susţinerea activităţilor catehetice ale Episcopiei Sălajului Preacuviosului Părinte Arhimandrit Grighentie - stareţul mănăstirii Strâmba, Preacucernicului Părinte Ioan Ghiurco de la catedrala episcopală, Doamnei Profesor Claudia Boha - inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj.
De asemenea, Preasfinţia Sa a acordat diplome de merit şi premii profesorilor de religie şi preoţilor care i-au pregătit pe elevi la aceste concursuri.
În acelaşi cadru, Domnului Profesor Ioan Ciocmărean i-a fost acordat, pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată în anul şcolar 2011-2012, titlul de "Profesorul anului".
Au fost acordate, în total, 187 de diplome şi 322 de premii, valoarea acestora fiind de aproape 10.000 lei.



Liturghie Arhierească la biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” din orașul Jibou

În Duminica tuturor sfinților, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu Florea, însoțit de membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” din orașul Jibou. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de mulțumire cu ocazia aniversării a 25 de ani de căsătorie de către Preacucernciul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului și doamna preoteasă Adriana Dregan. Cu această ocazie Preasfințitul Părinte Petroniu a subliniat dificultatea slujirii preoțești, a apreciat frumusețea vieții de familie și a felicitat pe cei sărbătoriți. La rândul lor, credincioșii au oferit aniversaților, în semn de apreciere și de bucurie, un aranjament floral. În cuvântul de mulțumire, Preacucernicul Părinte Protopop a exprimat bucuria de care este stăpânit, recunoștința față de Chiriarhul Său și față de toți cei care au participat la acest moment euharistic și aniversar.



Hramul bisericii "Sfânta Treime" din Zalău

La praznicul Sfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica "Sfânta Treime" din Zalău, cu prilejul sărbătoririi hramului acestui locaş de cult.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia sa a hirotonit pe părintele diacon Florin Ardelean întru preot pe seama parohiei Mineu, protopopiatul Zalău.

Istoria bisericii "Sfânta Treime" din Zalău începe în prima jumătate a secolului al XX-lea când după terminarea primului război mondial şi realizarea unirii Ardealului cu România la 1 Decembrie 1918, s-a dorit în Zalău construirea unei bisericii ortodoxe, deziderat realizat între anii 1925 – 1927, prin zidirea actualei bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, aceasta fiind prima biserică românească din cărămidă ridicată în oraş. Terenul pentru construcţie a fost donat de statul român, pe locul unde se afla o fostă grădiniţă, care a fost transformată în casă parohială. Construcţia data din 1870 şi, după multe modificări, a fost folosită ca şi casă parohială, până în anul 2008.

Biserica a fost construită după planurile realizate de arhitectul Alexandru Floriansics, prin grija deosebită a preotului paroh de atunci Remus Roşca şi a epitropului Pompiliu Ţolca, preşedintele unei bănci româneşti din oraş, ultimul lăsând şi un caiet cu însemnări cu greutăţile prin care a trecut în acei ani grei de după război, când în Zalău se aflau foarte puţini credincioşi ortodocşi români, circa 54 de familii Clădirea are plan în cruce, lungimea de 24 m. şi lăţimea de 8 m. La zidirea Bisericii au participat puţinii, dar mărinimoşii credincioşi din oraş, ajutaţi de soldaţii şi ofiţerii din garnizoana Zalău. Prin grija epitropului, Pompiliu Ţolca s-a luat un împrumut bancar de aproximativ 600 000 lei, care datorită dobânzii va ajunge în 1932 la suma de 920 000 lei, şi care a reuşit să fie achitat prin donaţiile credincioşilor.

Biserica a fost păstorită de preotul Remus Roşca până în 1940, când, odată cu ocuparea Ardealului de nord de armatele hortisto- fasciste, acesta a fost expulzat în România, împreună cu epitropul şi profesorul Pompiliu Ţolca. Preotul Remus Roşca nu s-a mai întors în Zalău după război, ci s-a retras la Dej, unde a decedat revenind numai epitropul cu familia lui. În timpul ocupaţiei şi războiului, Parohia a rămas vacantă, Biserica ajungând într-o avansată stare de degradare. Din 1945 până în 1952 a fost condusă de mărinimosul preot Iacob Panga, care a reuşit să adune suma de 320 000 lei, cu care a reamenajat biserica, a confecţionat cu multă trudă mobilierul din lemn de stejar, adică 2 strane şi 51 de scaune în jurul pereţilor din naos, a repus sticla în geamuri, etc. Datorită acţiunilor anticomuniste acesta a fost arestat în 1952 de Siguranţa statului şi închis timp de 6 ani , ajungând şi la canalul Dunăre – Marea Neagră. Între 1952 – 1953, preot paroh a fost Aurel Briscan, care a decedat la un an după numire.

Din 1953 până în 1997, Parohia a fost păstorită de preotul Traian Opriş, însă din 1958 a fost afiliată la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din oraş, până în 1984, când a fost reînfiinţată ca parohie de sine stătătoare. În această perioadă serviciile religioase s-au oficiat alternativ de preoţii de la Catedrală: Traian Opriş, Ioan Gâlgău şi Ioan Ghiurco. Serviciile alternative au continuat până în 1994, mai oficiind protopopii Ioan Andreescu şi Ioan Pop şi preoţii Ştefan Lucaciu şi Ioan Pop. Din 1997 a fost numit preotul Iosif Ferenţ, iar din 1999 şi preotul Alexandru Horvat, însărcinat de P.S. Dr. Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei cu construirea Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” în cartierul Porolissum.

La Biserică s-au efectuat mai multe lucrări. Astfel, între anii 1985 – 1990 s-a introdus încălzirea centrală, s-a tencuit Biserica în interior şi exterior, s-au confecţionat, din tei sculptat, un iconostas şi un candelabru, s-a pictat Biserica în tehnica „fresco”, de pictorul Tudor Costică, ajutat de Virgil Palade şi s-au făcut unele lucrări de împrejmuire.

Între anii 1997 şi 2005 s-a renovat casa parohială, s-a tencuit Biserica în exterior în terasit cu scene biblice creionate, s-a construit un spaţiu pentru lumânări, s-a schimbat pardoseala cu parchet stratificat, s-au montat geamuri termopan, s-au schimbat scaunele, s-au achiziţionat din Grecia: un un chivot, două icoane, o cruce şi două chipuri de heruvimi, necesare pentru Sfânta Masă, un candelabru şi mai multe candele. S-a refăcut instalaţia electrică şi instalaţia de termoficare, s-au refăcut gardul şi poarta, s-a construit o magazie şi un grup sanitar, s-a dotat Biserica cu cele necesare desfăşurării în bune condiţii a serviciilor religioase. Toate aceste lucrări s-au făcut din donaţiile benevole ale credincioşilor. Parohia şi credincioşii au contribuit de asemenea prin donaţii la achiziţionarea terenului şi construirea noului locaş de cult cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Porolissum, ajutându-l pe preotul Alexandru Horvat în eforturile depuse pentru înălţarea unui măreţ edificiu. În anul 2008 s-a construit o nouă casă parohială, iar în 2010 s-a amenajat curtea Bisericii. Actualmente biserica este păstorită de către Preacucernicii Părinţi Iosif Ferenţ, din 1997 şi Ioan Fărcaş, din 2004.




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro