Denia Prohodului Domnului la Parohia Sângeorgiu de Meseș

Vineri, 6 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului în Parohia Sângeorgiu de Meseș, Protopopiatul Zalău, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Potrivit tradiției, după cântarea Prohodului Domnului a avut loc procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. În continuare, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult. Ulterior, acesta a fost depus pe Masa Sfântului Altar, unde va rămâne până în miercurea de dinaintea sărbătorii Înălțării Domnului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe Preacucernicul Părinte Marius-Constantin Țăndărică, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, după rostirea cuvântului de învățătură de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Satul Sângeorgiu de Meseș aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Buciumi, fiind situat în partea superioară a bazinului hidrografic al Văii Agrijului.

Localitatea Sângeorgiu de Meseş este atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1453.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, amintim faptul că a existat o biserică de lemn, ridicată în cinstea Sfântului Gheorghe, de aici provenind, probabil, și numele localității. Lăcașul de cult a fost zidit de Ioan Prodan, în anul 1796, iar în anul 1834, sub păstorirea preotului Ștefan Lemeny, acesta a fost pictat.

În anul 1906 a fost sfințită piatra de temelie pentru noua biserică de zid, meșter fiind Istvan Iacob din Cuzăplac. Între anii 1908-1910 lucrările de edificare a lăcașului de cult au fost continuate de meșterul Petru Bezenski din Șimleu Silvaniei, tot în această perioadă fiind realizată și acoperirea bisericii cu tablă zincată, de Brad Pal din Zalău.

Lăcașul de cult a fost construit din piatră și cărămidă, iar fondurile pentru zidirea acestuia au fost adunate din contribuția credincioșilor, biserica fiind sfințită în data de 6 octombrie a anului 1911.

În anul 1976, în perioada slujirii preotului Pamfil Țăudan a fost ridicată casa parohială din Sângeorgiu de Meseș, iar în anul 1979 a fost începută pictura lăcașului de cult, în frescă, de către pictorul Vasile Blendea din Văleni, județul Dâmbovița și finalizată în anul 1983. În anul 1981 a fost vopsită tabla de pe biserică, în bronz, iar în anul 1983 a fost terminată lucrarea de restaurare a iconostasului.

De asemenea, la începutul secolului al XVIII-lea satul Sângeorgiu de Meseș a constituit un important factor de cultură, deoarece în această zonă au existat caligrafi și copiști de cărți bisericești, dintre aceștia o personalitate importantă, care s-a făcut remarcată, fiind cea a preotului Dumitru, care în anul 1713, a scris un Penticostar.

Începând cu anul 2012, Preacucernicul Părinte Marius-Constantin Țăndărică a fost numit preot al Parohiei Sângeorgiu de Meseş, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult.



Denia celor 12 Evanghelii în localitatea Prodănești

Joi, 5 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în biserica filiei Prodănești, Parohia Borza, împreună cu Preacucernicul Părinte paroh Cristian Oancea, inspectorul financiar al Episcopiei Sălajului.

În cadrul slujbei, au fost citite 12 pericope evanghelice, ce prezintă tabloul complet al patimilor Mântuitorului Iisus Hristos.

După Evanghelia a cincea, care relatează cererea mulțimilor adresată guvernatorului roman Ponțiu Pilat, prin intermediul căreia solicitau răstignirea lui Iisus și eliberarea tâlharului Baraba, Preasfinția Sa a luat pe umeri crucea din spatele Sfintei Mese și a dus-o în mijlocul bisericii, unde slujitorii și credincioșii s-au închinat și au sărutat picioarele pironite ale Mântuitorului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Cristian Oancea, inspectorul financiar al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. La rândul său, Preacucernicia Sa a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul credincioșilor acestei filii, precum și enoriașilor pentru suportul constant pe care îl oferă bisericii lui Hristos.

Din punct de vedere geografic, satul Prodănești este așezat în partea nordică a Munților Apuseni, mai exact în Depresiunea Agrij-Almaș, la o altitudine de 220 m.

Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1475, când satul apare sub numele de Prodwfalva, având o istorie zbuciumată și enigmatică, deoarece toate informațiile cu privire la trecutul său istoric, până la anul 1800, au fost complet pierdute, tot ceea ce se cunoaște astăzi, descoperindu-se de la bătrânii satului, informațiile fiind culese pe la începutul secolului al XX-lea. Astfel, amplasamentul vechi al localității nu a fost cel prezent, așezarea luând fiinţă pe un platou numit Poduri. Comunitatea era foarte mică, formată doar din câteva familii care locuiau în bordeie, devenite mai târziu case de chirpici, învelite cu paie. Așezarea actuală a satului este relativ recentă, de peste o sută și ceva de ani.

Puținii locuitori ai localității, fiind foarte evlavioși, au înălțat o biserică în anul 1650, chiar în vârful dealului, având hramul „Sfântul Gheorghe”. Pe o piatră a prestolului este inscripționat anul 1730, iar din textul înscris, marcat de vreme, se poate citi cu greu: ,,Să se știe când s-au făcut această sf. biserică ... şi clopotniţa au făcut tot acelaşi Gheorghe și cu ... Tirilă și Dumitru”. Forma planului după care s-a construit lăcașul de cult este cea dreptunghiulară, cu absida decroșată, pătrată, variantă tipologică care era adeseori amintită și care a servit drept tipar la începuturile arhitecturii românești din Transilvania. Interiorul este acoperit tradițional, cu tavan drept la pronaos, boltă semicirculară deasupra naosului, bolta de aceeași formă a altarului sfârșindu-se, spre est, într-un timpan prelungit cu peretele.

Biserica a fost renovată în anul 1939, însă datorită condițiilor meteorologice nefaste, în timp, lăcașul de cult s-a deteriorat, motiv pentru care, datorită înclinării foarte mari a turnului, în anul 1977 s-a săvârșit ultima slujbă în biserica de lemn din sat, hotărându-se închiderea sa. Între anii 1999-2005, lăcașul de cult a fost supus unor lucrări de restaurare.

Planul actualei biserici a fost realizat în anul 1977, iar piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost sfințită în data de 31 octombrie 1993, de către Preasfințitul Părinte Ioan al Oradiei, în prezența unui sobor de preoți, preot paroh fiind Preacucernicul Părinte Vasile Avram. Astfel, între anii 2000-2016, în interior, biserica a fost tencuită şi pictată în tehnica acrilic, s-au montat geamurile și ușile de acces, pardoseala a fost îmbrăcată cu scândură din lemn de brad, s-a făcut instalația electrică și s-au montat candelabrele și aplicele, s-au realizat sistemele de încălzire și sonorizare, au fost confecționate iconostasul, stranele și băncile, precum și scările interioare și balconul. În exterior, lăcaşul de cult a fost tencuit în terasit, s-a făcut acoperișul din tablă de aluminiu, s-au montat jgheaburile și burlanele, s-au turnat trotuarele și scările de acces spre biserică, a fost ridicat gardul de împrejmuire al lăcașului de cult și a fost construit un lumânărar. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.




PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI Zalău, 2018

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

„Praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, Învierea dă sens morţii Domnului Hristos pe cruce. Ea explică tot ceea ce precede şi tot ceea ce urmează morţii Sale. Fără Înviere, viaţa creştinilor îşi pierde orice sens. Sfântul Apostol Pavel a afirmat în acest sens: „Dacă nu există înviere a morţilor, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă ne aflăm şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că împotriva lui Dumnezeu am mărturisit că El L-a înviat pe Hristos, pe Care deci nu L-a înviat, de vreme ce morţii nu învie. Că dacă morţii nu învie, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică vă este credinţa, voi sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci, şi cei ce au adormit întru Hristos au pierit. Iar dacă noi numai pentru viaţa aceasta nădăjduim în Hristos, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (I Corinteni 15,13-19).

Învierea Mântuitorului nu este prezentată în Sfintele Evanghelii, pentru că niciun om nu a fost martor al unirii sufletului Domnului Hristos cu trupul, al ridicării Sale de pe piatra pe care trupul Îi fusese întins și al ieșirii Lui din mormânt, cu toate că acesta era străjuit. Trupul Mântuitorului era înduhovnicit, de aceea a ieșit din mormânt aşa cum a trecut prin uşile încuiate, când li s-a arătat Sfinților Apostoli după Înviere (Ioan 20,19). Străjerii nu L-au văzut pe Domnul Hristos ieșind din mormânt, ci s-au înspăimântat de îngerul care a răsturnat piatra de la uşa mormântului. Sfântul Evanghelist Matei relatează în acest sens: „Iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de la ușă şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi” (Matei 28,2-4).

Spre deosebire de alte evenimente din viaţa Mântuitorului, despre care Sfintele Evanghelii abundă în informaţii, despre momentul exact al Învierii Domnului Hristos din morți acestea nu vorbesc nimic. Întrucât Sfintele Evanghelii cât şi tradiţia Bisericii păstrează tăcerea în ceea ce priveşte acest moment şi nu spun cum a înviat Mântuitorul, în iconografia ortodoxă Învierea Domnului Hristos nu a fost reprezentată niciodată. Caracterul de nedescris al acestui eveniment de către mintea omenească este motivul pentru care nu este înfăţişat în icoană.

Pe când trupul Mântuitorului zăcea în mormânt, sufletul Acestuia a coborât la iad, pentru a elibera de acolo sufletele drepților Vechiului Testament ținute în robie de către diavol, de aceea unica reprezentare justificată a Învierii Domnului Hristos este coborârea Lui la iad, care este completată de icoana femeilor mironosițe la mormântul Mântuitorului.

Despre prezența femeilor purtătoare de mir la mormânt citim în Sfintele Evanghelii: „După ce a trecut sâmbăta, pe când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Şi intrând în mormânt, femeile au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. Iar el le-a zis: «Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi: nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde a fost pus; şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S-a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am spus»” (Matei 28,1-7 și Marcu 16,5).

Astfel, urmând Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii, cele două compoziţii iconografice autentice ale Învierii Domnului Hristos din morți sunt: „coborârea la iad” şi „femeile mironosiţe la mormânt”.

În afară de aceste două icoane ale Învierii, în unele biserici Mântuitorul este reprezentat ieșind din mormânt cu un steag sau cu o cruce într-o mână. Această compoziție iconografică nu este ortodoxă, ci apuseană. Ea a dominat în Răsărit când pictura ortodoxă a fost îndepărtată de tradiţia ei, din cauza influenței picturii Renaşterii.

În icoana în care Domnul Hristos este reprezentat ieșind din mormânt în faţa străjerilor înspăimântați, Acesta apare ca biruitor asupra morţii, dar îl vedem înviind numai pentru Sine, de parcă nu ar fi eliberat sufletele drepţilor din iad, cu care a intrat în rai. În această reprezentare iconografică aspectul comunitar al Învierii dispare, ori prorocul Isaia a scris că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53,5). Sfântul Apostol Pavel a afirmat și el că „Hristos este capul trupului, al Bisericii, El, Care este începutul, întâiul-născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Că după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos” (Coloseni 1,18 și I Corinteni 15,22).

Ținând cont de cele prezentate până acum, în cele ce urmează vom explica în amănunt cele două icoane autentice ale Învierii Domnului Hristos din morți.

a. Coborârea Mântuitorului la iad

În centrul icoanei Învierii îl vedem pe Domnul Hristos în picioare, călcând porțile iadului și strălucind de lumină. Mântuitorul apare ca Domn al Vieţii, biruitor al tenebrelor morţii. Trupul Său înviat este însufleţit de Dumnezeu Tatăl, dar mai ales de Sfântul Duh, de la Care provine strălucirea îmbelşugată a energiilor divine. Domnul Hristos este în întregime lumină, iar toată fiinţa Lui anunţă zorile unei zile noi.

Cu o mişcare plină de forţă, Mântuitorul îi scoate din iad pe Adam și Eva, care şezând în genunchi imploră izbăvire. Sfărâmând porţile iadului, Domnul Hristos îi prinde cu putere de mână pe protopărinți, smulgându-i din întunericul morţii.

Mântuitorul se întoarce biruitor din lupta Sa cu diavolul, avându-i ca primă pradă a biruinţei pe Adam și Eva, pe care-i scoate din iad. Strânsa legătură dintre Hristos cel înviat şi protopărinți, pe care îi ia cu Sine în propria-I înviere, anunţă vestea cea bună a învierii tuturor celor morţi. După ce a zdrobit şi a călcat în picioare porţile iadului, Mântuitorul şi-a întins braţele, i-a prins de mâini pe Adam și Eva, cu care a ieşit din iad, împreună cu toţi drepţii Vechiului Testament.

În acest timp veșmântul Domnului Hristos fâlfâie datorită dinamismului şi grabei cu care a ieșit din iad.

Sleiți de putere, fiindcă sunt treziți din somnul morţii (păcatul), Adam și Eva Îl privesc bucuroși, dar obosiți pe Mântuitorul, Care îi smulge din iad, apucându-i cu brațele Sale. Protopărinții își întind către Domnul Hristos mâna rămasă liberă, într-o mişcare de întâmpinare şi totodată de rugăciune spre Răscumpărătorul lor.

Mântuitorul este flancat de două grupuri de oameni, egale ca mărime şi cu ceva mai mici decât El. În dreapta Domnului Hristos, în spatele lui Adam, sunt drepţii, în fruntea cărora se găseşte Abel, cel dintâi dintre oameni care a gustat moartea. În stânga Mântuitorului, în spatele Evei, sunt regii evreilor, în frunte cu David şi Solomon, precum şi profeţii, cel mai aproape de Hristos cel înviat fiind Sfântul Ioan Botezătorul, care a fost trimis în iad pentru a anunţa venirea Domnului vieţii. Înaintemergătorul Îl arată cu mâna pe Cel pe care L-a botezat în râul Iordan. Cei din iad au o poziţie de întâmpinare şi rugă. Toţi Îl recunosc pe Mântuitorul şi arată acest lucru prin gesturile şi atitudinea lor.

În unele icoane ale coborârii Domnului Hristos la iad avem reprezentate şi alte personaje, pe care le recunoaştem datorită unor particularităţi definitorii. Astfel, uneori îl vedem pe Moise, care are în mâini tablele legii.

Întreaga parte de jos a icoanei este ocupată de temnița cea întunecoasă a iadului. Aici a coborât Mântuitorul pentru a elibera din robia diavolului şi a morţii pe cei ținuți captivi de veacuri.

În unele icoane ale Învierii, în mijlocul iadului, moartea este reprezentată printr-un bătrân legat în lanţuri de doi îngeri, în semn că a fost biruită de Hristos cel înviat.

În alte icoane, în tenebrele iadului se găsesc două căpetenii ale demonilor, ghemuite una în alta de teama Mântuitorului, care a călcat moartea și a surpat puterea diavolului.

Desfiinţarea puterii morţii o vedem în porţile sfărâmate ale iadului, în cheile şi cuiele rupte şi împrăştiate în mijlocul temniței iadului, care a fost golită de cei ținuți captivi.

În unele reprezentări iconografice, deasupra mandorlei Domnului Hristos, patru îngeri poartă cu mult respect crucea Lui cea mântuitoare.

În partea de sus a unor icoane întâlnim tronul Etimasiei sau scaunul gol care Îl așteaptă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru Judecata universală. Pe acest tron se află un porumbel, care Îl reprezintă pe Sfântul Duh, Sfânta Evanghelie, conform căreia va fi judecată omenirea, coroana de spini, buretele și sulița cu care a fost împuns Mântuitorul sau numai o parte dintre aceste obiecte folosite după condamnarea la moarte a Domnului Hristos de către Ponțiu Pilat.

b. Icoana femeilor mironosiţe la mormânt

Cea de-a doua icoană a Învierii Mântuitorului, care vine în completare la „coborârea la iad”, este cea a „femeilor mironosiţe la mormânt”.

Duminică dis-de-dimineaţă femeile purtătoare de mir s-au dus la mormântul Domnului Hristos pentru a-i unge trupul cu miresme. Cu acest prilej, ele au devenit cele dintâi care au aflat vestea minunată a Învierii Mântuitorului din morți. Sfântul Evanghelist Marcu scrie în acest sens: „După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să ungă trupul lui Iisus. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?», căci era foarte mare. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. Dar el le-a zis: «Nu vă înspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v-a spus” (Marcu 16,1-7).

În această icoană îngerul este îmbrăcat în veşmânt alb şi şade pe piatra răsturnată de la uşa mormântului, arătându-le femeilor locul în care a zăcut trupul mort al Mântuitorului, în care se află acum doar giulgiul.

Mironosiţele au vase de mirodenii în mâini şi se uită înspăimântate la giulgiul Domnului Hristos, care are exact forma scutecelor Pruncului Iisus din icoana Naşterii.

În spatele mormântului se vede grota întunecată a iadului, care este goală, pentru că, prin coborârea cu sufletul la iad, Domnul Hristos a eliberat de acolo sufletele drepților Vechiului Testament care erau ținute în robie și a urcat cu ele în rai.

În alte reprezentări iconografice vedem doi îngeri înveşmântaţi în alb, care stau în picioare la cele două capete ale mormântului. Ei le arată femeilor mironosiţe mormântul gol, în care se află doar giulgiul Mântuitorului.

Iubiți fii sufletești,

Domnul nostru Iisus Hristos nu a murit, nici nu a înviat pentru Sine, ci pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, de aceea am explicat astăzi icoanele învierii, care înfățișează aspectul comunitar al biruirii morții de către Mântuitorul, fiindcă orice icoană prezintă prin culori ceea ce Evanghelia vestește prin cuvânt. În ochii Bisericii, icoana nu este o artă care ilustrează Sfânta Scriptură; ea este un limbaj care îi corespunde, care îi este echivalent, corespunzând nu literei biblice şi nici cărţii ca obiect, ci propovăduirii evanghelice, adică tocmai cuprinsului Sfintei Scripturi, sensului ei, aşa cum se întâmplă cu textele liturgice. De aceea, în Biserică, icoana are acelaşi rol ca şi Sfânta Scriptură, întrunind aceeaşi semnificaţie liturgică, dogmatică şi educativă.

Aşa cum Mântuitorul a înviat, cu toţii vom învia, la a doua Lui venire, când vom fi judecaţi pentru gândurile, cuvintele şi faptele noastre, în funcţie de care vom primi răsplată sau pedeapsă veşnică. Drept aceea să împlinim poruncile lui Dumnezeu, străduindu-ne pe cât ne stă în putinţă să ne ferim de păcat şi să împlinim cât mai multe fapte bune, pentru a auzi la judecata de apoi cuvintele Dreptului Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?» Şi răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut»” (Matei 25,34-40).

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului


Descarcare document
Pastorala_2018_ Invierea Domnului_ Color.pdf

PASTORALA PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL DE SFINTELE PAȘTI – 2018

Învierea lui Hristos, slava iubirii Preasfintei Treimi

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
ŞI DREPTMĂRITORILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Slavă Sfintei şi Celei de o ființă
şi de viaţă făcătoarei şi nedespărțitei Treimi,
totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin”.
(binecuvântarea Preasfintei Treimi la începutul Utreniei Învierii)

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși şi credincioase,

Taina morții şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă iubirea nesfârșită a Preasfintei Treimi pentru oameni. Din ascultare smerită faţă de Dumnezeu-Tatăl şi din iubire milostivă faţă de oameni, Hristos-Domnul a răbdat răstignirea şi moartea, dar a biruit moartea prin Învierea Sa, după cum le-a spus ucenicilor Săi mai înainte (cf. Matei 20, 19; Marcu 10, 34; Luca 9, 22). Domnul Iisus Hristos a biruit moartea ca despărţire a sufletului de trup, deoarece atât trupul Său din mormânt, cât şi sufletul Său din iad erau unite cu dumnezeirea Sa cea dătătoare de viaţă.

Însă, când Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Îşi înviază din morţi propria Sa umanitate, la această lucrare dătătoare de viaţă a Fiului participă, prin cooperare, şi Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt (cf. Romani 1, 4 şi 8, 11).

În acest sens, deşi numai Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, Se botează şi înviază din morţi cu trupul, totuşi, toate Persoanele Preasfintei Treimi participă, prin împreună-lucrare, la taina mântuirii omului împlinită în şi prin Iisus Hristos, adică: la Întruparea lui Hristos din Fecioara Maria (cf. Luca 1, 35), la Botezul lui Hristos în Iordan (cf. Matei 3, 16-17) şi la Învierea lui Hristos din morţi (cf. Matei 20, 19; Ioan 2, 19-22; 10, 18; Romani 1, 4 şi 8, 11; 1 Petru 3, 18-19).

Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne învață că numai Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cel ce „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl (cf. Luca 1, 35), poate dărui oamenilor viața veşnică trăită în comuniune de iubire eternă cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare explică: „Nu era cu putință altuia să rezidească în om existenţa după chipul lui Dumnezeu, decât Chipului Tatălui. Şi nu era cu putință altuia să facă, prin înviere, pe cel muritor nemuritor, decât Celui ce era Viaţa, adică Domnul nostru Iisus Hristos” .

Dezvoltând această învățătură despre Iisus Hristos, Unul din Treime Care a pătimit în trupul Său răstignirea şi moartea pentru mântuirea oamenilor, rămânând totuşi în unitate şi comuniune desăvârșită cu Preasfânta Treime, Părintele Dumitru Stăniloae, spune: „nimeni n-a pătimit mai mult pentru noi oamenii în trupul Său, ca Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru noi. Acesta e sensul expresiei «Unul din Treime a pătimit cu trupul», pentru care au luptat cu mare însuflețire călugării daco-romani din Dobrogea, la începutul sec. VI, şi care, până la urmă, s-a impus ca hristologie a Bisericii” . Însă, „nu cu dumnezeirea pătimea Cuvântul întrupat, ceea ce ar fi transformat creștinismul în panteism, ci cu trupul omenesc, cu firea umană asumată de bunăvoie, ca o altă fire pe lângă cea dumnezeiască, fiind așadar o unică Persoană, dar în două firi” .

Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Vieţii veşnice, ne uneşte cu Preasfânta Treime, deoarece „Hristos este puntea care unește pe Dumnezeu cu oamenii, cu creația. (...) El îndumnezeiește umanitatea şi Îşi umanizează dumnezeirea, fără să le schimbe după ființă, fiind atât Dumnezeu adevărat, cât şi om adevărat” .

Întrucât nici în timpul morţii Sale ca om, Fiul lui Dumnezeu nu Se desparte de Tatăl şi de Duhul Sfânt, cu atât mai mult în timpul Învierii trupului Său din morți, realizată prin puterea dumnezeirii Sale, Fiul rămâne unit cu Tatăl şi cu Duhul. Astfel, Învierea lui Hristos descoperă în mod deplin iubirea, slava şi puterea de viață făcătoare ale Preasfintei Treimi.

În acest sens, slujba Învierii Domnului (Utrenia Învierii) din noaptea Sfintelor Paşti, care se săvârșește în afara lăcașului de cult, este precedată de citirea Evangheliei Învierii (cf. Matei 28, 1-16), de invocarea Preasfintei Treimi: „Slavă Sfintei şi Celei de o ființă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărțitei Treimi” şi apoi de intonarea troparului Sfintelor Paşti: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Toate acestea ne arată că prin Învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, noi pregustăm, în Biserica lui Hristos, arvuna slavei şi bucuriei veşnice din Împărăția cerească a Preasfintei Treimi. În acest sens, încă din primele veacuri, creștinii trăiau şi mărturiseau adevărul că Biserica lui Hristos este plină de iubirea Preasfintei Treimi (cf. 2 Corinteni 13, 13; Efeseni 2, 18). De aceea, viaţa liturgică ne învață că Biserica Ortodoxă este, în acelaşi timp, Biserica Preasfintei Treimi şi Biserica legăturii dintre Cruce şi Înviere, dintre nevoință şi biruință, dintre pocăinţă şi bucurie.

Acest adevăr al prezenței în cultul ortodox a iubirii smerite şi milostive a lui Hristos, care este mai tare decât păcatul şi moartea, este evidențiat printr-un tropar din rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști (devenit rugăciune de tămâiere a Sfintei Mese). În respectivul tropar se arată că unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în Persoana lui Hristos, precum şi comuniunea de iubire a Persoanelor Preasfintei Treimi sunt mai tari decât moartea omului ca despărțire a sufletului său de trup. Conținutul troparului este acesta: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul, şi pe tron ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins” .

Astfel, prin Răstignirea, Moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos, se descoperă în acelaşi timp taina iubirii smerite şi preaslăvite a Preasfintei Treimi faţă de om, dar şi chemarea sau vocația omului de a participa la viața, bucuria şi slava veșnică a Preasfintei Treimi. În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel spune că, prin Învierea lui Hristos, Dumnezeu „ne-a sculat (înviat) şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus” (Efeseni 2, 6), şi „prin El (Hristos) avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 18).

Prin urmare, Domnul Iisus Hristos dăruiește Bisericii Sale iubirea, sfințenia şi slava Preasfintei Treimi care strălucesc în El prin jertfa Cucii, prin Învierea şi Înălțarea Sa la cer. De aceea, Sfântul Apostol Pavel numește Evanghelia mântuirii care luminează pe oameni „Evanghelia slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4, 4; cf. 1 Timotei 1, 11). Iar în altă parte, Apostolul spune că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „după ce a săvârșit prin El Însuşi curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte” (Evrei 1, 3) şi prin harul Său dăruiește slava Sa celor ce cred în El (cf. 1 Petru 5, 10; 2 Corinteni 3, 18; Filipeni 1, 26; 1 Tesaloniceni 2, 12; 2 Tesaloniceni 2, 14).

Iubiți fii şi fiice duhovnicești,

Duhul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne îndreaptă şi ne deschide spre Dumnezeu Tatăl prin rugăciune (cf. Romani 8, 15-16; Galateni 4, 6) şi spre aproapele nostru prin fapte bune (cf. Matei 25, 31-46). Duhul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne învață că adevărata libertate este libertatea de a căuta şi de a afla iubirea, pacea şi slava lui Dumnezeu, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (2 Corinteni 3, 17-18). De aceea, Apostolul invocă binecuvântarea Preasfintei Treimi asupra credincioșilor prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Harul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să vedem duhovniceşte că slava neapusă a Împărăției lui Dumnezeu este destinația finală a vieţii noastre pământeşti şi ne ajută să ne rugăm şi să lucrăm în lumina iubirii Preasfintei Treimi, prezentă în viaţa Bisericii lui Hristos. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe toţi creștinii la viețuire sfântă, zicând: „cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un Trup şi un Duh, precum şi chemați aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi” (Efeseni 4, 2-6). Iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să vedem lumea sau creația materială nu ca pe o pradă însușită cu lăcomie pătimașă, ci ca pe un dar al iubirii milostive a lui Dumnezeu-Creatorul pentru toţi oamenii, ca pe o Euharistie a comuniunii fraterne pe care trebuie să o cultivăm şi să o folosim împreună cu generațiile prezente şi viitoare.

Lumina lui Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat – icoană a Dumnezeului Celui nevăzut (cf. Coloseni 1, 15) – ne ajută să vedem pe chipul fiecărei ființe umane, în fiecare familie binecuvântată şi în fiecare lucrare de ajutorare frățească, o icoană a comuniunii de iubire a Preasfintei Treimi şi o lumină a Învierii lui Hristos, Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea, dăruind lumii viaţă sfântă şi bucurie veşnică.

Iubiţi frați şi surori,

Umanitatea lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălțat întru slavă cerească se află permanent în iubirea eternă a Preasfintei Treimi, ea fiind receptaculul tuturor suferințelor oamenilor şi, în acelaşi timp, izvor de bucurie, de putere spirituală şi de speranță pentru toţi cei care, în lume, Îl iubesc pe Hristos. Astfel, umanitatea răstignită, înviată şi preaslăvită a lui Hristos dă sens şi forţă luptei spirituale împotriva păcatului, efortului constant pentru viețuire sfântă şi pentru toată lucrarea iubirii milostive dezinteresate. Învierea lui Hristos Cel răstignit dăruiește putere şi lumină rugăciunilor noastre pentru cei vii şi pentru cei morți, ca semn al iubirii smerite mai puternice decât timpul şi spațiul care separă, decât uitarea şi moartea. Faptul că Iisus Cel răstignit şi înviat a fost rânduit de Dumnezeu să fie Judecător al lumii, al tuturor popoarelor şi al tuturor generațiilor de oameni (cf. Fapte 10, 42) ne arată că numai iubirea milostivă poate fi mântuitoare şi dătătoare de viaţă veşnică (cf. Matei 25, 31-46).

În lumina Sfintelor Paşti în care se arată slava iubirii Preasfintei Treimi pentru umanitate, Biserica este chemată să-L mărturisească totdeauna pe Hristos Cel răstignit, înviat şi preaslăvit, adică să binevestească biruința sfințeniei asupra păcatului, biruința iubirii asupra urii, biruința păcii asupra violenței, biruința dreptății asupra nedreptăţii, biruinţa luminii asupra întunericului, pentru ca lumea să caute şi să primească „dreptatea, pacea şi bucuria Duhului Sfânt” din Împărăția Preasfintei Treimi (cf. Romani 14, 17).

Dreptmăritori creștini,

Anul 2018 este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii românești, deoarece serbăm 100 de ani de la Marea Unire (1918) a poporului român într-un stat unitar, după Primul Război Mondial. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie Anul omagial al unității de credinţă şi de neam, precum şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, în Patriarhia Română.
Anul acesta este, așadar, un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul Catedralei Mântuirii Neamului.

Pentru a marca într-un mod deosebit şi solemn acest moment de referință în istoria poporului român, Patriarhia Română va organiza în perioada 25 - 30 noiembrie 2018 mai multe manifestări duhovnicești, liturgice şi culturale. În acest context, Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, va aduce din Grecia la București cinstita mână a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care va fi expusă spre închinare în Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională.

În semn de prețuire faţă de credința puternică şi statornică a poporului român, în data de 25 noiembrie 2018, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, va fi prezent la Bucureşti, pentru a sfinți împreună cu ierarhii români Catedrala Naţională, dedicată Eroilor români din toate timpurile.

Apoi, în data de 30 noiembrie 2018, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, va fi prezent la hramul Catedralei Naţionale, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie şi lumină în sufletele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, în comuniune frăţească.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător şi de tot binele doritor,


† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române





Liturghie Arhierească la capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău

Duminică, 1 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în capela cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din incinta Spitalului Județean de Urgență din Zalău. Împreună cu Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacuviosul Părinte Arhim. Benedict Vesa, Secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului. La Dumnezeiasca Liturghie au fost prezente cadre medicale ale spitalului, bolnavi și mulți credincioși din oraș, care frecventează, cu regularitate, slujbele de la această capelă.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Fanurie Borza, urmând ca acesta să fie hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Bobota.

Capela Spitalului Județean de Urgență din Zalău a fost înfiinţată în anul 1994, în urma unui protocol încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, privind acordarea asistenţei religioase în spitale.

Primul preot care a slujit la această capelă a fost Preacucernicul Părinte Florin Crecan, care s-a ocupat de amenajarea acesteia în incinta spitalului şi de înzestrarea ei cu toate cele necesare desfăşurării în bune condiţii a sfintelor slujbe, răspunzând, în felul acesta, cât mai eficient, nevoilor sufleteşti ale bolnavilor, care vin aici să-şi recapete sănătatea.

Începând cu anul 2008, misiunea de preot de caritate la Spitalul Județean de Urgență din Zalău i-a fost încredințată Preacucernicului Părinte Călin Crecan.





Pelerinaj ortodox de Florii la Bucureşti

Sâmbătă, 31 martie 2018, în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor organiza în Bucureşti pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşii mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov. Acest eveniment religios-misionar este organizat cu sprijinul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.

Pelerinajul va începe la Mănăstirea Radu Vodă (orele 16:15) şi se va desfăşura pe următorul traseu: bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orelor 17:45), unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Momentele principale ale pelerinajului:
 Orele 16:00 – la Mănăstirea Radu Vodă, sfințirea ramurilor de salcie de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ramurile sfinţite vor fi apoi dăruite credincioșilor prezenți;

 Orele 16:15 – plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Patriarhie;

 Orele 16:45 – la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, procesiunea va fi întâmpinată de preoţii şi credincioşii acestei biserici;

 Orele 17:15 – la biserica Sfânta Ecaterina, procesiunea va fi întâmpinată de preoţii profesori şi studenţii de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti;


 Orele 17:45 – Sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinţi icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi va adresa un cuvânt de învăţătură.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Praznicul Bunei Vestiri. Hramul Mitropoliei Clujului

Duminică, 25 martie 2018, de Praznicul Bunei Vestiri, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi-a sărbătorit hramul. Pentru credincioşii eparhiei, această mare sărbătoare creştină are o însemnătate deosebită, întrucât, în această zi au fost întronizaţi cei doi mitropoliţi ai Clujului: vrednicul de pomenire Bartolomeu şi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, actualul Întâistătător al Mitropoliei.

Astfel, pentru a marca împlinirea a 12 ani de existență ai Mitropoliei Clujului, duminică, 25 martie, începând cu ora 10:00, un sobor de șase Ierarhi, format din Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului și Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

La slujbă au participat mii de credincioşi, personalităţi din lumea culturală şi academică, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare din întreaga Mitropolie.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, pornind de la sărbătoarea Bunei Vestiri, le-a îndemnat pe tinere și pe mame să aducă pe lume copii, oameni demni pentru Biserică și Societate. De asemenea, Mitropolitul Banatului le-a explicat clujenilor că o veste bună a fost și unirea tuturor românilor în urmă cu 100 de ani.

Sărbătoarea din acest an a Mitropoliei Clujului a marcat, în mod simbolic, și împlinirea a 530 de ani de la prima mențiune documentară a Mitropoliei de la Feleac, prima instituţie de nivel mitropolitan din spaţiul intracarpatic, pentru zona centrală şi de nord a Transilvaniei, care a durat mai bine de o jumătate de secol. Astfel, la finalul Dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a prezentat un scurt istoric al Mitropoliei și le-a mulțumit tuturor pentru prezența la hram.



100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918 – 27 martie 2018

În ziua de marți, 27 martie 2018, se împlinesc 100 de ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu Patria mamă.

În acest context, Patriarhia Română anunţă următorul program al acestei zile aniversare:
- ora 10:00 – participarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată evenimentului aniversat, la Palatul Parlamentului României;

- ora 11:00 – Catedrala Patriarhală: slujba de Te Deum şi Trisaghion pentru membrii Sfatului Țării, care au votat Unirea Basarabiei cu România și pentru toți susținătorii acestui act istoric;


- ora 12:00 – sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei Române: vernisajul Expoziției de documente, fotografii şi cărţi referitoare la Unirea Basarabiei cu România;

- ora 13:00 – la cimitirul Mănăstirii Cernica, precum şi în alte cimitire din București și din țară, unde sunt înmormântați făuritori ai Unirii Basarabiei cu România, se va oficia slujba de parastas pentru pomenirea acestora;


- potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nr. 1.127 din 15 februarie 2018, cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România vor fi oficiate slujbe de Te Deum și se vor trage clopotele în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române timp de un minut.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

În spiritul preocupărilor misionar-pastorale pentru educația și viitorul tinerilor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, în zilele de 17 și 18 august 2018, vom organiza, la Zalău, „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului”.

Evenimentul, cu caracter mitropolitan, își propune să adune, la Zalău, 1000 de tineri cu vârste cuprinse între 14-35 ani, dintre care 600 de tineri din județul Sălaj și 400 de tineri din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş și Satu Mare, astfel încât Municipiul Zalău să devină un loc de formare spirituală, culturală și socială a tinerilor.

În contextul anului 2018, declarat în Patriarhia Română ca fiind „Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, tema întâlnirii va fi „Unitate, libertate, responsabilitate”.

Pentru detalii vă stăm la dispoziție la adresa de e-mail: itosalaj2018@gmail.com.



Să-i ajutăm pe cei afectaţi de ger, ninsori şi viscol!

Întrucât Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, 28 februarie 2018, noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de viscol, ger şi ninsori abundente, mai ales în sud-estul ţării, după ce, în zilele precedente, mai multe comunităţi rurale au fost sever afectate, Patriarhia Română face un insistent apel către Centrele eparhiale, clerul şi credincioşii parohiilor din zonele respective să ofere sprijin concret familiilor sărmane şi persoanelor vârstnice care au nevoie de ajutor.

În acest sens, îi îndemnăm pe preoţii şi credincioşii din parohiile care se confruntă cu situaţii de urgenţă provocate de ger, ninsori şi viscol să îi ajute pe cei aflaţi în nevoi cu apă, ceai şi alimente, pentru a putea depăşi mai uşor momentele dificile din aceste zile.


Biroul de Presă al Patriarhiei Române




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro