www.ziarullumina.ro

Ziarul Lumina -

www.trinitastv.ro

Trinitas TV -

www.radiotrinitas.ro

Radio Trinitas -

www.radiorenasterea.ro

Radio Renaşterea -

www.ubbcluj.ro

Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca -


Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Ioan Ghiurco, parohul Catedralei.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, eroii neamului, căzuți pe câmpurile de luptă, în toate timpurile și în toate locurile.

De asemenea, la ora 12:00, clopotele din întreaga Eparhie au sunat, ducând spre cer rugăciunile înălțate în această zi, îndemnându-ne, totodată, să nu uităm sacrificiul suprem făcut de străbunii noștri.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale, din anii 1999 şi 2001, prin intermediul cărora această zi a fost proclamată drept sărbătoare națională bisericească.

În același timp, prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, respectiv sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost decretată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.






Biruință prin jertfă pentru libertatea și binele poporului român

La acest ceas de sărbătoare, transmitem un mesaj de binecuvântare și de apreciere a bunei lucrări pe care Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” o desfășoară în slujba țării noastre, prin promovarea sentimentului de preţuire şi recunoştinţă faţă de faptele tuturor eroilor care şi-au jertfit viaţa pe Altarul Patriei și prin cultivarea patriotismului și a identității naţionale a poporului român.

Pomenirea eroilor neamului românesc în ziua Praznicului Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos a fost instituită încă de la începutul secolului trecut, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea sa din 25 mai 1920, a pus în aplicare Decretul – Lege nr. 1693 din 4 mai 1920, prin care primul Parlament al României Mari şi Regele Ferdinand stabileau în mod expres acest fapt. Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din acel an a fost consfinţită de alte două hotărâri sinodale, din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească. De asemenea, începând cu anul 2003, prin Legea 379, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, Sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Biserica noastră se roagă la fiecare Sfântă Liturghie pentru toți „eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român”.

Pomenirea eroilor români la sfintele slujbe ale Bisericii este expresia cea mai profundă a cultivării legăturii noastre de iubire fraternă față de aceștia și semnul recunoașterii demnității lor și al respectului pentru ei. De altfel, cultul eroilor, adică pomenirea din neam în neam a celor care s-au jertfit pentru apărarea poporului şi a patriei, este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte și mărturisește că iubirea este mai tare decât moartea.

Mulțimea eroilor români ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este preţul jertfei lor și cât de necesară este lucrarea de vindecare și înnoire a umanității, rănită de ură și violență, de lăcomie și nedreptate, de egoism și indiferență, precum și de multe alte forme ale morții fizice și spirituale.

În acest sens, suntem chemați să păstrăm și să cultivăm darul credinței în nemurirea sufletului şi învierea trupului, ca temelie a rugăciunilor de pomenire şi cinstire a eroilor şi a luptătorilor pentru dreptate, libertate şi unitate națională. Numai astfel vom cinsti cum se cuvine memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Pe toți cei prezenți la această Adunarea solemnă vă încredințăm de prețuirea și binecuvântarea noastră părintească și ne rugăm Mântuitorului Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat la cer, să reverse harul Său peste eroii neamului românesc, iar nouă tuturor să ne dăruiască sănătate, pace și bucurie, precum și mult ajutor în toată lucrarea folositoare vieții, unității și demnității binecredinciosului popor român de pretutindeni.


† DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE



Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica acestor conferințe fiind unitară în întreaga Patriarhie.

Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de către Preacucernicul Părinte Ioan-Sergiu Gaga, de la Parohia Dobrin, Protopopiatul Zalău. Tema tratată de către Preacucernicia sa a fost în acord cu tematica propusă de Sfântul Sinod privind „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, fiind intitulată: „Cinstirea sfintelor icoane”.

Prezentarea a fost structurată pe mai multe capitole, după cum urmează: Sensul dogmatic al icoanei; Icoana, obiect de artă sau de cult?; Sfințirea icoanelor - în acord cu Tradiția Bisericii Ortodoxe sau împotriva ei; Incursiuni în teologia și arta icoanei; Icoana - școală a rugăciunii; Idealul icoanei: asemănarea cu Dumnezeu; Funcția ecumenică a icoanei. Responsabilitatea Ortodoxiei. După susținerea prelegerii au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă.

Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 205 parohii și opt așezăminte monahale, în care slujesc un număr de 243 de preoți și diaconi.




Pictura bizantină – expresia liturgică vizuală a credinței ortodoxe și a vieții sfinților

Congresul Internaţional de Teologie Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă), organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, Sectorul Cultură și Patrimoniu religios – Comisia de Pictură Bisericească și Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din cadrul Universității din București, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, reprezintă un eveniment semnificativ în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești.

Congresul este organizat în perioada 20-24 mai 2017, la Palatul Patriarhiei din București și reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, preoți, profesori, specialiști în Artă Sacră din România și din străinătate. Totodată, la acest eveniment academic sunt invitați pictori bisericești și restauratori, participanți la Conferința Națională Unitate Dogmatică și Specific Național în Pictura Bisericească.

Lucrările congresului sunt structurate în următoarele patru subteme:
1. Istoria icoanei şi a picturii (frescei) bizantine: spaţiul geografic, etape cronologice şi şcoli de pictură bizantină;
2. Teologia icoanei şi a frescei bizantine: expresie liturgică şi artistică a credinţei ortodoxe eclesiale;
3. Norme şi manuale de pictură bizantină (evoluţia erminiilor);
4. Importanţa şi necesitatea criteriilor de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine pentru iconografia ortodoxă actuală: tensiunea între fidelitatea eclesială şi libertatea artistică individuală şi locală.

Congresul își propune să aducă în centrul misiunii Bisericii actualitatea, importanța și necesitatea sfintelor icoane.

În acest context, amintim că în anul 2017 se împlinesc 1230 de ani de la întrunirea Sinodului VII ecumenic din anul 787, care a consfințit victoria Ortodoxiei împotriva celor care combăteau sfintele icoane, pentru că nu înțelegeau temeiul lor dogmatic. Pornind de la realitatea Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Biserica a învățat că materia vizibilă este capabilă să exprime o realitate duhovnicească invizibilă. Asumându-și firea umană vizibilă, Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut a devenit văzut şi a deschis calea artei liturgice sau a iconografiei. Însă această iconografie nu este doar o artă decorativă, pedagogică și estetică, ci, în primul rând, o mărturisire vizuală a adevărului de credinţă privind Înomenirea sau Întruparea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu. În acelaşi timp, iconografia este şi o chemare la rugăciune sau la comuniune spirituală cu Hristos Dumnezeu-Omul şi cu persoanele sfinte reprezentate în icoane.

Iconografia ortodoxă este o artă liturgică, bisericească, profund teologică pentru că face vizibilă, prin imagini și culori, învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe privind Persoana, viața şi lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, viaţa şi lucrarea Maicii Domnului, precum şi vieţile sfinților lui Dumnezeu din toate timpurile. După cum Sfânta Scriptură arată, prin cuvinte, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, tot aşa iconografia ortodoxă arată, prin imagini şi culori, aceeaşi lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinţii Săi. În acest sens, numai pictura bizantină ortodoxă este normativă pentru Biserica Ortodoxă, deoarece această pictură este deplin compatibilă cu Sfânta Liturghie ortodoxă şi cu imnografia ortodoxă liturgică de factură bizantină. Cu alte cuvinte, în Biserica Ortodoxă scrierile sfinte şi sfintele icoane au același conţinut al credinţei în Hristos, întrucât Iisus Hristos este numit, în același timp, Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 14) şi Icoana sau chipul lui Dumnezeu (cf. Coloseni 1, 15).

Aşadar, iconografia ortodoxă este teologie în imagini și culori, iar adevărul acesta îl înțelegem în deosebi dacă privim icoanele sărbătorilor liturgice şi cugetăm la înțelesurile profunde ale imaginilor înfăţişate în ele, adică oameni și evenimente în legătură de credinţă şi rugăciune cu lumina Împărăției Preasfintei Treimi. Din această perspectivă, arta icoanei şi a picturii murale ortodoxe nu este o artă naturalistă, care copiază natura, ci arta realităților transfigurate de lumina sau harul Împărăţiei Cerurilor. Urmând principiile acestei arte sacre sau liturgice ortodoxe, iconarul sau pictorul bisericesc reprezintă personaje, locuri sfinte şi peisaje, pe care le recunoaștem că au trăit ori s-au manifestat în realitatea istorică, dar care sunt prezentate ca având anumite trăsături specifice relației harice a istoriei umane cu Împărăţia Cerurilor. Ele sunt o realitate transfigurată sau transparentă, îndreptată spre un mod nou de existență, şi anume spre existenţa eternă pascală, spre existenţa sufletului şi a trupului în lumina Învierii lui Hristos, care umple „cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, cum se spune în slujba Învierii din noaptea Sfintelor Paşti, această lumină fiind scopul ultim al creaţiei şi slava sfinţeniei.

Întrucât, pentru Ortodoxie, icoana şi pictura bisericească sunt o artă proprie şi specifică Bisericii, Biserica, prin lucrarea pictorilor bisericeşti consacraţi sau recunoscuţi de ea, se exprimă ca fiind Biserică mărturisitoare în fiecare icoană şi pictură bisericească dacă acestea reflectă cu fidelitate credinţa ortodoxă şi se înscriu în tradiţia vie a chipurilor sfinților rugători, a căror viaţă este descrisă în sinaxarele Bisericii şi în cărţile ei liturgice. Astfel se afirmă, în mod constant, vocaţia liturgică mărturisitoare, doxologică, didactică şi estetică a icoanelor şi a picturii bisericeşti.

Prin urmare, icoanele şi pictura bisericii sunt veşmântul vizual al spaţiului liturgic, sunt parte a vieții liturgice, iar acele icoane care se află în afara lăcașelor de cult, în case, în școli sau alte instituții, prelungesc prezența harică a lui Hristos din Biserică în lume şi stabilesc o legătură tainică între „Casa Domnului” şi casa omului. Fiecare icoană, indiferent de subiectul ei, face vizibilă taina iubirii smerite şi preaslăvite a lui Hristos „Cel Unul Sfânt”, Cel răstignit, înviat și înălţat întru slavă. De aceea, zugravii de icoane şi de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită, prin lucrarea lor duhovnicească şi artistică, această taină a luminii, păcii şi bucuriei pascale ale lui Hristos. Pictorii bisericeşti nu sunt simpli artiști sau meșteșugari, cunoscători ai unor tehnici artistice, înzestrați cu mai mult sau mai puțin talent. Ei sunt mai mult decât simpli ilustratori ai unor istorii, evenimente ori vieți de sfinți, şi anume ei sunt vestitori ai luminii, păcii şi bucuriei sau ai slavei Împărăţiei Cerurilor. Această slavă s-a arătat ucenicilor Petru, Iacob şi Ioan, pe muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, slavă care este viitorul definitiv al omului îndumnezeit şi al universului înnoit (cf. Apocalipsa cap. 21). Din acest motiv, Biserica se îngrijeşte cu responsabilitate de formarea, promovarea și confirmarea iconarilor şi pictorilor bisericeşti, ca misionari ai dreptei credinţe şi ai frumuseţii netrecătoare.

În contextul actual, în care icoanele şi simbolurile religioase sunt contestate, încercându-se eliminarea lor din spațiul public, este necesară o explicare și o aprofundare a semnificației sfintelor icoane în viața și misiunea Bisericii. În acest sens, în cadrul Patriarhiei Române se acordă o importanță deosebită patrimoniului religios, în general, și picturii bisericești, în special. Pictura multor biserici și mănăstiri a fost restaurată sau se află în proces de restaurare, fiind înființate și numeroase muzee de artă bisericească, în cadrul comunităților monahale.

În același timp, prin educația religioasă din școlile publice, din seminariile teologice (în cadrul cărora există și specializarea Patrimoniu cultural) și din facultățile de teologie ortodoxă (care au și specializarea Artă Sacră), se acordă o cinstire deosebită sfintelor icoane și sunt formați viitorii pictori și restauratori de lăcașuri sfinte.

În anul 2017 se derulează numeroase proiecte dedicate Artei Sacre, dintre care menționăm: Concursul Naţional Icoana ortodoxă – lumina credinței (care a ajuns la a VI-a ediție) și Concursul Național de Creație Icoana și Școala mărturisirii, ai căror câștigători au fost premiați și apreciați cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale, închinat Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena.

În Biserica Ortodoxă Română se formează mereu noi generații de iconari și pictori bisericești calificați. Aceştia sunt cei care ştiu să primească lumina duhovnicească şi artistică de la pictorii mari, care s-au validat în timp, să respecte erminia picturii bisericeşti, dar și să reia cu prospeţime nouă şi să aprofundeze vechile teme iconografice, deoarece Tradiţia vie a Bisericii nu este simplă repetiţie stereotipă, ci fidelitate mereu înnoită prin aprofundare teologică, duhovnicească şi artistică. Pentru a-i cunoaște pe aceşti pictori, Biserica le oferă acestora prilejul de a se manifesta în cadrul acestor concursuri, dar și în unele conferinţe naţionale, congrese internaţionale, simpozioane, întâlniri de lucru, ateliere și șantiere, deschise în toată țara.

Prin toate aceste programe și proiecte educaționale ne propunem să contribuim la cunoașterea și aprofundarea teologiei icoanei și la creșterea calității artistice, prin identificarea soluțiilor practice, autentice și viabile.

Felicităm pe organizatori şi binecuvântăm pe toți participanții, cu speranţa că acest congres va constitui un prilej de conștientizare a misiunii Bisericii Ortodoxe pentru formarea duhovnicească a tinerei generații, în lumina iubirii eterne a lui Hristos și în căutarea slavei și frumuseții netrecătoare din Împărăția cerească a Preasfintei Treimi. Astfel, se poate reafirma importanţa cinstirii sfintelor icoane, ca mijloace de mărturisire a credinţei ortodoxe în Întruparea Fiului lui Dumnezeu și de creștere spirituală prin rugăciune în comuniunea sfinților.


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mare

Duminică, 21 mai 2017, în ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nouă din Parohia Recea Mare, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte paroh Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicii Părinți Protopopi de la cele trei protopopiate din Eparhie și părinții apropiați ai acestei parohii, toți prezenți la invitația părintelui paroh.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Jac, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Cristian-Gabriel Popa.

Pentru Părintele paroh Mihai Dobocan sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena are o rezonanță aparte, întrucât, în anul 2006, în această zi a primit sfânta taină a preoției. De asemenea, în anul 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Preacucerniciei sale ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena pentru clerici. În același timp, părintele Mihai este ctitorul bisericii din prima parohie în care a slujit, Recea Mică, aceasta fiind pusă sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Piatra de temelie a locașului de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Recea Mare a fost sfințită în anul 2002. Motivul pentru care s-a purces la ridicarea unei noi biserici în localitate a fost dat de faptul că vechiul locaș de cult era amplasat pe un teren care a devenit instabil, astfel încât biserica a început să crape, desprinzându-se, mai apoi, bucăți de tencuială. În aceste condiții, credincioșii nu mai erau în siguranță în vechiul locaș de cult. Lucrările la biserică au fost inițiate și demarate de către parohul de atunci, părintele Miron Pop, până în primăvara anului 2015, când Preacucernicia sa s-a pensionat.

Începând cu luna mai a anului 2015, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan a fost numit preot al Parohiei Recea Mare, sub Preacucernicia sa reîncepând lucrările la locașul de cult, după ce mai multă vreme acestea stagnaseră din cauza lipsei de fonduri. Astfel, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din anul 2015, s-a slujit, pentru prima dată, în noua biserică, slujba fiind săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu.






Comunicat privitor la acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu sprijinul acordat Coaliției pentru Familie

Patriarhia Română constată cu îngrijorare creșterea frecvenței și a virulenței atacurilor publice împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în legătură cu demersul democratic al Coaliției pentru Familie privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de căsătorie.

Este foarte probabil că această acutizare a atitudinii denigratorilor, care recurg inclusiv la dezinformare, sofisme, jigniri și limbaj licențios, este legată de apropierea legalizării referendumului în cadrul căruia știu și ei că, în covârșitoarea lor majoritate, românii se vor pronunța pentru noua formă propusă de definire constituțională a căsătoriei.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.

De altfel, și celelalte confesiuni creștine din România s-au declarat în favoarea acțiunii democratice a Coaliției pentru Familie, iar printre semnatari se numără și multe persoane fără nicio confesiune religioasă.

Demersul nu poate fi considerat în niciun caz retrograd, așa cum în mod ignorant și malițios, este prezentat de către detractorii acestuia, câtă vreme între semnatarii și susținătorii săi se numără foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale.

Este profund regretabil să constatăm că persoane care acuză Biserica Ortodoxă Română și Coaliția pentru Familie de intoleranță și discriminare se manifestă, de fapt, ele însele intolerant, discriminatoriu și antidemocratic față de cetățenii care nu au făcut altceva decât să solicite o modificare legislativă pe care o consideră firească și necesară, în deplinul respect al regulilor democrației.

Ne exprimăm speranța că persoanele care au o altă opinie decât majoritatea vor înțelege să respecte alegerea acesteia în spiritul coresponsabilității și păcii sociale.


Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Liturghie Arhierească la Parohia Dragu

Duminică, 14 mai 2017, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dragu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Vasile Mărcean, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

Prima atestare documentară a localității Dragu provine din anul 1332. Satul este aşezat în Podişul Someşan şi face parte din zona numită „dealurile Clujului şi Dejului”, întinzându-se şi pe o mică porţiune a Depresiunii Almaşului.

Primele informaţii despre existenţa unei biserici în localitatea Dragu le găsim în conscripţiile lui Klein din anul 1733 şi ale lui Bucov din anul 1760. Locașul de cult a fost ridicat de Ioan Dino din Hatos, comitatul Bistriţa, o localitate care, astăzi, nu mai poate fi identificată. Acest fapt este consemnat în pronaos, deasupra uşii de intrare, unde se află inscripţia: „S-au ridicat această biserică şi întemeiată din mărinimie în anul 1806 şi s-au săvârşit în 1809 şi s-au zidit cu toată cheltuiala satului şi cu ajutorul domnului locului, fiind meşter din lemn, Ioan Dino, din Hatos, comitatul Bistriţ”.

Biserica de zid a fost edificată între anii 1969-1973, în vremea păstoririi părintelui Vasile Herdea, având o arhitectură specific răsăriteană. Pictura acesteia a fost realizată în tehnica tempera, între anii 1973-1977 și a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Vasile Coman, episcopul Oradiei, la sfârșitul anului 1977. O contribuție însemnată la zidirea locașului de cult au avut-o epitropul Vasile Gherman și consilierii din acea perioadă, aceștia construind biserica prin hărnicia și jerfelnicia muncii lor.

Începând cu anul 2013, Preacucernicul Părinte Vasile Mărcean a fost numit preot al Parohiei Dragu.





Lumina credinţei lor jertfelnice a biruit întunericul regimului ateu

Conferinţa „Speranță întru credinţă”, organizată de Penitenciarului Ploieşti, în colaborare cu Patriarhia Română, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” – Caraiman, Buşteni, doreşte să evidenţieze necesitatea exprimării recunoştinţei faţă de jertfa mărturisitorilor Ortodoxei în închisorile comuniste din România.

Tema acestei conferinţe se înscrie în linia manifestărilor tematice ale anului 2017, care a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.

Comemorarea apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este o datorie morală faţă de înaintașii noștri, care în vremuri ostile Bisericii şi religiei în general au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit şi înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar a vieţii lor. De asemenea, comemorarea mărturisitorilor Ortodoxiei în temniţele comuniste este „o mărturie importantă despre ceea ce a însemnat puterea de jertfă creştină în România, într-un răstimp în care s-a urmărit îndepărtarea, pe orice căi şi cu orice mijloace, a Mântuitorului Iisus Hristos din sufletele şi din viaţa oamenilor” .

Mulţimea mărturisitorilor şi a martirilor credinţei din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferinţa lor pentru a păstra credinţa vie şi demnitatea poporului român creştin, în vreme de teroare şi prigoană, când puterile diavoleşti ale iadului s-au arătat adesea în ura şi violenţa celor care i-au torturat şi chinuit pe cei aflați în închisorile comuniste.

Lumina martirilor trebuie comemorată cu recunoştinţă şi veneraţie, ea fiind totodată izvor de putere spirituală în viaţa şi misiunea Bisericii astăzi. De aceea, învăţăm de la aceşti mărturisitori şi martiri din timpul regimului comunist că iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferinţă şi de moarte şi că mărturisirea lui Hristos cu preţul vieţii lor este o jertfă sau o ofrandă de sine în care se vede iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat, suferind împreună cu martirul şi întărindu-l pe acesta în momentele de tortură. „Prin jertfele fiilor creştinătăţii româneşti, Însuşi Hristos a biruit puterile necredinței şi ale întunericului” . În acest sens, Sfântul Apostol Pavel zice: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia (…). Precum este scris, pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela Care ne-a izbăvit” (Romani 8, 35-37), adică prin Iisus Hristos.

Reiterăm faptul că în rândurile mărturisitorilor şi a martirilor credinţei din timpul regimului comunist, alături de Patriarhul Justinian, la loc de cinste, se numără numeroși ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 1.800 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, pentru curajul mărturisirii lor şi apărarea Ortodoxiei.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să binecuvinteze pe organizatorii şi participanţii la lucrările Conferinţei „Speranță întru credinţă” şi îi felicităm pentru comemorarea apărătorilor şi mărturisitorilor dreptei credinţe, care, prin viaţa şi jertfa lor, nu sunt pentru noi doar învăţători sau pilde luminoase, ci şi rugători sau sprijinitori când în situaţii dificile sau ostile ne străduim să urmăm lui Hristos spre a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi.


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



BISERICA A SUSŢINUT PRIN CUVÂNT ŞI FAPTĂ DOBÂNDIREA INDEPENDENŢEI ROMÂNIEI

Astăzi, sub auspiciile Academiei Române, aniversăm împlinirea a 140 de ani de la dobândirea Independenței României (1877-1878). În desfășurarea evenimentelor legate de acest act măreț al istoriei noastre, alături de Domnitorul Carol I, de oamenii politici ai timpului şi de armata țării, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit un rol de seamă prin slujitorii sfintelor altare, prin viețuitorii din mănăstiri şi prin credincioșii săi mireni.

Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut simţită încă din momentul pregătirilor pentru plecarea armatei pe fronturile de luptă de la sud de Dunăre. La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai 1877), hramul Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii, în prezenţa a mii de credincioşi, au fost citite rugăciuni de invocare a ajutorului divin şi de binecuvântare a armatei române.

În ziua de 21 august 1877, în faţa Universităţii din Bucureşti, mitropolitul primat Calinic Miclescu a binecuvântat ambulanţele Crucii Roşii. În cuvântul rostit după sfinţirea apei, implorând ajutorul divin, a spus: „Stropindu-se cu apa cea sfinţită aceste ambulanţe, rog pe Dumnezeu ca rănile luptătorilor ce se vor transporta să vindece rănile seculare ale României“ .
La apelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sute de călugări şi călugărițe s-au angajat voluntari în armata română, în calitate de infirmieri sau brancardieri.

Ierarhii Bisericii noastre au susținut financiar Crucea Roșie Română, aflată la început de drum. În toate eparhiile au fost formate comitete de preoţi care se ocupau cu strângerea de ajutoare (bani, îmbrăcăminte, alimente) pentru susţinerea armatei, a văduvelor şi orfanilor de război .

Biserica Ortodoxă Română a avut un rol important în susținerea soldaţilor români, cărora preoții militari le-au insuflat curajul şi bărbăția, întărindu-le încrederea în victorie şi în dreptatea cauzei pentru care luptau. Trupele române au fost însoțite pe câmpurile de luptă, la Plevna, Rahova, Smârdan sau Vidin, de preoți ortodocși încadrați în serviciul religios al armatei, iar o parte dintre ei şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă. Meritele deosebite ale clerului român în Războiul de Independenţă au fost recunoscute şi apreciate. Cei care au supravieţuit războiului au fost decoraţi cu medalii - „Virtutea militară“, „Serviciul credincios“ - sau au primit ordinul „Steaua României“ în diferite grade.

După încheierea războiului, pentru susţinerea orfanilor de război, Biserica Ortodoxă Română a organizat în mănăstiri orfelinate şi şcoli pentru copii, precum şi bolniţe pentru invalizi.

După încheierea Războiului de Independenţă, poetul Mihai Eminescu şi scriitorul Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru dobândirea Independenţei României, adică un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional .

Așadar, realizarea marilor idealuri ale unității şi demnității naționale ale românilor, ca Unirea Principatelor Române în anul 1859, dobândirea Independenței de stat a României în anii 1877-1878, Marea Unire de la 1918, au fost posibile şi prin contribuția deosebită a Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate şi independenţă națională.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română, a cărei contribuție la împlinirea marilor idealuri naţionale este, din nefericire, insuficient cunoscută, a lucrat mai întâi pentru realizarea independenței şi unității poporului român, iar apoi a lucrat pentru recunoașterea drepturilor şi demnității ei pe plan extern: dobândirea Autocefaliei în anul 1885 şi dobândirea rangului de Patriarhie în anul 1925. De fapt, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost obținută numai după proclamarea Regatului României în anul 1881, având ca rege pe Carol I, iar ridicarea ei la rang de Patriarhie s-a realizat numai după Marea Unire de la Alba Iulia (1918), în timpul domniei regelui Ferdinand şi a reginei Maria. În acest sens, legătura de cooperare între Biserică şi Regalitate a fost benefică pentru unitatea şi demnitatea poporului român.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul sfânt al independenţei naţionale ca fiind un act de dreptate şi un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi cu multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Prezență Arhierească în Parohia Solona

Duminică, 7 mai 2017, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Solona, Protopopiatul Jibou, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Bozna, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Cosmin-Vasile Iancău.

La final, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Florian-Grigore Vid, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a sfinţit piatra de temelie pentru o nouă biserică de zid în localitatea Teștioara, filie a Parohiei Solona, pe care vrednicul părinte Florian-Grigore Vid împreună cu puţinii, dar jertfelnicii credincioşi, doresc să o înalţe spre slava lui Dumnezeu. Noul locaș de cult a fost pus sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

Prima atestare documentară a localității Solona provine din anul 1454. Conform informațiilor oferite învățătorului Petru Lazăr de către bătrânii satului, în anul 1929, în Solona ar fi existat o biserică veche de lemn, construită în secolul al XVII-lea. În anul 1894, a fost ridicat un nou locaș de cult, la zidirea căruia a contribuit, în mare parte, vrednicul localnic Alexa Țițe. Biserica actuală a satului a fost edificată în anul 1993.

Începând cu anul 1998, Preacucernicul Părinte Florian-Grigore Vid a fost numit preot al Parohiei Solona, sub păstorirea Precucerniciei sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea locașului de cult. Astfel, ajutat fiind de membrii Consiliului Parohial şi de credincioşi, a realizat următoarele activități: montarea unui sistem de încălzire, recondiționarea iconostasului, revopsirea acoperișului, zugrăvirea exterioară a bisericii cu vopsea lavabilă, placarea soclului cu imitație de piatră, înlocuirea jgheaburilor și burlanelor și amenajarea trotuarelor în jurul bisericii. De asemenea, locașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.







www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro