Liturghie Arhierească în Parohia Sighetu Silvaniei

Duminică, 18 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sighetu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte protopop Dan Haiduc a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima duminică a Postului Nașterii Domnului, din anul 2018.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Cosmin-Marian Naghi, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţiei Sale pentru prezență, pentru distincția acordată și i-a oferit o icoană.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

Satul Sighetu Silvaniei este situat în partea de nord-vest a județului Sălaj și aparţine, din punct de vedere administrativ, de Comuna Chieşd.

Prima atestare documentară a localității datează din anul 1466, când aceasta apare sub numele de Zygeth. În anul 1966 satul primește denumirea de Sighetu Silvaniei.

În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, amintim faptul că biserica de lemn, monument istoric, din Sighetu Silvaniei are o vechime destul de mare, potrivit inscripţiei fragmentar păstrată „făcut Simon ... mi ani...”, de pe bârna exterioară de sus a încadramentului de la portalul lăcașului de cult. De-alungul timpului, transformarea portalului a dus şi la mutilarea pisaniei, ceea ce face ca anul construirii acestei biserici de lemn să-l cunoaştem doar din bibliografia păstrată din acea perioadă. Astfel, conform tradiţiei, acest lăcaş de cult a fost ridicat, iniţial, în satul Sălăjeni, fiind adus, mai apoi, în localitatea Sighetu Silvaniei, ca urmare a faptului că în acel sat se edificase o biserică mult mai mare. În acest sens, potrivit istoricului Petri Mor, lăcașul de cult din lemn a fost construit în anul 1632, acesta fiind al treilea din zonă, ca şi vechime.

Într-un act al Parohiei Sighetu Silvaniei s-a descoperit o informație din care reiese faptul că biserica de lemn ar fi fost dăruită sătenilor de către baronul Zvinghi Gheza, din Supuru de Jos, județul Satu Mare, la solicitarea proprietarului satului, Kemeni Arpad. Conform acestei ipoteze, lăcașul de cult ar fi fost adus în localitatea Sighetu Silvaniei, în anul 1875, fiind folosit pentru serviciul liturgic până în anul 1995, când a fost finalizată construcția bisericii de zid.

Actuala biserică de zid a fost ridicată între anii 1990-1995, prin strădania bunilor credincioşi şi a preotului paroh de la acea vreme, Lucian Brejea.

Lăcașul de cult a fost zidit din cărămidă, după un plan triconc, cu abside laterale circulare, având lungimea de 25,35 m și lățimea de 13 m. Absida altarului este poligonală nedecroșată, iar naosul bisericii este acoperit cu o boltă cu turlă centrală, susținută pe pandantive. Pe latura vestică sunt amplasate turnurile-clopotniță laterale angajate navei, a căror șarpantă este în formă de bulb, acoperită cu tablă.

Lăcașul de cult, cu hramul ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei, Bihorului și Sălajului, în data de 24 septembrie 1995, protopop fiind Preacucernicul Părinte Victor Tăut.

Pictura s-a realizat în tehnica frescă, de către pictorii Cornel Bănică și Marius Cioran, între anii 1994-1995.

Începând cu anul 2011, Preacucernicul Părinte Cosmin-Marian Naghi a fost numit preot al Parohiei Sighetu Silvaniei, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.






Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului, din anul 2018 - I

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. În mod firesc, acest an a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, fapt ce constituie un prilej de cultivare a unității și demnității noastre naționale și de recunostință față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam, a comuniunii de credință, de limbă, de cuget și simțire românească.

Creștinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român a purtat în sufletul său în același timp pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce și o Înviere, suferință și speranță, întristare și bucurie.

Taina Crucii care se înalță în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al dăinuirii noastre și program spiritual al devenirii noastre. De aceea, vulturul de pe Stema României poartă Crucea în plisc, aratând că numai prin credință și iubire jertfelnică noi ne-am apărat patria, am dăinuit ca neam și am realizat unitatea și demnitatea noastră ca stat național.

Rodirea luminoasă a Evangheliei lui Hristos în istoria și cultura poporului român se vede și în darul unității, al libertății și demnității naționale, dobândit prin credință puternică și luptă jertfelnică de-a lungul a multor „secole de suferintă crestinește îndurate”, după cum este scris pe Arcul de Triumf din București.

În anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să subliniem în mod deosebit că România Mare este și o lucrare a Bisericii Ortodoxe Române, care, în toată istoria ei, a apărat unitatea de credință a românilor și, implicit, a cultivat conștiința unității de ­neam.

„Românii – scria marele istoric Nicolae Iorga – au trăit într-o comunitate religioasă, care a avut drept consecință o comunitate culturală de cel puțin 300 de ani, și aceasta a produs în ceea ce privește sentimentul general de unitate românească cel mai mare efect”[1]. ­Biserica, prin predică și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină și aceeași credință creștină.

Cu alte cuvinte, în cazul neamului nostru, conștiința uni­tății de credință s-a împletit întotdeauna cu cea a unității de neam sau, mai exact, unitatea de credin­ță a întreținut, a cultivat și consolidat conștiința unității de neam. Unitatea de credință și unitatea de neam erau atât de strâns unite, încât credința ortodoxă, în limbajul medieval, era numită „ legea românească”[2].

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră la promovarea conștiinței unității spirituale a neamului românesc. Ea a cultivat în sufletele credincioșilor români conștiința trează că ei au aceeași obârșie, ca neam, aceeași limbă şi aceeași credință creștină.

Mitropoliile Ţării Româneşti şi Moldovei erau în strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei, răspândirea cărţilor bisericeşti, ajutorarea frăţească în timp de prigoană, corespondenţa între ierarhi, contactele personale între preoţi, călugări şi credincioşi pelerini, fiind adesea practicate de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

Conștiința unității de neam a fost întărită mai ales prin traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română pentru „întreaga seminție românească”, punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat şi mai mult conștiința unității de neam a tuturor românilor.

Biserica a dăruit cărți de slujbă şi de învățătură în limba poporului, înțeleasă de toți, cărți care au circulat în toate provinciile românești, afirmând, adesea, în predosloviile acestor cărți unitatea bisericească şi naţională a tuturor românilor.

Mihai Eminescu, cunoscând bine viața şi istoria poporului român, precum şi rolul Bisericii şi al credinței în dezvoltarea culturii şi a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință şi al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului”[3]; fiind „păstrătoarea elementului latin (…) care a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise”[4].

Liturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală naţională, de dezvoltare a identității şi conștiinței naționale şi a culturii românești.

În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae spune: „Forţa principală, prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una şi a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor, a fost identitatea slujbelor bisericeşti, având ca centru Liturghia. Aceeași Liturghie, aceleași slujbe, săvârșite în toate satele româneşti – iar în Ardeal numai în satele româneşti –, au păstrat aceste sate într-o unitate spirituală între ele şi cu românii de peste Carpaţi. Liturghia şi slujbele răsăritene au rămas trăsătura bisericească de unire între toţi românii, chiar când între românii ardeleni s-a produs o separaţie din punct de vedere administrativ-bisericesc. Se poate vorbi de o permanentă şi neîntreruptă unitate religioasă liturgică a poporului ­român. Întreg poporul român a ­rămas înlăuntrul aceleiaşi vieţi ­liturgice răsăritene”[5].

Această limbă liturgică a dobândit statutul de limbă de cultură și civilizație creștină când Sfânta Liturghie şi Sfânta Scriptură au fost traduse în limba vie a poporului.

Așadar, limba română și credința creștină sunt componente fundamentale ale ființei și identității poporului român.

Dreptcredincioși creștini,

Biserica Ortodoxă Română a iubit și a slujit întotdeauna poporul român, a binecuvântat aspirațiile lui de libertate și unitate și a participat la momentele semnificative ale istoriei naționale, precum Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918. În acest sens, Centenarul Marii Uniri este în același timp o sărbătoare a unității de neam și de credință întărită prin jertfă și biruință.

În urmă cu un secol s-a înfăptuit, cu prețul unor mari sacrificii, România Mare, prin unirea cu Regatul României a Basarabiei, hotărâtă de Sfatul Țării la 27 martie/9 aprilie 1918, a Bucovinei, decisă de Congresul General al Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918, și a Transilvaniei, hotărâtă de Marea Adunare Națională din 18 noiembrie/1 decembrie, convocată la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horea, unde, la 28 februarie 1785, au fost executați Horea și Cloșca, cunoscuți luptători pentru drepturile sociale și naționale ale românilor ardeleni în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Statul constituit în anul 1918, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României, a primit recunoaștere internațională prin tratatele care au constituit sistemul de la Versailles și Trianon (1919-1920).

Deși nedreptățile istoriei au făcut ca unele dintre teritoriile românești unite în 1918 să fie mai târziu desprinse din trupul țării, totuși frații nu pot fi separați de granițe și garduri de sârmă ghimpată, iar sentimentele de dragoste și frățietate nu pot fi înăbușite.

Comemorăm în acest an pe făuritorii Marii Uniri din 1918, îndeosebi pe basarabenii Ion Inculeț, Pantelimon Erhan, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan și Ioan Pelivan, pe bucovinenii Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Dionisie Bejan și Doru Popovici, pe transilvănenii și bănățenii Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Ion Flueraș și Vasile Lucaciu, pentru a menționa numai câțiva dintre mai distinșii înfăptuitori ai Marii Uniri.

Totodată, evidențiem contribuția unor ierarhi români, în frunte cu episcopul Miron Cristea al Caransebeșului, viitorul Patriarh al României, și a multor clerici ortodocși la făurirea Marii Uniri din 1918.

Așadar, realizarea marilor idealuri ale unității şi demnității naționale ale românilor, au fost posibile şi prin aportul deosebit al Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate şi independenţă.

Astăzi, România trebuie să își păstreze identitatea şi să îşi promoveze simbolurile şi valorile spirituale. Deși există unele beneficii ale globalizării, mai ales în domeniul informatic şi în cel economic, totuşi, piața globală şi sistemul informațional mondial nu pot suplini pierderea identității spirituale a unui popor. În acest sens, este mereu actuală întrebarea Domnului Iisus Hristos: „Ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36).

Doar o mai bună cunoaștere a identității şi a demnității naţionale ajută un popor să se dezvolte şi să dăinuie în istorie, intrând în dialog demn şi creator cu alte popoare. Diminuarea sau slăbirea identității naționale, la care conduce impactul unei globalizări agresive, motivată de eficiență şi succes economic imediat, nu este benefică nici pe plan local, nici la nivel universal.

Cultivarea identității naționale trebuie sporită prin cultivarea culturii naționale, a credinței și a tradițiilor în cadrul cooperării internaționale, prin susținerea și promovarea simbolurilor și proiectelor culturale de afirmare a identității naționale. În acest sens, este esențial să evidențiem elementele esențiale ale identității românești pentru a transmite lumii un mesaj pozitiv despre România şi despre spiritul sau etosul poporului român, în dialogul său cu celelalte popoare ale lumii.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română, a cărei contribuție la împlinirea marilor idealuri naţionale este, din nefericire, insuficient cunoscută, a lucrat mai întâi pentru realizarea independenței şi unității poporului român, iar apoi a lucrat pentru recunoașterea drepturilor şi demnității ei pe plan extern: dobândirea Autocefaliei în anul 1885 şi dobândirea rangului de Patriarhie în anul 1925.

De fapt, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost obținută numai după proclamarea Regatului României în anul 1881, având ca rege pe Carol I, iar ridicarea ei la rang de Patriarhie în 1925 s-a realizat numai după Marea Unire de la Alba Iulia (1918), în timpul domniei regelui Ferdinand şi a reginei Maria.

Un simbol al întregirii României, realizată prin voința poporului, jertfa ostașilor români, și mai ales prin lucrarea Providenței divine, este construirea Catedralei Naționale. După încheierea Războiului de Independenţă, poetul Mihai Eminescu şi scriitorul Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat şi au susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru dobândirea Independenţei României, adică un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional[6].

Apoi, cel care a susținut și a promovat intens importanța construirii unei noi Catedrale în București a fost Patriarhul Miron Cristea. Încă din anul 1920, la o şedinţă festivă a Sfântului Sinod, propunerea Mitropolitului Primat al României şi chiar denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului au fost adoptate cu entuziasm.

Când vorbim de Catedrala Mântuirii Neamului, ne referim la izbăvirea poporului de dominație străină și dobândirea libertății de-a trăi în comuniune națională exprimată în unirea tuturor provinciilor românești într-un singur Stat național. Aceasta era, în mod constant, gândirea Patriarhului Miron și a contemporanilor săi care doreau o catedrală nouă.

Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, unește simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoștința pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului.

Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și ale tuturor sfinților, prin dărnicia clerului și credincioșilor Patriarhiei Române din țară și străinătate, în ziua de 25 noiembrie 2018, va fi sfințită Catedrala Națională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar și un simbol al spiritualității românești.

Anul 2018, an Centenar dedicat Făuritorilor Marii Uniri de la 1918, este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii românești și deopotrivă un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul noii Catedrale Naționale.



Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului, din anul 2018 - II

Dreptmăritori creștini,

Postul Nașterii Domnului este, în primul rând, o pregătire, o sfinţire a gândurilor, a simţirilor, a trupului şi a sufletului nostru prin pocăinţă, prin Spovedanie şi Împărtăşanie, prin citirea mai deasă a Sfintei Scripturi şi a scrierilor sfinţilor şi printr-o atenţie spirituală deosebită ca să devenim „biserică sfinţită” în sufletele şi în trupurile noastre.

În această perioadă a postului înţelegem că, pe lângă pregătirea noastră duhovnicească interioară, trebuie să facem şi milostenie, dăruind altora, ca semn al iubirii noastre frăţeşti, daruri spirituale şi daruri materiale, după putinţă, iar dacă nu avem niciun dar material, măcar să oferim un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajare unui om sărac, singur şi deznădăjduit, întristat sau îndoliat.

Această milostenie sau această dăruire către alţii este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire“.

Prin urmare, postul se uneşte cu rugăciunea şi cu împărtăşirea euharistică mai deasă, pentru sfinţirea noastră, dar şi cu milostenia, ca semn al prezenţei iubirii milostive a lui Hristos în noi. De fapt, când primeşti un dar material, ţi se umple mâna, dar când dăruieşti cu bucurie şi smerenie, ţi se umple inima de prezenţa lui Dumnezeu Cel milostiv în tine.

Să ne ajute Hristos-Domnul să înţelegem această perioadă de post nu ca pe o perioadă de oprelişti sau de restricţii, ci ca timp de sporire în evlavie şi dărnicie! Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi.

Când ne rugăm, ne unim cu Dumnezeu Cel necuprins şi netrecător, primind în suflet pace şi bucurie. Însă când folosim pătimaş lucrurile materiale, ne unim cu realităţi limitate şi trecătoare, care limitează dorinţa spirituală a sufletului uman după iubire infinită şi eternă.

Deci, postul adevărat este prilej de libertate duhovnicească: libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult prin rugăciune şi libertatea de a-i iubi pe semenii noştri mai mult prin fapte bune.

În mâna întinsă a aproapelui trebuie să vedem mereu mâna veşnic întinsă a lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se întâlneşte cu mâna lui Hristos din noi care oferă.

De aceea, şi în anul acesta, vă îndemnăm să organizaţi la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, familii defavorizate cu mulţi copii, persoane singure fără copii sau rude, astfel încât „prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora” (2 Corinteni 8, 14).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului trecut şi să vă binecuvinteze pe toţi cu iubirea, mila şi bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Nașterii Domnului, multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi, având încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „Slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!

† DANIEL,

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei

şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor

† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei, Arhiepiscopul Aradului

† Ignatie, Episcopul Huşilor

† Lucian, Episcopul Caransebeşului

† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Antonie, Episcopul de Bălți

† Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud

† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie, Episcopul Giurgiului

† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion, Episcopul Tulcii

† Petroniu, Episcopul Sălajului

† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei

† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiOrtodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

† Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului

† Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

† Atanasie de Bogdana, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

† Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei



Liturghie Arhierească la biserica Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei

Duminică, 11 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La slujbă au participat cadrele militare, în frunte cu domnul comandant George Sas, personalul civil angajat și numeroși credincioși din Șimleu Silvaniei care, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, participă, aici, la sfintele slujbe.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte Ioan Crâșmaru a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria de a fi alături, și anul acesta, de cadrele militare ale Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei. De asemenea, Preacucernica Sa a dăruit Ierarhului o icoană.

Părintele Ioan Crâşmaru, preotul de caritate al Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania”, activează în cadrul acestei structuri a Ministerului Apărării Naționale din anul 2004. Inițial, slujbele religioase erau săvârșite într-o capelă, amenajată în incinta bibliotecii, urmând, ca mai apoi, să se purceadă la ridicarea unei biserici din lemn. Aceasta a prins contur, în mod special, cu sprijinul material al cadrelor militare, care, lunar, au contribuit, din propriul salariu, pentru construcția lăcașului de cult, astfel încât, în anul 2011 lucrările de edificare a bisericii au fost finalizate. Lăcașul de cult, pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a fost târnosit de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 3 iulie a anului 2011, în prezența cadrelor militare şi a personalului civil angajat, a oficialităților județene și locale, dar și a credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei.





Liturghie Arhierească în Parohia Cheud

Joi, 8 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cheud, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Paulin Ianc, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru distincție și i-a oferit o icoană.

Satul Cheud este așezat în partea de răsărit a județului Sălaj, pe malul drept al Someșului, în apropiere de Strâmtoarea Țicăului, la poalele Codrului din Dealul Mare. Primele comunități din această zonă, menționate în istorie, au fost cele ale dacilor, teritoriul comunei încadrându-se în granițele statului dac, întemeiat de Burebista. Informații cu privire la existența localității situată în apropierea cetății din „Poarta Someșului” există abia din anii 1241-1242, după năvălirea tătarilor, când, atât cetatea, cât și mănăstirea benedictină, care a fost ridicată în secolul al XII-lea, în apropierea cetății, au fost distruse de către aceștia. De-alungul timpului, cetatea a fost revitalizată cu ajutorul nobilimii străine, iar mai apoi cu a celei românești, primind numele de Cetatea Aurie, după denumirea „pârâul care poartă aur”. Locuitorii au contribuit la refacerea şi reconstruirea din piatră a vechii Cetăţi Aurii (Aranyos), care a fost numită „Kos”, adică loc ceţos, după numele satului Cheud. Denumirea localității a fost transcrisă după pronunţia stăpânilor sub diferite forme: Keud, Keod, Kod, adică loc ceţos, posomorât, numele oficial devenind Cheud, prin eliminarea numirilor maghiare Kos şi Teudul.

Printre stăpânii Cetății Aurii s-au aflat, începând cu anul 1832, Balica, Drag și Ioan Românul, nepoții lui Dragoș, care au devenit, astfel, voievozi ai Sălajului. Pentru cetatea și domeniul respectiv s-au războit, în timp, mai multe familii.

În anul 1550 s-a construit o biserică din lemn al cărei loc nu se mai cunoaşte nici măcar de către bătrânii satului, care a ţinut, cel mai probabil, de Episcopia Vadului, aflată, în vremea aceea, sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei.

Pentru meritele militare, un anume Iacob a primit dealul care îi poartă numele „Iacobula”, acesta fiind aşezat ca un zid despărţitor între valea Someşului şi districtul Cetăţii de Piatră. Pe acea platformă acesta a reuşit să ridice un lăcaș de cult.

Actuala biserică din Cheud a fost zidită în anul 1891, din cărămidă, pe fundaţie de piatră, având formă de navă și fiind acoperită cu şindrilă. Lăcașul de cult a fost edificat în timpul preotului Petru Cabâ, a fost refăcut în anii 1976-1977 de către preotul Ioan Havasi şi a fost sfinţit în data de 28 august 1977 de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

Pictura bisericii a fost realizată de Constantin Nachescu, în frescă, în anul 1975, iar în anul 1890 a fost construită o casă parohială din lemn. În anul 1964, sub păstorirea preotului Ioan Havasi, s-a zidit, din cărămidă, actuala casă parohială.

Începând cu anul 2005, Preacucernicul Părinte Paulin Ianc a fost numit preot al Parohiei Cheud, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.






Simpozionul Internațional „Unitate și identitate. Ortodoxia românilor între comuniunea răsăriteană și dialogul cu Apusul” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

În perioada 4-6 noiembrie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a organizat Simpozionul Internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă „Unitate și identitate. Ortodoxia românilor între comuniunea răsăriteană și dialogul cu Apusul”, în cadrul seriei de evenimente organizate cu prilejul „Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, în Patriarhia Română.

Luni, 5 noiembrie 2018, în Aula Faculății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor Simpozionului Internațional Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă, în prezența a cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, între care s-a numărat și Preasfințitul Părinte Petroniu, a numeroși teologi și oameni de cultură din țară și din străinătate, a studenților și a cadrelor didactice ale facultății de teologie clujene,

Cu acest prilej, în calitate de gazdă, Preacucernicul Părinte Profesor Universitar Doctor Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a adresat un cuvânt de bun venit participanților.
În partea inaugurală a simpozionului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a susținut o prelegere intitulată sugestiv „Ca toți să fie una”, în care a arătat dorința de a transpune, în cadrul evenimentului, starea de spirit a românilor participanți la momentul astral de la 1 decembrie 1918.

În cadrul primei sesiuni de comunicări au mai susținut prelegeri: Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii (Dobrogea, pământ dintotdeauna românesc), Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului (Comuniunea și solidaritatea românilor cu Ortodoxia răsăriteană), Preasfințitul Părinte Veniamin Goreanu, Episcopul Basarabiei de Sud (Contribuția Episcopului Dionisie Erhan la realizarea unirii Basarabiei cu țara-mamă) și Preasfințitul Părinte Timotei Bel, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului (Biserica mărturisitoare și Unirea de la 1 Decembrie 1918).

În partea a doua a sesiunii simpozionului, participanții s-au împărțit pe patru secțiuni, respectiv, Teologie, Istorico-Practice, Muzicologie și Artă Sacră.

De asemenea, în cadrul manifestării științifice a avut loc și o expoziție de artă a profesorilor Conf. Univ. Dr. Marin Cotețiu, Lect. Univ. Dr. Marius Dan Ghenescu, Asist. Univ. Dr. Victoria Alina Grădinar, Prof. Univ. Dr. Marcel Muntean, Lect. Univ. Dr. Claudia Trif și Lect. Univ. Dr. Alin Trifa, de la specializarea Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă, intitulată: „Icoana, simbol al unității de credință românească”.

Marți, 6 noiembrie 2018, în cea de-a doua zi a lucrărilor simpozionului, prelegerile au început la ora 9:00 și au fost împărțite pe mai multe secțiuni.

Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă „ Unitate și identitate. Ortodoxia românilor între comuniunea răsăriteană și dialogul cu Apusul” s-a încheiat cu un concert coral festiv, susținut de către Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă și de către Cvartetul de coarde Cantabile: Delia Rebrean – Vioară 1, Cosmina Salvan – Vioară 2, Andrada Călugăr – Violă și Diana Știr – Violoncel.



ZI DE MARE SĂRBĂTOARE PENTRU CREDINCIOȘII DIN MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE – COVASNA

Duminică, 4 noiembrie 2018, în Duminica a 22-a după Rusalii, comunitatea ortodoxă română din Municipiul Sfântu Gheorghe s-a bucurat de binecuvântarea lucrărilor de reînnoire a Catedralei Paraclis Episcopal „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și de Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitului Ardealului, de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului și de Preasfințitul Părinte Timotei, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a îndemnat poporul binecredincios la înmulțirea virtuților care duc sufletele în sânul Părintelui Avraam. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a încurajat comunitatea euharistică la păstrarea identității de credință și de neam.

Festivitatea a fost onorată de Excelența Sa, Domnul George Ivașcu, Ministrul Culturii, de Domnul Sebastian Cucu, Prefectul Județului Covasna și de Domnul Antal Arpad, Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe.

La final, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a prezentat istoricul greu încercatei Catedrale. Construită în stil brâncovenesc, piatra de temelie a fost așezată de vrednicul de pomenire, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, protopop fiind părintele Aurel Nistor. Odată cu cedarea Ardealului de Nord lucrările au fost întrerupte până în anul 1970, când vrednicul Mitropolit Nicolae Mladin a îndemnat clerul și credincioșii din Mitropolia Ardealului, Crișanei și Maramureșului să contribuie cu suma de 2% din bugetul fiecărei parohii, în felul acesta realizându-se construcția acestui edificiu, sub supravegherea protopopului Pompil Dumbravă. În data de 15 mai 1983 Patriarhul Iustin Moisescu, Mitropolitul Antonie Plămădeală și Episcopii Vicari Roman Ialomițealul și Lucian Făgărășanul au târnosit această Casă a Tatălui în Arcul Intracarpatic. În anul 2015 Catedrala ocrotită de „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a devenit Paraclis Episcopal, fiind începute lucrările de renovare a acoperișului și fațadelor exterioare.

În continuare, Ierarhul locului i-a acordat o Diplomă de apreciere doamnei preotese Ana Dumbravă, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.



Liturghie Arhierească în Parohia Gârbou

Duminică, 28 octombrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârbou, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Ioan-Mihai Tite, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru distincție.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Petroniu a sfințit o troiță, care a fost edificată în curtea lăcașului de cult.

Localitatea Gârbou este aşezată în partea de est a județului Sălaj, relieful fiind alcătuit din dealuri cu înălțimea cuprinsă între 400 și 600 m. Existența acestui sat se pierde în negura îndepărtată a vremurilor, mai precis în epoca preromană, ca urmare a descoperirii unui castru roman și a unui spital, care datează tocmai din acea perioadă. Localitatea apare, încă din anul 13, sub denumirea de „Gurbe”, numele provenind de la cuvântul slav „gorb”, care înseamnă „spinare de deal”. În anul 1560 satul purta numele de marele Gârbou românesc, ajungând, ca în anul 1831, să primească denumirea de Gârbou, pe care a păstrat-o până în zilele noastre.

În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, amintim faptul că prima mențiune istorică, care face referire la existența unei biserici în acest sat, datează din anul 1738. În anul 1897, ca urmare a creșterii numărului de credincioși, s-a luat hotărârea de a fi edificat un nou lăcaș de cult, în apropierea celuilalt, întrucât biserica veche a devenit neîncăpătoare. Noua construcție a fost finalizată în anul 1906.

Pe locul vechiului lăcaș de cult se păstrează o piatră, probabil cea a Sfintei Mese, iar pe restul terenului a fost ridicată o criptă în care au fost înmormântați membrii familiei preotului Andrei Iovian, păstorul satului din acea vreme.

Astfel, noua biserică a fost construită între anii 1897-1906, în timpul păstoririi preotului Andrei Iovian. Aceasta a fost zidită, în stil bizantin, din piatră, până sus la turn, inițial fiind acoperită cu șindrilă, iar mai târziu cu tablă, după un plan întocmit de constructorul Ioan Șandor, care era și socrul preotului paroh. Acesta a participat activ la ridicarea lăcașului de cult, atât prin muncă, cât și prin sume considerabile de bani, dovedindu-se a fi cel mai activ creștin al satului, tot de către el fiind sculptate și un număr mare de rame pentru tablourile din biserică, iconostasul și alte lucrări de artă. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1906 de Arhiepiscopul de Alba Iulia și Făgăraș, Victor Mihaly de Apșa. La ridicarea acestei biserici a contribuit un mare număr de credincioși, toți aceștia fiind consemnați într-un act istoric ce se găsește, în prezent, în sfântul lăcaș de cult.

Începând cu anul 2016, Preacucernicul Părinte Ioan-Mihai Tite a fost numit preot al Parohiei Gârbou, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.






Liturghie Arhierească în Parohia Hereclean

Duminică, 21 octombrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Hereclean, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Bocșița, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Silviu-Claudiu Silaghi.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Andrei-Ștefan Urs, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincția acordată.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

Situat la 10 kilometri de Municipiul Zalău, satul Hereclean a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1415, însă mărturiile arheologice arată că vechimea locuirii acestei vetre pătrunde mult mai mult în negurile istoriei. Localitatea Hereclean este cunoscută, în mod special, datorită luptei date la 3 august 1601, de către oștile domnitorului Mihai Viteazul, sub care s-a făcut prima unire a românilor, împotriva lui Sigismund Bathory, luptă ce a avut loc pe dealul Guruslăului, din apropierea satului.

În ceea ce privește viața bisericească din această parohie, amintim faptul că lucrările de ridicare a bisericii actuale a satului au început în anul 1948, însă din cauza instabilității economice din acea perioadă, construirea lăcașului de cult a stagnat, în mai multe rânduri, asfel încât acestea s-au derulat pe parcursul a 19 ani, până în anul 1967. Târnosirea bisericii s-a făcut în același an, în data de 12 noiembrie, de către Preasfințitul Părinte Valerian Zaharia, împreună cu un sobor de 16 preoți, lăcașul de cult primind ca ocrotitor pe Sfântul Nichita Romanul. Clopotele s-au cumpărat în anul 1970 de la București, acestea fiind sfințite de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci Episcop al Aradului și administrator interimar al Episcopiei Oradiei.






Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Joi, 18 octombrie 2018, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica acestor conferințe fiind unitară în întreaga Patriarhie.

Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de către Preacucernicul Părinte Vasile-Adrian Danciu, de la Parohia Brebi, Protopopiatul Jibou. Tema tratată de către Preacucernicia Sa a fost în acord cu tematica propusă de Sfântul Sinod privind „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, fiind intitulată: „Biserica - factor de promovare a unității de credință și de neam - Anul centenar 2018”.

Prezentarea a fost structurată pe mai multe capitole, după cum urmează: Unitatea Bisericii în fața curentelor filosofice și ideologiilor politice; Aducere aminte; Centenar - România, 100 de ani; Rolul Bisericii Ortodoxe la realizarea unității de credință și de neam. După susținerea prelegerii au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte Alexandru Bande, preot paroh al Parohiei Rus, Diploma ,,Sfântul Chiril al Ierusalimului”. Această distincție se acordă în fiecare an preotului coordonator de circumscripție catehetică, cu activitatea cea mai bogată.

Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 205 parohii și opt așezăminte monahale, în care slujesc un număr de 243 de preoți și diaconi.




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro