Rezultatele Concursului Național Catehetic, Hristos: sufletul satului meu, etapa Eparhială

La faza pe Eparhie concursul a fost evaluat, în conformitate cu metodologia la această etapă, de o comisie formată din: preacucernicul părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, doamna profesoară de limba și literatura română Angela Lipo, folclorist doamna prof. Neaga Cornelia și doamna profesoară de desen Ignatiuc Cristina.
În urma evaluării proiectelor rezultatele au fost următoarele:
Locul I: Proiectul „Satul tradițional de la origini la prezent alături de Hristos”, Parohia Plopiș, coordonator pr. Ciprian Sabău – 383 p.
Locul II: Proiectul „Tradiție și spiritualitate în satul sălăjan”, Parohia „Nașterea Maicii Domnului Hereclean”, coordonator pr. Andrei Urs – 318 p.
Locul III: Proiectul „Lemniu, Toplița, Purcăreț - sate de poveste”, Parohia Lemniu, coordonator pr. Mureșan Vasile – 299 p.
Câştigătorii Locului I, vor reprezenta Episcopia Sălajului la Patriahie.

Inspector pentru catehizare,
Pr. Silviu Boha



Rezultatele Concursului Național Catehetic, Hristos: sufletul satului meu, la Protopopiatul Zalău

La Protopopiatul Zalău, concursul a fost evaluat în conformitate cu metodologia la această etapă, de o comisie numită de către preacucernicul părinte protopop al Zalăului, Cătălin Lucaci.
Comisia a fost formată din prof. pr. Cosmin Porcar – profesor de religie, pr. coordonator Claudiu Popiț, doamna profesoară de limba română Pop Larisa și doamna profesoară de desen Duca Floare.
Rezultatele au fost următoarele:
Locul I: Parohia „Nașterea Maicii Domnului Hereclean”, coordonator pr. Andrei Urs – 400 p.
Locul II: Parohia Cehu Silvaniei, coordonator pr. Radu Barbor – 380 p. și Parohia Badon, coordonator, pr. Adrian Onica – 380 p.
Locul III. Parohia Creaca, coordonator pr. Daniel Blaj – 360 p.
Alte rezultate: Parohia Fetindia, coordonator pr. Adrian Crăciunaș - 340 p.; Parohia Jac, coordonator pr. Cristian Popa – 340 p.

Inspector pentru catehizare parohială,
Pr. Silviu Boha



Rezultatele Concursului Național Catehetic, Hristos: sufletul satului meu, la Protopopiatul Jibou

Concursul Naţional Catehetic Hristos: sufletul satului meu s-a adresat copiilor, preoților, profesorilor de religie şi de altă disciplină implicați în Programul Naţional Catehetic Hristos împărtășit copiilor.
La Protopopiatul Jibou concursul a fost evaluat, în conformitate cu metodologia la această etapă, de o comisie numită de către Preacucernicul Părinte Protopop al Jiboului Dan Dregan. Comisia a fost formată din: preacucernicul părinte coordonator Barbor Radu, profesor de religie pr. Mateiu Călin, doamna profesoară de limba română Sorina Pop-Cozac și domnul profesor de arte plastice Forin Lazăr, iar rezultatele au fost:
Locul I: Parohia Lemniu, coordonator pr. Mureșan Vasile – 400 p.
Locul II: Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Jibou, coordonator pr. Baboș Daniel – 360 p.
Locul III: Parohia Gâlgău Almașului, coordonator pr. Lucăcel Petru– 340 p.
Alte rezultate: Parohia Surduc, coordonator pr. Butaș Alin 300 p.; Parohia Brâglez, coordonator pr. Pop Florin-Marian – 280 p. și Parohia Gîlgău, coordonator Chiroban Paul - 220 p.

Inspector pentru catehizare,
Pr. Silviu Boha



Rezultatele Concursului Național Catehetic, Hristos: sufletul satului meu, la Protopopiatul Șimleu Silvaniei

Concursul s-a adresat copiilor, preoților, profesorilor de religie şi de altă disciplină implicați în Programul Naţional Catehetic Hristos împărtășit copiilor.
Scopul concursului a fost acela de a cultiva dragostea de țară și de Biserică și de a-i educa pe copii în sensul valorificării tradiționale și a afirmării propriei identități religioase, culturale și naționale.
Cooperarea dintre Biserică şi Şcoală, de-a lungul timpului, a adus o contribuţie majoră la promovarea educaţiei copiilor şi tinerilor de la sate. Pe de altă parte, satul românesc a creat şi a promovat numeroase valori culturale şi spirituale, dintre care amintim: cântece populare, jocuri populare, costume populare, meşteşuguri, artizanat, tradiţii, obiceiuri etc.
Concursul şi-a propus să contribuie la redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de satul românesc, de-a lungul timpului.
La Protopopiatul Șimleu Silvaniei concursul a fost evaluat, în conformitate cu metodologia la această etapă, de o comisie numită de către Preacucernicul Părinte Protopop al Șimleului Dan Haiduc, din următorii: Preacucernicul Părinte coordonator Daniel Blaj, profesor de religie, pr. Andrei Urs, doamna profesoară de limba română Lipo Angela și doamna profesoară de arte plastice Costaș Nicoleta, iar rezultatele au fost următoarele:
Locul I: Parohia Plopiș, coordonator pr. Ciprian Sabău – 390 p.
Locul II: Parohia Sălăjeni, coordonator pr. Hosu Florin – 375 p.
Locul III: Parohia Bănișor, coordonator pr. Câmpean Augustin – 349 p.
Alte rezultate: Parohia Cîmpia Sălaj, coordonator pr. Lucian Hodade – 330 p.; Parohia Șimleu III, coordonator pr. Taloș Ioan – 329 p.; Parohia Sighetul Silvaniei, coordonator pr. Cosmin Naghi – 320 p.; Parohia Valcăul de Sus, coordonator pr. Lucian Criste – 294 p.; Parohia Moiad, coordonator pr. Florin Teglaș - 259 p.; Parohia Bobota, coordonator pr. Silviu Pop – 257 p. și Parohia Derșida, coordonator pr. Avram Zaharie – 217 p.

Inspector pentru catehizare,
Pr. Silviu Boha



Elevi sălajeni participanți la etapa națională a Olimpiadei de Religie, clasele V-XII

În perioada 1-5 mai 2019, la Oradea s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru clasele V-XII.
Elevii au fost primiți în cadru festiv, la Catedrala Ortodoxă „Învierea Domnului” din Centrul Civic.
Judeţul Sălaj a fost reprezentat la această competiţie de zece elevi: Mitraşca Iustin, clasa a V-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău, professor Dîngă Victor; Ardelean Alina Maria, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu” Bocșa, profesor Tiran Marinela; Santavan Maria, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”Silvania” Șimleu Silvaniei, profesor Pop Marius; Neaga Camelia Elena, clasa a VIII-a, Liceul Tehnologic ”Petri Mor” Nușfalău, professor Opriș Nicoleta; Demian Ștefania Maria, clasa a IX-a, Colegiul Naţional Silvania Zalău, prof. pr. Ciurbe Călin; Oniţ Daiana Carla, clasa a X-a; Colegiul Naţional Silvania Zalău, prof. Dîngă Victor; Bӑlӑbuc Ozana, clasa a XI-a, prof. Micle Cӑlin Adrian; Bretan Alexandru, clasa a XII-a, Colegiul Naţional Silvania Zalău, prof. Dîngă Victor.
În data de 2mai 2019, cei peste 600 de elevi au susținut proba scrisă la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, după care, în zilele următoare, au vizitat diferite obiective religioase şi culturale din Oradea și judeţul Bihor.
Elevii sălăjeni s-au întors cu următoarele premii: Premiul I: Bălăbuc Ozana, clasa a XI-a, Liceul “Gheorghe Șincai” Zalau, pregătită de prof. Micle Călin Adrian; Mențiuni: Drăjan Diana, clasa a V-a, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Zalău, prof. Botiș Diana; Ardelean Alina Maria, clasa a VI-a, Școala Gimnazială “Simion Bărnuțiu” Bocșa, prof. Tiran Marinela, Demian Ștefania Maria, clasa a IX-a, Colegiul Național “Silvania” Zalău, prof. Ciurbe Călin; Oniț Daiana Carla, clasa a X-a, Colegiul Național “Silvania” Zalău, prof. Dînga Victor Marius; Premiu special: Santavan Maria, clasa a VII-a, Școala Gimnazială “Silvania” Șimleul Silvaniei, prof. pr. Pop Marius.

Bălăbuc Ozana, clasa a-XI, premiul I :„Olimpiada de religie a fost prilejul unei sărbători în care comuniunea tinerilor mi-a adus zâmbetul pe buze. Bucuria pe care am trăit-o alături de ceilalți elevi va rămâne mereu întipărită în inima mea”.
Oniț Daiana, clasa a X-a, mențiune: „A fost o primă experiență frumoasă și mi-a plăcut sentimentul de a fi inconjurată de suflete frumoase, în care lumina și liniștea sălășluiesc. În fața lui Dumnezeu nu rezultatele de la această olimpiadă contează, ci dragostea și pasiunea de a ne împărtăși viziunea noastră asupra religiei”.
Demian Ștefania, clasa a IX-a, mențiune : „ Am fost înconjurați de niște elevi cu chipuri asemeni îngerilor. Atmosfera a fost plăcută si înălțătoare”.
Ardelean Alina Maria, clasa a VI-a, mențiune: „A fost o experiență de neuitat și unică în viața mea. Am avut șansa să cunosc oameni minunati și am învățat că în viața nu totul înseamnă să câștigi, ci să îl ai pe Dumnezeu”.

Profesor însoțitor,
Mitrașca Eugenia- Școala Gimnazială Nr.1 Buciumi



Proiect caritabil „Aproape de semenii noştri”

„O lume mai bună se poate construi prin fapte mărunte”. Pornind de la acest deziderat, bazându-ne pe implicarea şi dorinţa elevilor cât şi a cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială „Vasile Breban” Crişeni am dorit să fim alături de semenii noştri, în momentele speciale din viaţă. Astfel, în perioada 15-19 aprilie 2019, am reuşit să venim în ajutorul copiilor de la C.S.E.I. „Speranţa” Şimleu Silvaniei, dând dovadă de compasiune prin pregătirea unor pachete şi intonarea unor pricesne, în pragul Marelui Praznic al Învierii Domnului.

Prof. Şulumete Ioana-Anca



Concert caritabil pentru Cezara

Joi, 18 aprilie 2019, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, a avut loc un concert caritabil, dedicat strângerii de fonduri pentru o fetiță cu chip de înger și suferință de mucenic - Cezara Mureșan. Acest eveniment, inițiat de Episcopia Sălajului și de Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, în cadrul proiectului „Pot mai mult pentru Cezara”, desfășurat cu binecuvântarea Presfințitului Petroniu, a reunit, într-un efort comun, preoți, cadre didactice și elevi ai Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae”, artiști ai plaiurilor sălăjene, precum și alți oameni cu suflet, care s-au implicat cu toată dăruirea în acest demers umanitar.

Spectacolul, la care au participat „pro bono”: Rodica Pop-Seling, tenorul Sergiu Chirilă, surorile Chiș, Alexandra Antal, Alice Ghile, Andreea Onaci, Denisa-Minodora Rolnic și Corul „Predania” al liceului, condus de domnul profesor Florin Lazăr, prezentat de carismatica Adina Chirilă, a amintit celor prezenți de faptul că ne aflăm în Postul Paștilor, când mai mult ca oricând, trebuie să fim aproape de Dumnezeu și de semeni. Delegat al Preasfințitului Părinte Petroniu la acest eveniment a fost Părintele Claudiu Nechita, consilier social-filantropic al Episcopiei Sălajului.

În urma donațiilor, s-au strâns aproximativ 9.000 de lei, care au fost virați în contul Cezarei, aflată în acest moment într-o clinică din Roma, în vederea efectuării operației de transplant de măduvă, singura alternativă pe care, la acest moment, o mai are acest copil.

Pr. Claudiu Nechita
Consilier social



Concursul județean ”Icoana unui suflet de creștin”

În perioada februarie-aprilie 2019, în școlile sălăjene s-a derulat Proiectul de parteneriat educațional ”Icoana unui sufletul de creștin”, coordonat de Episcopia Sălajului, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și având ca parteneri cele trei protopopiate din cuprinsul Eparhiei: Zalău, Șimleu Silvaniei și Jibou.
Marți 16 aprilie 2019,s-a desfășurat Concursul județean cu același nume prin care s-a urmărit afirmarea, cunoaşterea şi stimularea potenţialului artistic și religios al elevilor. Aceștia au avut la dispoziție trei ore în care au realizat lucrări cu tematică pascală, transmitând prin culoare bucuria aștepătării marelui praznic, Învierea Domnului.

Inspector școlar, prof. Claudia Boha



Festivalul județean ”Lăudați pe Domnul”, Ediția I

În perioada februarie-aprilie 2019, în școlile sălăjene s-a derulat Proiectul de parteneriat educațional ”Lăudați pe Domnul”. Acesta a fost coordonat de Episcopia Sălajului și Inspectoratul Școlar Județan Sălaj.
Scopul proiectului a fost relatarea evenimentelor premergătoare Învierii Domnului, prin cântările religioase și valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti legate de această sărbătoare.
Ca finalitate, în Sala Transilvania a Casei Municipale de Cultură Zalău, s-a desfășurat marți 9 aprilie 2019, prima ediție a Festivalului județean ”Lăudați pe Domnul”. Elevii, pregătiți de profesorii de religie, au intonat cântări religioase specifice perioadei pascale.
La finalul manifestării, participanții au primit icoane, diploma și cărți din partea Episcopiei Sălajului.

Inspector școlar, prof. Claudia Boha



„POT MAI MULT PENTRU CEZARA”

În perioada Postului Mare, Episcopia Sălajului, printr-un parteneriat încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, derulează în bisericile și școlile Eparhiei proiectul social „Pot Mai Mult Pentru Cezara”, un proiect de strângere de fonduri pentru susținerea financiară a unei oparații de transplant medular ce va fi efectuat într-o clinică specializată din Roma, pentru Cezara, o fetiță de 7 ani, elevă în clasa pregătitoare la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.

La 4 ani, în 2016, Cezara a fost diagnosticată cu leucemie, iar în urma tratamentului se părea că fetița s-a vindecat. Din păcate, boala a recidivat iar șansa ei de a zâmbi, de a se bucura de viață, împreună cu părinții ei, cu prietenii și cu cei apropiați este condiționată, în acest moment, de efectuarea acestei operații, ale cărei costuri sunt estimate de centrul medical la suma de 150.000 de euro, sumă de care familia Cezarei nu dispune, dar pe care, împreună, putem să o adunăm, fie prin colectele ce vor avea loc în această perioadă în bisericile din Episcopia Sălajului, fie prin virament în conturile: RO88BTRL03201201K7090701 în lei sau RO84BTRLEURCRT00K7090701 în euro.

Ne rugăm Celui Atotmilostiv să dăruiască sănătate acestei copile, iar dumneavoastră, pentru sprijinul oferit, în numele Cezarei și al părinților ei, Vă adresăm mulțumiri!

Pr. Claudiu Nechita,
Consilier social




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro